Din blogosfera evanghelică – octombrie (1)

După 3 zile de colocviu, mi s-au adunat în Google Reader 250 de titluri (necitite) de postări, iar după alte 3 zile în care m-am concentrat pe lansarea grupului de discuţii România Evanghelică, încă 250.

Iată mai jos, din cele 500 de postări, cîteva care mi-au atras atenţia, gîndindu-mă, în acelaşi timp, că ar fi nevoie de 2-3 tururi ale blogurilor pe lună pentru a reţine informaţii şi comentarii interesante din blogosfera evanghelică (400 de bloguri).

Cele 10 porunci – versiune pt. bloggeri – Blogul lui Emi Pavel are şansa, cum am mai spus cu altă ocazie, să devină unul dintre cele mai consistente bloguri evanghelice. Are multe subiecte inedite şi tratate în registru personal. Neapărat de citit şi următorul articol, din care citez:

Cum a îmbrăcat John Piper cultura pop…
“ea…numai ea e de vină pentru tot ce se întâmplă rău în creştinism…cultura pop…de n-ar fi fost ea…Ray Bolt nu ar fi fost homosexual, alţi creştini nu şi-ar fi părăsit soţii/soţiile, în biserică ar fi fost numai muzică liniştită, murmurată…australianul Mike Guglielmucci n-ar fi minţit că e bolnav de cancer în timp ce el era de fapt dependent de pornografie…femeile ar fi fost îmbrăcate modest…creştinii nu s-ar mai uita la televizor şi n-ar mai folosi reţeaua internet…probabil nu ar mai mânca hot-dog şi mcdonald…n-ar mai bea coca-cola…fără ea ar fi fost armonie, şi pace, şi unitate şi nu ar fi existat bârfă, nici priviri chiorâşe, nici pastori linşaţi spiritual, nici enoriaşi abuzaţi duhovniceşte etc…

numai cultura pop e de vină…

oare…? nu cred… mie nu-mi e greu să accept că există o influenţă nefastă (asta ca să vorbesc drăguţ) pe care mediul (cultura / societatea) o are asupra bisericii creştine contemporane şi asupra mea ca individ…dar să dau vina numai pe cultura pop este ca şi cum mi-aş scuza păcatul…”

Spre o normalitate piperată – Pastorul penticostal Laurenţiu Balcan (care zice să nu e o victimă) prezintă chestiuni jenante din cadrul comunităţii penticostale. Trebuie citite şi astea, să fim la zi cu zvîcnirile şi zdruncinăturile şi zdrăngănelile…

“Mi s-a reproşat în mai multe rânduri că nu ar fi trebuit să scriu pe blog despre această situaţie. Cei care fac lucrul ăsta uită – intenţionat – că timp de o lună am încercat să-mi rezolv situaţia dând tot felul de telefoane: la contabil, la preşedinte şi la vicepreşedinte. Ce aş fi putut face mai mult? Nu s-a putut altfel, de aceea m-am folosit de singura armă (e drept că e cu două tăişuri) pe care o aveam la dispoziţie, altfel aş fi fost nevoit să-mi iau cartea de muncă şi să plec înjosit din Filiala Suceava.”

După o lungă aşteptare… – Vaişamar. Da, aşa se numeşte cunoscutul blog al lui Emanuel Conţac, un tînăr penticostal care ne încîntă cu postările sale elegante, meticuloase şi – ca să rămîn conectat la ideea pe care i-am transmis-o, spontan, singura dată cînd ne-am întîlnit – cu iz de hiperrealitate. De data asta e vorba de anunţarea acreditării Institutului Teologic Penticostal. Mi-a atras atenţia, din seria “Întîlniri tulburătoare”, următoarea formulă:

“Frica instalată la începuturile imemoriale ale omului se va înstăpâni despotic peste întregul neam omenesc, ca o prezenţă constantă în toate întâlnirile viitoare dintre om şi Dumnezeu.”

De ce se scufundă America – neapărat de vizitat articolul lui Ioan Ciobotă, pentru colecţionarii de inepţii şi pentru cei care (mai) au nevoie de dovezi de mediocritate raţională împinsă cu de-a sila pe bloguri şi liste de discuţii de inepuizbilul şi (im)previzibilul jurnalist timişorean, care confundă spaţiul oratoric eclesial (care rabdă multe) cu spaţiul public, unde trebuie să faci faţă comentariilor la ceea ce laşi scris:

“O civilizaţie care pune RĂUL la rang de cinste, în medie în 60 de ani dispare de pe faţa pământului.”

Atrofierea sentimentelor – “Suntem atât de specialişti în a ne organiza garajul, dar haotici când e vorba de biserică”, iată o formulă care atrage atenţia şi ne face să citim postarea care demască, nu pe larg, epoca contemporană a pragmatismului şi eficienţei. O putem considera, aşadar, o invitaţie la resentimentalizare, mai ales prin inspiratul sloganul final:

“Nu promova insensibilitatea. Răceala sufletească nu e o calitate!”