Despre LENEA evanghelicilor

Rodica Boțan, în loc de a serba pragul de 100.000 accesări printr-o revizuire a procedurilor publice pe blog, se îndîrjește în a-și exhiba, încă o dată, încăpățînarea arogantă, de data asta față de menționarea pe care am făcut-o ieri: Rodica Boțan a tradus din engleză un articol FĂRĂ a menționa despre ce articol e vorba.

Azi recidivează:

“Mai jos este o traducere a unui articol de pe blogul fratelui Brinzei. De lene si alte motive nu ma mai duc sa vad care este linkul sa vi-l dau. Daca va intereseaza versiunea engleza va invit sa o cautati pe blogul lui. Daca aveti un computer si ati putut naviga pina la blogul meu, sint sigura ca n-o sa va fie greu sa mergeti cu cautarile mai departe. (Asta in caz ca cineva vrea sa-mi critice metodele. Am asa o stare de iritare cind cineva imi pindeste miscarile sau imi sufla in ceafa – in ciorba imi suflu singura!!! Asta vizavi de recentele comentarii ale lui Alin Cristea despre “Declaratia de la Manhattan”.”

Astfel mă determină să scriu, încă o dată, despre LENEA unor evanghelici de a respecta reguli NORMALE în spațiul public: atunci cînd se folosesc citate trebuie puse GHILIMELE (sau indicat în alt mod că e vorba de citatul cuiva) și trebuie menționată SURSA.

Așadar, Rodica Boțan ne spune că articolul este pe blogul lui Daniel Brânzei, Daniel Brânzei ne spune că Nelu Gog i l-a trimis, ce să facem acum, să luăm legătura cu Nelu Gog să ne spună de unde provine textul? Oare nu ne va da o altă sursă secundară care ne va trimite la o altă sursă secundară?

Lipsa de rigurozitate a unor evanghelici în spațiul public e strigătoare la cer. Mai ales cînd e vorba de pastori. Nu la întîmplare am fost dur cu Daniel Brânzei anul acesta. Din păcate, văd că continuă să propună titluri provocatoare și să nu menționeze sursa primară a unor articole.

Mai gravă mi se pare atitudinea acestor evanghelici cînd li se atrage atenția. În loc să corecteze procedura greșită, transformă chestiunea într-una personală, menționînd, de obicei, numele meu, ca și cum ar trebui să mă simt vinovat pentru îndrăzneala de a le fi atras atenția. Sau tăcînd, sperînd, probabil, că vor fi uitate astfel de incidente.

Chestiunea care devine de importanță crucială pentru modul public de manifestare al evanghelicilor este una etică:

- Vom folosi materiale ale căror autor nu îl cunoaștem?

- Dacă este cunoscut autorul, în numele cărui principiu sînt preluate FĂRĂ acordul autorului?

- Chestiunea etică nu înseamnă doar să nu furi, ci și să respecți munca altcuiva, proprietatea lui intelectuală. Cum rămîne cu lipsa de respect a evanghelicilor față de munca altora, de exemplu poeți și compozitori? Cîte cîntări nu se cîntă în biserică FĂRĂ să existe un minim respect față de compozitor? Știți cine a compus “N-ai asemănare”? De ce colecția “CÂNTĂRILE EVANGHELIEI” a Uniunii Baptiste, din 2003, nu menționează compozitorul melodiei, cum este menționat la alte melodii?

Rodica Boțan a dat răspunsul azi pentru mulți evanghelici: pentru că le e LENE. Adică pentru că scheletul etic este subdezvoltat la organismul evanghelic. Nu pot să exprim în cuvinte cît mă doare acest lucru.

Revenind la colecția amintită, chestiunea devine și mai complicată întrucît este menționat: copyright Uniunea Baptistă!

Nu despre cum sînt folosite poeziile și cîntările în mediul evanghelic vreau să scriu aici, chestiunea este mai complexă și cunosc bine mentalitatea evanghelică ca să nu cad în cursa unor nuanțări ‘spiritualiste’ pe care le-ar putea face unii băgători de seamă și să nu uit subiectul acestui articol: LENEA unor evanghelici.

Ironia sorții face să fi fost într-o situație asemănătoare cu altă ocazie: o poezie a Rodicăi Boțan a fost preluată în numeroase locuri pe internet, uneori cu mențiunea “autor necunoscut”, alteori chiar fără ultimele 2 versuri ale poeziei.

Atunci NU mi-a fost lene să caut pe Internet, îngrozindu-mă în cîte locuri apare FĂRĂ menționarea autoarei, atunci NU mi-a fost lene să scriu pe unele site-uri și bloguri indicîndu-le autoarea, desigur atunci NU mi-a fost lene mai întîi să o întreb pe autoare dacă într-adevăr poezia îi aparține. Și NU mi-a fost lene să fac o listă cu locurile unde am fost, avînd de gînd să mai revin cu altă ocazie pentru a continua munca aceasta obositoare de a face PRECIZĂRI. În numele adevărului și în numele eticii care rezultă din căutarea adevărului.

Foarte interesant, nu-i așa?, atunci Rodica Boțan nu a fost deranjată de comentariile mele, încă nu mă considera polițist al Internetului (care-i suflă în ceafă).

Atunci cînd Ioan Alexandru Țînțar (cel cu blogurile Nazireat si Depozitarul) a preluat un articol al lui Dănuț Mănăstireanu, în martie, a trebuit să fac aceleași proceduri: să îl întreb mai întîi pe Dănuț Mănăstireanu dacă cumva a dat acordul pentru preluarea articolului (nu-și dăduse nici un acord, nu fusese întrebat), apoi să îl confrunt pe blogger și apoi să mă confrunt eu însumi cu aroganța Țînțarului. Ca să nu mai vorbesc că pînă în ziua de astăzi îmi folosește o poză (în care apare Vladimir Pustan) deși de cel puțin 3 ori i-am solicitat să renunțe, întrucît nu i-am dat acordul pentru folosirea ei.

Vezi: Rugați-vă pentru fratele Alexandru

Din păcate, și Vox Dei Baptist folosește astfel de metode de preluare a unor articole FĂRĂ acordul autorului.

Blogul Trezire Spirituală devine tot mai suspect prin modul în care afișează postări FĂRĂ a indica autorul și a pune ghilimele, ca și prin modul obraznic în care mi se răspunde la semnalările pe care le fac.

Zeci de bloggeri îmi datorează mai mult sau mai puțin pentru semnalările pe care le fac pe blogurile lor sau pe Messenger. Unii îmi mulțumesc și corectează, alții sînt aroganți și sînt mai degrabă preocupați să îmi dea replică decît să corecteze ce este de corectat. Unii îmi arată mie unde greșesc (și le mulțumesc), alții abia așteaptă să mă prindă cu vreo inexactitate pentru a face din țîntar armăsar.

Oare Rodica Boțan trebuia să-și susțină cauza poeziei cu final retezat, oare Dănuț Mănăstireanu ar trebui să demaște procedeele necinstite ale altora care îi iau articolele, oare eu trebuie să mă cert (cîți ani?) cu Ioan Alexandru Țînțar să nu îmi folosească poza care îmi aparține?

Unde este solidaritatea evanghelicilor în astfel de situații? Le e… LENE. De data asta e vorba de o altă lene, nu etică, ci e o lipsă de calciu UMAN (ca să nu zic spiritual) în scheletul evanghelic.

În ceea ce mă privește, modul categoric în care mi-am arătat indignarea și am semnalat diversele situații jenante de acest fel cred că a lăsat să se înțeleagă clar intenția mea. Poziția mea în blogosfera evanghelică îmi oferă posibilitatea de a acționa public în astfel de situații. Intenționez ca anul viitor să acord mai multă atenție acestor cazuri de LENE și să atrag atenția bloggerilor evanghelici asupra acestei chestiuni pe care o consider o boală a organismului evanghelic.

Cu cîțiva ani în urmă, pe grupul de discuții Masa Rotundă mi-am exprimat intenția de a contracara în public atotștiutoarele afirmații și sfătoșenii ale unor evanghelici români din America, ceea ce am de gînd în continuare, avînd în vedere, spun din nou, poziția mea în blogosfera evanghelică.

Nu doar că unii evanghelici sînt cuprinși de LENE, dar mai au și nerușinarea de a și-o exprima în auzul tuturor.

Cît despre cazul plagiatului rectorului Paul Negruț, sîntem destui care nu am înghițit explicațiunile oferite la momentul respectiv. Unora NU ne este lene.