“G.K. Chesterton a spus odată: ‘Cred că lucrurile stau cam în felul următor. Dacă în dimineața de Crăciun copiii mei se trezesc și au cui să-i mulțumească pentru că cineva a pus dulciuri în ciorăpeii lor, oare eu n-am cui să-I mulțumesc că a pus două picioare în ciorapii mei?’ Recunoștința este o consecință firească a mirării, iar mirarea este o modalitate de cunoaștere a lui Dumnezeu Însuși. Unde nu există mirare, nu există nici recunoștință. În schimb, dragostea de sine naște acea atitudine care spune ‘mie mi se cuvine’, iar când această atitudine nu este împlinită, își găsește modalități catastrofice de satisfacere – și consecințele sunt incalculabile.”
Ravi Zacharias, Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2009
