Archive for aprilie 25th, 2011

Jurnal de lectură: Portrete din cioburi (1)

25 aprilie 2011

Mă gîndeam să încep în prima zi a lunii următoare… Să treacă aprilie, cu depresia festivalieră… Să vină luna mai, asta vine cu… alergia de sezon.

În ultimele săptămîni nu de puține ori mi-au alunecat ochii spre stînga, unde, pe o cutie, sub cotul meu, alături de Biblie, de cărți cu care am de a face în ziua respectivă (și de PRO TV Magazin), stau și două volume groase… Of, Doamne, da’ groase…

363 de pagini… Și e doar primul volum! Al doilea depășește 400…

De cînd nu am mai citit un roman? Oare de 20 de ani? Din noaptea dinaintea unui examen, cînd am terminat volumul 2 din Shogun?

Ei, dacă mă gîndesc bine, am citit cel puțin încă un roman, unul SF, Jocul lui Ender, ba chiar și pe celelalte două din trilogie…

Aha, și am mai citit și Codul lui Da Vinci, cînd am vrut să scriu un articol care a apărut în revista Cultura…

Mda, acum vreo 16 ani a fost și Frații Thibault, ba nu, titlul e Familia Thibault (Premiul Nobel în 1937), l-am citit pe tren în cîteva săptămîni, cînd mergeam la o preparație de cărbune din Valea Jiului și mă pregăteam din greu din gramatică pentru examen la teologie la Oradea… Nu îmi aduc aminte absolut nimic din roman (3 volume?)…

În rest, o droaie de pagini din cărți de eseistică… Teologie, sociologie, istoria culturii, postmodernism, estetică cinematografică etc.

No, venit-a ziua să mă apuc de citit un roman…

I-am promis Ligiei Seman… Știam, desigur, că n-o să-mi fie ușor, dar eram, realmente, curios să citesc ce a scris în atîtea pagini…

Curaj, Aline… Ai făcut destul ce-ai vrut în viață, o fi venit vremea să intri și tu în lumea umanoizilor, prinși în cotidian, cu chestiuni umanoide…

Nici n-am simțit cînd au trecut 20 de pagini… 1 capitol și jumătate…

A trebuit să pun 2 semne… Îmi dau seama că se îngroașă gluma… Trebuie să țin pasul… Deja sînt 4 personaje: Emil, Maria, Mihai, Gabriel. Deocamdată e bine, pot să țin minte 4 nume… Să vedem cum vor fi conturate personajele…

Primul capitol i-a fost dedicat lui Emil… Pe cînd mă obișnuisem cu el (evocat în contextul comunist românesc), autoarea l-a omorît… Tumoare la plămîni…

Hai, Aline, intră, omule, în lumea oamenilor…

Capitolul al doilea pare să o bage în intrigă pe văduva Maria… Dacă în primul capitol apărea mai mult ca un accesoriu familist al talentatului inginer Emil, capitolul al doilea o așază în centrul familiei: mama celor doi băieți…

Dar, mai ales, Maria e deja aici depozitarul unor percepții psihic-religioase, care explică oarecum de ce l-a primit înapoi pe Emil, transformat într-un al doilea Emil,, ramolit, o dată cu aflarea veștii nefaste și rătăcit în brațele unei tinere de 20 de ani (Vera – ce nume e ăsta? Trebuia să fie menționat? Mi-a stricat seria de nume frumoase: Emil, Maria, Mihai, Gabriel) și i-a stat alături pînă la capăt.

“Emil îi vorbea des despre convingerile lui materialist-dialectice despre lume și viață. Deși atunci când îl auzea vobind așa, tremura de spaimă ca Atotputernicul să nu-Și reverse mânia asupra ei – doar pentru că asculta asemenea erezii – aceste idei îi alterau gândirea, îi furau dramul de educație religioasă. Ar fi vrut ca el să se îndure și s-o lase să meargă măcar la Paști și la Crăciun la biserică sau să o lase să aibă o Evanghelie în casă. Ar fi tăinuit-o, să nu știe nimeni de ea, nici măcar copiii. Dar el, pentru că se temea să nu-și piardă funcția din Partidul Comunist – îi interzisese. De dragul lui acceptase… O înfiorase atunci un ciudat sentiment că Îl trădează pe Dumnezeu în favoarea fericirii proprii, dar își potoli acest fior cu argumentul dragostei pe care i-o purta lui Emil. Și iată că acum îl pierduse și pe Emil, și pe Dumnezeu. Sentimentul de a se ști singur în Univers, fără ca gândurile să-i fie asistate de o persoană Atotputernică, îi conferă omului independență și poate un soi de satisfacție când lucrurile sunt normale, dar viața e atât de imprevizibilă! [...]

Simpla idee a existenței unui Dumnezeu care asistă la suferință fusese suficientă să o facă să vadă un sens în tot ce îndura. Această nouă revelație îi dăduse forța să îl primească pe Emil acasă, să-l ierte, să i se dăruiască din iubire jertfitoare.

Moartea lui Emil și cuvintele lui din ultima scrisoare stârniseră și mai mult în sufletul ei dorința de a afla calea spre Dumnezeu. Trebuia neapărat să găsească acea cale și apoi să-i îndrume pe copiii ei pe ea, astfel încât să-i cruțe de mizeria vieții, de nefericire.” (p. 36-38)

Hristos a înviat! – Blogosfera evanghelică (WordPress)

25 aprilie 2011

25 aprilie 2011, 11.50

21. Hristos a inviat! (crestintotal.ro)
28. Hristos a înviat! (rascumparareamemoriei)
30. Hristos a înviat! (romaniaevanghelica)

România Evanghelică: 3 ani – Înviere 2011

25 aprilie 2011

Blogul România Evanghelică a fost lansat în 2008, de Înviere. Pînă la acea dată apăruseră 8 bloguri de acest tip, primul fiind Clujul Evanghelic.

Despre cum a apărut această reţea de bloguri se poate citi în articolul: Reţeaua România Evanghelică.

În prezent Reţeaua România Evanghelică are peste 40 de bloguri, fiecare dintre ele fiind o iniţiativă privată.

Blogul România Evanghelică are 8.500 de postări, aproape 3.000 de imagini, 5.000 de comentarii și 510.000 de vizite.

Cele mai vizitate postări și pagini:

Home page – 183.537
Ghid Organizaţii Creştine – 6.433
Site-uri evanghelice A-Z (1000) – 4.463
Bloguri evanghelice A-Z (1.050) – 4.131
Cazul Iosif Țon – Declarații – 1.984
Minciuna pastorului Doru Hnatiuc – 1.798
Ionatan Piroşca – 1.682
Sondaj: Omul Anului la evanghelicii din România – 1.432
Prima victimă a situațiunii create de Cazul Străjerii – 1.365
Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile! – 1.345
Cazul Iosif Țon – Cronologie – 1.300

Al Mohler: Of First Importance – The Cross and Resurrection at the Center

25 aprilie 2011

“Paul’s statement of priority is a vital corrective for our confused times. Without hesitation, Paul writes with urgency about the truths that are “as of first importance.” All revealed truth is vital, invaluable, life-changing truth to which every disciple of Christ is fully accountable. But certain truths are of highest importance, and that is the language Paul uses without qualification.

And what is of first importance? “That Christ died for our sins in accordance with the Scriptures,” and “that he was raised on the third day in accordance with the Scriptures.” The cross and the empty tomb stand at the center of the Christian faith. Without these, there is no good news – no salvation.”

The Christian Post

Odaia de sus a învierii

25 aprilie 2011

odaiadesus

Odaia de sus a învierii

Versuri: Ionatan Piroșca
Muzica: Alin Cristea

Suferința mută din temelii
Zilele, nopțile
Într-o altă țară

Mai am în cuib o rugăciune de mâncare
Și pene rămase de la ultima-ndurare
Un cuvânt ciudat cu picioare de foc
Cînd răsărea soarele deodată pe loc

Doamne, ce bine e
În odaia de sus a-nvierii
Cu vedere la Împărăția Ta
O altă țară

Suferința mută din temelii
Zilele, nopțile
Într-o altă țară

Când s-a scurtat vederea vremii acolo eram
Argat, la porci de mâncare dădeam
Turna cu găleata, tuna și fulgera
Eram acolo, eram în scurtătura mea

Doamne, ce bine e
În odaia de sus a-nvierii
Cu vedere la Împărăția Ta
O altă țară

Mihnea Măruță: Neştiuta rivalitate a Bisericii cu presa

25 aprilie 2011

“Sărbătorile de Crăciun şi de Paşti, precum şi câteva praznice de peste an se numără printre rarele momente când presa găseşte mai mult spaţiu şi timp pentru viaţa Bisericii Ortodoxe. În rest, jurnaliştii abordează din spaţiul religios, cu precădere, subiectele care au potenţial de controversă, motiv de nemulţumire şi dispreţ mocnit în rândul clerului. Relaţia celor două structuri, Biserică şi presă laică, este una de necunoaştere reciprocă. Or, e păgubos să nu-ţi cunoşti adversarul.

Pentru că despre adversitate e vorba, de fapt: Biserica şi presa particulară îşi dispută – şi nu ştiu în ce măsură sunt conştienţi slujbaşii lor de asta – influenţa asupra credinţelor şi mentalităţilor, cu efecte evidente asupra alegerilor colective şi a tendinţelor societăţii. Nu putem vorbi de “duşmănie”, însă de concurenţă, de rivalitate nedeclarată, cu siguranţă, da.”

www.impactnews.ro

5 bloguri în Top 15 WP (25.04.2011)

25 aprilie 2011

25 aprilie 2011, 08.40

În paranteză: poziţia în Top ZeList (63.069 bloguri româneşti)

5. mariuscruceru.ro (108)
8. crestintotal.ro (375)
9. lascaupetru (814)
11. popaspentrusuflet (2011)
15. romaniaevanghelica (274)

Flori (15)

25 aprilie 2011

Versetul zilei – 25 aprilie 2011

25 aprilie 2011

Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?

Luca 24:5

Top Posts – 25 aprilie 2011

25 aprilie 2011

25 aprilie 2011, 08.35

S-a pogorît Sfînta Obiectivitate în Mahalaua lui Ionescu

25 aprilie 2011

Cristian Ionescu: “Trebuie să admitem că sportul, cinematografia sau arta sunt medii extrem de toxice. Puțini supraviețuiesc spiritual integrarea în aceste domenii de activitate. Este o realitate obiectivă.”

I-aș recomanda penticostalului să vadă Carele de foc.

Măcar de 3 ori…

“Evocarea destinelor a doi ‘cavaleri’ ai atletismului britanic: evreul-englez Harold Abrahams şi scoţianul Eric Liddell, învingători la Olimpiada de la Paris (1924). Filmul caută resursele interioare care au stimulat efortul victoriei: la Abraham, dorinţa de a se sustrage complexelor rasei, iar la ‘scoţianul zburător’, fervoarea religioasă: (‘Cînd alerg, simt că-l bucur pe Dumnezeu!’).” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Și măcar de două ori Ospățul Babettei…

Cînd l-am comentat, cu spectatorii, la Casa de cultură din Copou (Iași), îl văzusem de 3 ori. În sală se afla cineva care îl văzuse de 6 ori…

7 pagini scrie Philip Yancey despre Ospățul Babettei, la începutul celebrei sale cărți Tulburătoarele descoperiri ale harului, ca să concluzioneze:

“…ascultaseră predici despre har aproape în fiecare duminică, iar în restul săptămânii se străduiseră să caute îndurarea lui Dumnezeu prin evlavie și post. Iată că harul a coborât asupra lor prin mijlocirea unui ospăț, ospățul Babettei, o cină de care ai parte o dată în viață, dăruită cu mărinimie unora care nu se făcuseră pe nici o cale vrednici de ea și care n-au avut nici măcar priceperea de a se bucura cu, se cuvine de ea.”

Desigur, viziunea regizorală e mai mult laică.

“La liziera a două culturi, Axel exaltă, într-un amalgam de Bergman şi Renoir, idea artei ca libertate interioară, care se oferă generoasă, fără vanităţi şi gînduri ascunse, numai ca să provoace bucurie…” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Filmul subliniază cu discreţie paralela dintre efortul acestei bucătărese si cel al unui artist care vrea să-şi dea măsura talentului.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Dar, ca să vorbesc mai pe românește, să amintesc cum noul val de regizori români a reușit să folosească contextul revoluției din ’89 în filmele lor pentru a se apropia de o epocă a cărei interpretare a adus polemici directe, agresiv-ideologice în ultimii 20 de ani în presa românească și în talk-show-urile de pe sticlă… Prin expresia lor artistică, acești regizori au regizori au reușit să facă pentru memoria colectivă ce nu au reușit alții…

Mai e nevoie să spun ce rol important joacă memoria colectivă în planul lui Dumnezeu? De cînd, prinși cu rugăciuni și cîntări worship, creștinii nu mai trebuie să ia aminte la fețele Răului pe care le întruchipează de-a lungul istoriei – Inchiziția, Holocaustul, Gulagul, Genocidul Armean, Rwanda?

“Principala menire a cinema-ului este să reconstituie şi să investigheze realitatea, nu să facă spectacol din ea.” em>Andrei Gorzo)

Moartea domnului Lăzărescu, distins cu peste 40 de premii, deși e de 2 ore şi jumătate, spune povestea unui pensionar de 62 de ani care face o ultimă călătorie la spital. I-a impresionat și pe spectatorii americani și pe cei europeni!

Pe români, nu prea…

Doară ne-am obișnuit să trăim în mediocritate… Ce mare brînză e un astfel de subiect – moartea unui pensionar?

E de neimaginat CUM de Ionescu nu a etichetat și POLITICA drept “mediu extrem de toxic”…

Dar avocații? Nu sînt corupți?

Ca și judecătorii, nu?

Așadar, dacă e să ne luăm după mintea îngustă a lui Ionescu, pocăiții se despiritualizează dacă au de a face cu sportul, cu cinematografia, cu arta…

Și să adăugăm, nu-i așa?, și politica, și jurisprudența, și contabilitatea, și topografia etc.

Dar să nu uităm cumva nici mediul confesional evanghelic…

Mie nici o categorie de oameni nu mi-a făcut atîta rău precum mi-au făcut pastorii…

Cei mincinoși, răi, corupți, se înțelege…

“Mediu extrem de toxic” e și ăsta, nu doar arta sau sportul…

Nu pe sportivi i-a criticat Isus, sau pe artiști…

Ci pe farisei!


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 118 other followers