“Descriind-o prin metafore, apostolul Pavel vorbește despre toate cele patru însuși de bază ale Bisericii. În epistolele timpurii vorbește mai mult despre sfințenia Bisericii – comunitate harismatică și popor născut prin făgăduința sau puterea lui Dumnezeu. În epistolele pauline ale captivității, metaforele eclesiologice reliefează mai frecvent unitatea și catolicitatea Bisericii – în Cristos ea este o omenire nouă care îi include pe toți cei credincioși de pretutindeni și dintotdeauna, dar îi și unește în chip desăvârșit. În epistolele pastorale Biserica este privită mai mult din perspectiva apostolicității ei, întrucât datoria ei este aceea de a păstra nealterată și de a înainta lumii învățătura Mântuitorului și a apostolilor.” (p. 332)
