“Mediul bisericesc a devenit pepinieră în care se cultivă, apoi se imparte pe pământ, mediocritatea, fudulia, aroganța, falsa smerenie, depersonalizarea, un eu fals, o dedublare a personalității, cultivăm schizofrenia la rang de spiritualitate. (schizo – ruperea, frenie – personalitate). Am citit un raport in care se facea referire la schizofrenia, ponderea era in mediul crestin, crestinii sunt intr-un fel duminica si altfel de luni până sâmbătă.”
“Cultivăm la nivel inalt bătaia de joc. Am asistat acum catva timp in urma la o sedință binecuvântată și spirituala a comunitâții baptiste din arad. Ei bine eram in preajma rusaliilor. Dezgustul a fost enorm, prelații inalți sau bărboși, lingăi sau lași faceau mișto de un alt cult, vis a vis de pogorârea Duhului Sfânt, de vorbirea în limbi. Acum, recunosc că am fost laș și nu am zis nimic.”
27 august 2010 la 17:14
Socant articolul, “brutal” limbajul, dar real. Tare am impresia ca esti cel pputin necajit, dar cine nu este?
Nu e de mirare ca au ajuns la “performanta” de a reduce randurile baptistilor de la 125.000 in ’89, la aprox. 90.000 astazi. Dureros este ca se persevereaza in ignoranta, iar intelectualismul exegetic (pueril) abuzeaza textul Scripturii. Asa se intampla cand “doar vorbesti despre” si nu ai curajul sa fi sincer cu tine, sa incerci sa “atingi” realitatile spirituale, doar din lasitatea de a nu trebui sa dai explicatii. Este ciudat ca acceptam ca “nasterea din nou” este o experienta interioara a Duhului, care ne face partasi Imparatiei, dar apoi negam alte realitati si experiente din interiorul ei. Poate ne place asa… pe la gardul Imparatiei.
Succes!
27 august 2010 la 17:26
Cele două paragrafe nu-mi aparțin, le-am pus în ghilimele și am indicat sursa.
27 august 2010 la 21:42
Dureros si tragic! Noi toti cred ca am identificat cateva persoane cu tendinta spre dedublarea personalitatii, una care se arata crestina si alta lipsita de mila sau dragoste agape, insa ne este teama sa o spunem cu voce tare deoarece tendinta de conducere este dominant comunista: daca deschizi gura ….esti anihilat intr-o forma sau alta!
28 august 2010 la 10:14
[...] Orice proces de educație… (mariuscruceru.ro) 32. Mediul bisericesc… (romaniaevanghelica) 34. Interviu cu Dana Simonescu – MAMA CELOR PĂRĂSIŢI… [...]