Iosif Țon predică azi la Biserica Baptistă Română din Atlanta

Azi dimineață, 24 iulie 2011, Teofil Cocian, pastor al Bisericii Baptiste Române din Atlanta și vicepreședinte (coasta de est) al Asociației Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada, a anunțat că după amiază Iosif Țon va predica la Biserica Baptistă Română din Atlanta, în cadrul serviciului religios care începe la ora 18.00 (01.00 – Ora României).

Acest anunț a fost făcut după ce Teofil Cocian a menționat că Biserica Baptistă Română din Atlanta a găzduit în perioada 21-23 iulie 2011 o întîlnire pe care a numit-o istorică.

La această întîlnire, la care a participat o comisie pastorală din cadrul Asociației Baptiste, “s-au dezbătut probleme legate de relația Bisericii Române Baptiste cu fratele Iosif Țon”.

Iată cîteva precizări pe care le-a făcut Teofil Cocian în porțiunea de 4 minute și jumătate, 09.08-13.35, din înregistrarea de pe site-ul Bisericii Baptiste din Atlanta:

11.41 Fratele Iosif Țon mai întîi a recunoscut că a greșit cînd a spus că baptiștii l-au dat afară.

11.51 Al doilea lucru, fratele Iosif Țon a subliniat și a afirmat încă o dată că a fost, este și va fi baptist toată viața lui.

12.03 Și al treilea lucru pe care l-a afirmat fratele Iosif este că fratele Iosif Țon respectă și crede și mărturisește Mărturisirea de credință a Cultului Baptist din România și a Asociației Baptiste Române din Statele Unite.

12.22 Deci fratele Iosif Țon, așa cum l-ați cunoscut, a rămas și este fratele nostru și, ca și frate al nostru, fratele Iosif Țon va fi după amiază musafirul nostru aici, în locul acesta, și ne vom bucura să-l ascutăm vestind Cuvîntul lui Dumnezeu.

http://frbcatlanta.org

About these ads

5 Răspunsuri la “Iosif Țon predică azi la Biserica Baptistă Română din Atlanta” r r

  1. Mihai spune:

    Uite dom’le pe unii care nu actioneaza visceral! Bravo lor!

  2. Alin Cristea spune:

    Nu știu, Mihai, nu știu…

    Mă bucur că în sfîrșit o biserică baptistă îl invită pe Iosif Țon să predice…

    Dar în rest…

    Ne putem aștepta la orice…

    Ce or fi discutat 3 zile la Atlanta?

    Să fi fost vreun teolog care să fi evaluat chestiunile de polemică la adresa lui Iosif Țon?

    Mira-m-aș…

    O fi fost o adunare de pastori (cu ifose de baroni regionali), a fost o comisie pastorală, nu prea cred că a fost vreun conciliu teologic…

    Așa că…

    Mai degrabă chestiunea se complică…

    Cum o să fie împăcate declarațiile mizerabile ale lui Paul Negruț (cum că Iosif Țon a părăsit învățăturile baptiste) și ale lui Marius Cruceru (cum că Iosif Țon e eretic) și retragerea ordinării lui Iosif Țon de către Uniunea Baptistă din România cu declarația pompoasă “Iosif Țon a fost, este și va fi baptist toată viața lui”?

    Ce mare brînză o fi să stai baptist toată viața?

    Mai ales pentru Iosif Țon, care întotdeauna a avut la dispoziție microfoane publice de la care să-și răspîndească ideile… carismatico-baptiste.

    Chestiunea sensibilă rămîne: În ce biserică baptistă LOCALĂ e membru Iosif Țon?

    A mințit, nu-i așa?, Marius Cruceru cînd a afirmat, în 6 decembrie 2010, despre Iosif Țon că “la un moment dat era membru în trei biserici în acelaşi timp. Acum este membru într-o biserică penticostală, dar nu este sigur că şi-a retras membria din alte locuri prin care şi-a mai lăsat-o.”?

    http://mariuscruceru.ro/2010/11/26/iosif-ton-se-alatura-prorocilor-lui-baal-scrisoare-deschisa-a-pastorului-daniel-chiu-guest-post/#comment-47989

  3. Iosif Țon predică azi, 24 iulie 2011, la Biserica Baptistă Română din Atlanta « Istorie Evanghelica spune:

    [...] http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/07/24/iosif-ton-predica-azi-la-biserica-baptista-romana… [...]

  4. Mihai spune:

    Alin, eu cred ca e admirabil ca au discutat acele trei zile, chiar daca au vorbit de starea vremii… Daca exista dialog exista speranta… pana acum dialogul a fost totalmente absent.

    In al doilea rand, baptist este cel care adera la marturisirea de credinta si si-o asuma public. Daca in particular acesta o nesocoteste, e o chestiune de care va da socoteala in primul rand Domnului, nu e datoria noastra sa facem o inchizitie care sa monitorizeze cat de baptisti actioneaza unii si altii in viata lor particulara. Daca am face un asemenea sistem de monitorizare cred ca am fi socati sa vedem cate chestii nesfinte sunt prezente in vietile multor baptisti sadea… si nu ma refer aici la influente carismatice sau la strajerisme, ci la chestii de-alea de-ale dracului. Cum ar fi, Doamne iarta-ma, chestiunea cu numarul voturilor mai mare decat numarul participantilor… Nu vreau sa dau si alte exemple ca si asa sunt intaratat destul in duh :-)

    In alta ordine de idei, eu chiar nu dau doi bani daca Iosif Ton este baptist, penticostal, strajer sau carismatic. Danut Manastireanu este anglican mai nou si nu ma impiedica treaba asta sa il respect. Nu cred ca nuantele teologice or sa impiedice pe careva sa intre in cer, dar tare ma tem ca dihoniile vor fi o piatra de poticnire pentru multi care considera ca au monopol pe poarta raiului.

  5. rodiana spune:

    Mihai,este adevart tot ce ai relatat…asa este…nu ne vor impiedica nuantele teologice sa ajungem in cer…si mai cred ca fr.Ton este binecuvantare spre mantuirea multora…este ceace Dzeu l-a ales sa fie.Dzeu sa.l binecuvinteze .

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 115 other followers

%d bloggers like this: