Acum 100 de ani a fost numit Richard Wurmbrand. Evrei au fost, evrei sînt încă, şi-or fi cît neamul românesc. “A avut o tinereţe furtunoasă, fiind activ politic ca extremist de stînga şi lucrînd ca şi agent de bursă”, scrie fiul său.
Dar după pocăinţa sa viaţa i-a fost şi mai zbuciumată. Faptul că Hollywoodul nu a făcut un film despre viaţa pastorului român, celebru în Occident dar nu şi în ţara sa, nu e decît încă o ciudăţenie a încheiatului secol XX, sîngeros şi în acelaşi timp mărturisitor al puterii inimii.
A fost unul dintre sfinţii închisorilor comuniste. Unul dintre acei a căror credinţă l-a susţinut în cei mai grei ani şi i-a impresionat atît pe tovarăşii săi de suferinţă, cît şi pe torţionarii săi, cîţiva ofiţeri securişti devenind creştini.
Tîrziu, în 2007, a aflat şi poporul, cu televizorul, ce mare român i-a fost dat să aibă. Dar, precum i-a fost viaţa zbuciumată, aşa îi este şi posteritatea. “Una dintre cele mai mari aberaţii apărute în presa noastră” era numită, în România liberă din 3 septembrie 2005, acuzaţia din Ziua de Iaşi, 24 august 2005, despre cartea lui Richard Wurmbrand “Isus, prietenul teroriştilor” că ar promova… terorismul! Iar veştile despre aşa-zisa convertire la ortodoxie, înainte de moarte, continuă să circule în ciuda contestării lor publice de către fiul său care l-a petrecut spre ceruri.
Citind întîmplările vieţii lui Wurmbrand Richard Inimă de Leu, te şi întrebi dacă a existat un astfel de titan. Care să fi putut ţine piept uraganului comunist şi urîciunii ateiste. Care să fi putut îndura ura fără să urască!
“Eu sînt doctor în comunism. Uite diploma mea.” – a şocat America Wurmbrand arătîndu-şi cicatricele lăsate de torţionari pe trupul său.
Richard Wurmbrand, pre limba soresciană, nu a existat. Au existat mari români care au fost dezbrăcaţi de hainele lor de demnitari şi zdrobiţi, în cele mai întunecate hrube, de călăi neîndurători.
Au existat multe familii ajutate, în timpul conflagraţiei mondiale sau al Războiului rece, de creştini care şi-au pus în pericol vieţile împlinind chemarea cristică.
Au existat ortodocşi şi catolici şi protestanţi cărora, după plăcerea lui Dumnezeu, li s-a mărit sufletul şi i-au îmbrăţişat pe semenii lor torturaţi şi umiliţi. Fiecare duhovnic, după ritul lui sufletesc, şi-a dat binecuvîntarea pentru oropsiţii vremii.
Şi-au mai fost atîtea cărţi nescrise, dar săpate, întru blagoslovirea poporului, în trupul şi spiritul martirilor ştiuţi şi neştiuţi. Cele ce se văd sînt trecătoare; cele ce nu se văd sînt veşnice.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus… Richard Wurmbrand.
