Din nefericire, sînt nevoit să adaug, în programul “Festivalului de Crăciun” din acest an, încă o “colindă” pătrățoasă.
Prăpăstioasă de-a binelea…
Sînt jenat de sentimentul de amuzament pe care îl am văzînd ce ușor se compromite Marius Cruceru în public.
Una e să bîrfești și să glumești la un ceai sau într-o mașină pe drumurile patriei, alta e să lași în scris inexactități și minciuni, care se pot verifica (de către cei care doresc, desigur).
Marius Cruceru continuă prostul obicei de a răspunde ÎN PUBLIC unora pe care îi cenzurează. Așadar, cititorii nu știu nici ce a scris comentatorul căruia îi răspunde bloggerul și nu au nici cea mai mică impresie despre spiritul în care a scris comentatorul respectiv.
În 21 decembrie 2009, Marius Cruceru răspunde unui comentariu (propus de un George) cenzurat în totalitate (din nou aceeași confuzie între cenzură și moderare) din 10 decembrie (!).
Iată răspunsul lui Marius Cruceru (pentru știința tuturor cititorilor):
“Draga domnule George, daca te referiri la Thymos, dupa cum am vazut in link-ul cenzurat… astept sa treaca sarbatorile ca sa iau la periat textul penibil al domnului Cristea, ba nu, nu textul, ci metodologia greşită, care poate fi aşezată într-o antologie ASA NU.
O fac pentru binele studenţilor mei, ca să nu mai ajungă nimeni de rîs aşa cum a ajuns Alin Cristea.
Nu de alta, dar ce face mi se pare grav. Compromite, pe lînga alte chestii pe care le-a facut terci deja, inclusiv ideea de monografie lexixala, chestiune pe care eu am petrecut 7 ani, făcînd peste 850 de micromonografii. Aici nu mă rabd.
Este normal s-o ia razna, se baga in ce nu stie pentru ca nu are scoala si stiinta de carte necesara si, in adaos, minte de ingheata apele, pentru ca n-are rectitudinea si caracterul necesar. Fiecare avem lipse, aşa cum avem şi insuccesuri sau boale.
Am ajuns demult la concluzia ca orice dialog direct cu acest personaj este nevrednic de timpul meu, dar o precizare la minciuna de azi despre care m-ati intrebat in comentariul de azi:
“Eu m-am dus, acum vreo 6 ani, la Marius Cruceru și i-am spus ce am împotriva lui și ce nu îi permit, ca bărbat. Niciodată Marius Cruceru nu a procedat cu mine în felul acesta biblic (sau bărbătesc). Așa am procedat cu păstori și cu alți creștini. Ar trebui să înțelegeți că această atitudine, de confruntare directă, mi-a conferit un anumit respect în fața oponenților mei.”
Minciuna. Ultim data cînd a venit la mine acasă de tot pomeneşte ceaiul pe care l-am băut cîteva ore este în următoarea situaţie: Relatia noastra s-a reluat cind a venit sa-mi propuna o NEGOCIERE in dreptul unui articol care a aparut in Intoarcerea in Oglinda. De atunci am reînceput să ne întîlnim, cu speranţa că vom putea purta un dialog decent. Nu-i speranţă!
De atunci eu l-am invitat în diferite circumstanţe pentru a petrece timp la discuţii. N-a fost iniţiativa dînsului! Călătoriile de care pomeneşte în mess-urile publicate, în ciuda promisiunii că nu vor fi făcute publice, au fost tot iniţitiva MEA.
Tocmai din acesata pricina, pentru ca Alin Cristea minte senin, am avut impresia ca insconstient si din lipsa de tinere de minte pina acum, dar acum sint convins ca o face intentionat si cu agenda… un dialog diret cu dinsul nu este de purtat.
Dar … poate ca saptamina viitoare voi reusi sa salvez macar ideea de monografie lexicala dintre tastaturile dinsului si termenul Thymos, pe care l-a facut praf prin nestiinta de carte.
Ce sa-i faci? Complexele si frustrarea!
Dinsul trebuie sa se intoarca inapoi la scoala! Poate asa mai invata cite ceva despre cum nu trebuie macelarit un termen. Citatele nu ajunge ca să acopere neştiinţa şi încurcăturile de neuroni.
Si inca o intrebare? De ce totusi nu comentati si la dinsul pe site?
Niculiţă Fătul s-a dus, după ce i-am stîmpărat dorinţa de a-şi vomita pe site-ul meu frustrările. Văd că a ajuns acolo!
Există ghene speciale şi sickness bags în blogosferă. tot nu vreţi să vă dau lista?”
IATĂ DOAR CÎTEVA PRECIZĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU ACEST COMENTARIU:
1. Marius Cruceru citează dintr-un răspuns al meu public pentru Rodica Boțan, NU pentru Marius Cruceru. În textul respectiv am dat exemplul foarte cunoscut al polemicii (de 6 ani) rotundo-pătrățoase.
Deși citează un paragraf al meu, Marius Cruceru NU se referă la ceea scrie în acel paragraf, ci sare, precum îi este obiceiul, la… ALTCEVA. Nu ar fi problemă mare dacă mută discuția pe alt palier, problema mare e că mă acuză de minciună citînd ACEL paragraf!
Marius Cruceru NU se referă la momentul pe care eu l-am precizat cu 3 parametri:
1) Acum 6 ani
2) i-am spus ce am împotriva lui
3) și ce nu îi permit, ca bărbat
Momentul la care Marius Cruceru se referă are următorii parametri:
1) Acum circa 3 ani
2) eu m-am dus să-i propun ceva
3) Marius Cruceru: “De atunci am reînceput să ne întîlnim, cu speranţa că vom putea purta un dialog decent. Nu-i speranţă!”
Cred că se poate lesne observa că despre această ultimă afirmație trebuie scris pe larg, cu altă ocazie, din mai multe motive. Unul este referitor la… speranță! De ce a existat speranța unui dialog decent? De ce NU mai există speranța unui dialog decent? Cine și cînd a renunțat la… speranță? Dar, mai ales, DE CE?
Mă întorc la deplasarea temporală a Pătrățosului: NU se referă la momentul de acum 6 ani, pe care îl citează, ci la momentul de acum circa 3 ani, iar apoi la momente din acest an.
L-am mai făcut laș, cum l-am făcut și CAP PĂTRAT, pe Marius Cruceru în public în alte situații. Din nefericire, mi-am păstrat aceeași impresie. Îi este mult mai la îndemînă să mă anatemizeze pe blog decît să solicite, precum e creștinește și bărbătește, o întîlnire de clarificare a unor chestiuni între noi doi. (FĂRĂ promisiuni de confidențialitate, sînt mult mai interesat de cum e un pastor la un ceai sau în mașină decît de cum predică.)
Din păcate, exemplul pastorului Marius Cruceru este relevant pentru destui pastori. Aici este durerea! Da, aici am agendă, în a observa reflexele “pastorale” (dacă îl credem pe Marius Cruceru, așa ar trebui să facem, eu însă am alte nuanțe în abordarea acestei chestiuni).
Desigur, observ, nicidecum pentru prima dată, cum Marius Cruceru preia din discursul meu public cuvinte, concepte, cine știe?, poate cîndva voi reuși să arăt cu exemple (cronologice) patologia pătrățoasă. Eu sînt cel care l-a acuzat public pe Marius Cruceru că are… agendă. Nu mi-am schimbat deloc opinia! Alt subiect de reluat cu altă ocazie…
2. Mi-am dat seama însă ce l-a deranjat pe fostul meu viitor prieten.
Aici e chiar rîsul curcilor! Eram prieten cu Marius Cruceru și… nu știam! E cineva care și-a dat seama totuși că am fost prieteni, sau, ca să folosesc altă nuanță, că mă trecuse în panoplia cuceririlor sale “pastorale”? Păi, din cîte mi s-au întîmplat anul ăsta, devenisem un personaj (în lumea lui pătrățoasă în continuă expansiune nombrilistică). Vino la mine, m-am dus. Uite chitara asta, vezi cum e, am văzut. Acum ia-o pe cealaltă, am luat-o. La fel pînă la nr. 9! Altădată: hai la Iași cu mine, m-am dus. Pe mașină: Să-ți spun povestea vieții mele. Am ascultat-o… (ce povară mi-a pus pe umeri). Acum spune tu! – încerc să încropez cumva Scurtă Istorie, nicicum nu se putea măsura cu metanarațiunea pe care o pregătise Crucerianul pentru Întîlnirea de gradul trei cu Alian… Toate astea aveam de gînd să le amîn (mai ales că trebuie adăugate numeroasele lăudăroșenii pătrățoase publice de dragoste pentru Alin Cristea, cine-o mai fi și ăsta?), pentru că a veni cu astfel de chestiuni în public e dureros, măcar pentru unul, dacă nu pentru amîndoi, dureros chiar și pentru cei care asistă la astfel de… dez-văluiri.
Mă-nvăluise, mă fermecase, pur și simplu a trebuit să fac eforturi în a mă elibera din crisalida în care păienjenosul pătrățos dădea naștere unui… personaj: noul (prieten) Alin Cristea.
Nu are rost să ascund că m-am simțit bine, m-am simțit alintat, cum scriam în articolul La băute cu Marius Cruceru.
Niciodată nu o să uit cum, singura dată cînd a venit la mine, ca să mă înregistreze pentru ca eu să mă înscriu, în ultima zi, la Cristia 2009, mi-a și șters chitara cu nu știu ce soluție specială pentru lemn, de-aia de se dă o dată pe an… Am avut atunci o stare aproape extatică, parcă era… spălarea picioarelor!
Dar eu nu sînt un personaj… Eu sînt o persoană. Cu siguranță dificil de iubit.
Cum sînt mai toți oamenii. Dificil de iubit. :)
(Am mai trecut prin astfel de cazuri de personajeificare, cel mai dureros fiind cel în care am fost transformat de fratele meu mai mare, care m-a numit Paganini, că am cîntat la vioară, iar cînd a venit Daniel Stăucean în Oradea și m-am prezentat, s-a luminat: A, Paganini? Aveam vreo 28 de ani! Zilele astea se împlinesc 20 de ani de cînd nu l-am mai văzut pe fratele mai mare, plecat în SUA cu ultimul avion, din cîte îmi aduc aminte, înainte de a se închide Otopeni la Revoluție.)
Ce l-a deranjat pe fostul meu viitor prieten a fost afirmația mea că niciodată nu a procedat cu mine creștinește sau bărbătește (în sensul de a veni la mine să mă confrunte).
Această chestiune e complicată, complexă, delicată, dureroasă, neapărat de abordat cu nuanțe acolo unde se poate.
Ciudat, mă doare că îl doare. Dar viața e dură, nu-i așa, CAP PĂTRAT?
Pătrățosu a avut inițiative în “relația” cu mine, cred că am și recunoscut deja acest lucru în public.
3. Marius Cruceru: “Relația noastră s-a reluat cînd a venit să-mi propună…”
Această frază devine CHEIA de intrare în universul rotundo-pătrățos, de ani buni deja conturat NU doar în blogosfera evanghelică (de 2-3 ani), ci în mediul evanghelic românesc (cu semnificații hermeneutice pentru analiza acestui mediu).
Din cînd în cînd, Marius Cruceru uită să mai spună EU și să se uite la mine (sau la altcineva) ca la TU (în 1995, sau 1996, i-am dat, ca student, domnului profesor, cu dragoste, o poezie dintr-o revistă, intitulată “Jucării în limba tu”, spunîndu-i: “Din partea buberiștilor.”) și, din cînd în cînd, Marius Cruceru spune: NOI.
RELAȚIA noastră? Hm… Cu siguranță mai interesantă decît a unor creștini care își dau mîna parfumată duminică, fix sub zîmbetul isoscelian…
De cîteva ori, în spațiul virtual, Marius Cruceru a cerut unora să fie mai rezervați atunci cînd vorbesc despre “relația” dintre noi doi. :)
Numai noi știm cît ne-a durut (și ne doare)…
Oricum ar fi sucită această frază cheie, rezultă că relația noastră (neverosimilă, de se cruceau chibiții pătrățoși, și cei, mult mai puțini, rotunzi) s-a reluat cîndva, undeva (că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti…), cînd am venit eu la el, nu cînd a venit el la mine. Cînd am avut eu o propunere, nu cînd a avut el vreuna… Propunerile lui au venit DUPĂ ACEEA, inițiativele lui au căpătat amplitudine (mitică) anul ăsta… Puterea de imaginație a Pătrățosului e… TOTALĂ! așa apar și inexactitățile… minciunile…
Să ajungi în sufletul unui om e dureros… Poetic vorbind, e mult mai greu decît să urci Everestul, cu atîtea cadavre înghețate pe drum care indică insuccesul… Și induc lipsa de speranță…
