“Povestea Edenului nu s-a sfârşit. În fiecare zi repetăm Căderea atunci când ne direcţionăm dorinţele către lucrurile care ne vor distruge. După cum ne aminteşte şi Gerald May:
‘Dependenţa există ori de câte ori persoanele sunt împinse din interior să dea energie unor lucruri care nu sunt adevăratele lor dorinţe. Pentru a defini mai exact, dependenţa este o stare de obligativitate, de obsesie sau preocupare care încătuşează voinţa şi dorinţa cuiva. Dependenţa ne împinge la o parte şi ne eclipsează energia celei mai profunde şi mai adevărate dorinţe de iubire şi bunătate.’ (Addiction and Grace)
Dependenţa le poate părea unora un termen prea puternic unora dintre noi. Femeia care slujeşte atât de pios la biserică – cu siguranţă nu e nimic rău în asta. Şi cine îl poate blama pe cel ce stă mult la birou ca să aducă cele trebuincioase familiei? Poate că aştepţi mai nerăbdător decât alţii să iei următoarea masă, iar hobby-urile tale pot părea enervante uneori, dar ai exagera dacă le-ai considera pe toate acestea dependenţe.
Am un răspuns simplu: renunţă. Renunţă la ceea ce îţi conferă un sentiment de siguranţă, de confort, de distracţie sau relaxare. Vei descoperi în curând tentaculele unui ataşament ancorat adânc în sufletul tău. Vei avea parte de nelinişte; vei începe să te gândeşti la muncă şi la mâncare chiar mai mult. Se va instala izolarea. Dacă rezişti o săptămână sau două din proprie voinţă, vei simţi cum tristeţea îţi umple sufletul, un sentiment profund de pierdere. Vor urma letargia şi lipsa motivaţiei.
Adu-ţi aminte, suntem capabili să ne fabricăm un idol din orice, în special dintr-un lucru bun. Atât de departe de Eden fiind, suntem însetaţi după viaţă şi ajungem să credem că trebuie să ne-o aranjăm cât se poate mai bine, sau nimeni nu o va face. Dumnezeu trebuie să ne îndepărteze ca să ne mântuiască.”
John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008
