La moartea lui George W. Galiș, Petru Lascău îi dedică o rememorare emoționantă (dar care este, în cele din urmă, o eulogie, jenantă ca mai toate eulogiile scrise în stil “evanghelic”).
Cu această ocazie, Petru Lascău nu se poate abține să nu introducă elemente din registrul polemic, caracteristic discursului său relevat în alte momente de pînă acum.
Astfel pot să adaug încă un episod la rubrica “Istoria evanghelică necosmetizată”. Sublinierile îmi aparțin.
“La doar trei ani de la sosirea mea în Chicago a renunțat la poziția de pastor senior ca să mă promoveze pe mine în locul său. Cred că a fost una dintre puținele transferuri de autoritate din bisericile penticostale române într-o atmosferă de sărbătoare și bună înțelegere.”
“Cei mai mulți pastori ieșiți la pensie devin o problemă pentru biserica locală. N-a fost cazul fratelui Galiș.”
