Pe blogul lui Marius Cruceru a apărut și partea a doua la “Pînă şi dracilor li se face lehamite…”.
Iată comentariul meu:
“Nu crede că fumatul e un păcat…”
Ca să vezi, nerușinatul nu crede…
Nici eu nu cred.
Nici Spurgeon nu credea.
Cineva scria: “Pasiunea fumatului pe care o avea, a adus controversa si chiar sa fie mustrat de la amvonul Bisericii in care era pastor, de catre alti pastori musafiri. Ziarele timpului fac caz de pasiunea lui, obligindu-l intr-un fel pe Spurgeon, sa raspunda in scris pentru pasiunea lui. Mai multe articole se gasesc in arhiva engleza despre pozitia pe care el a luat-o in privinta fumatului.”
De ce nu sînt prezentate, undeva, articolele lui din “arhiva engleză”?
Și un exemplu cu Wurmbrand:
La comitet, frații erau hotărîți să-l excludă pe unul care fuma. Wurmbrand scoate o țigără și o aprinde. Le-a pierit cheful de excludere…
E trist că un pastor precum Marius Cruceru, altfel destul de nonconformist, ajunge să facă împărțiri de felul: “Nu se compară dependenţa de cafea, mîncare, televizor etc. cu dependenţa de ţigară, droguri, pornografie, alcool.” (5 iunie 2010)
De asemenea, e trist că păcatul e definit, în astfel de articole, DOAR prin prisma lui “Așa NU”.
“Cine știe să facă bine și nu face, săvîrșește un păcat!”
Deplîng, iarăși, reflexul neo-protestant de a defini păcatul mai degrabă prin dimensiunea lui obiectivă, reflectată în liste de AȘA Da și liste de AȘA NU.
Viața este dinamică și cu situații complexe, astfel că păcătoșenia noastră sau sfînțoșenia noastră rezidă nu doar din dimensiunea obiectivă, ci și din dimensiunea subiectivă a conceptului de păcat.
Mama mea, 77 de ani, nu și-a dat niciodată cu cosmetice pe față (tatăl meu predica cam în fiecare duminică). Nu îmi plac cosmeticele de pe fețele femeilor, dar nici prin cap nu-mi trece să stabilesc eu că dependența asta de cosmetice a femeilor moderne ar fi păcat.
La unele femei, desigur, exagerarea cosmetizării ar putea fi un indicator că își trăiesc viața în afara cadrului creștin.
Poate că asta a simțit și persoana care a văzut pe liderii de tineri fumînd.
Dar cele două postări despre lehamite sînt cu totul neconvingătoare. (Nu spun că realitatea nu ar fi îngrijorătoare sau că experiențele autorului nu ar fi autentice.)
Ele nu fac decît să hrănească gustul consumatorilor de exagerate senzații spiritualiste.
Sfînțocii, zicea un profesor din anii ’90 la Institutul Emanuel…
