“Cea dintâi imagine a lui Pavel (pe care îl întâlnim prima dată sub numele de Saul din Tars) este brutală și sângeroasă. Dacă ar fi ca un artist să îi realizeze portretul în ulei, niciunul dintre noi nu ne-am dori să avem acel tablou atârnând în camera noastră. Omul seamănă mai mult cu un terorist decât cu un adept devotat al iudaismului. Spre oroarea noastră, sângele lui Ștefan, primul martir creștin, a pătat hainele lui Saul, care stătea acolo dând din cap a apreciere, complice la o crimă mârșavă. [...]
De-a lungul vieții am adoptat, în mod firesc, o imagine mintală creștinată a apostolului Pavel. Doar el este cel care ne-a dăruit ambele epistole către corinteni. El a scris Romani, această Magna Carta a vieții creștine. El a scris acea epistolă aducătoare de libertate către galateni, îndemnându-i și îndemnându-ne și pe noi să trăim în libertatea pe care o aduce harul lui Dumnezeu. Și a scris epistolele din închisoare… și epistolele pastorale, atât de pline de înțelepciune, atât de bogate în semnificație. Bazându-ne pe scrierile lui din Scriptură, ne-am gândi că omul acesta L-a iubit pe Mântuitorul de la naștere. Dar suntem departe de adevăr.
El a urât numele lui Isus. L-a urât atât de mult, încât a devenit în mod voluntar un agresor violent, care i-a persecutat și i-a ucis pe creștini din devotament față de Dumnezeul cerului! Și oricât ar părea de șocant, nu trebuie să uităm niciodată adâncul din care a venit. Cu cât înțelegem mai bine întunericul trecutului său, cu atât vom înțelege mai bine recunoștința lui pentru harul primit.” (p. 3-4)
