A.Dama pe blogul lui Dyo: “Am participat în urmă cu câțiva ani la deschiderea unei biserici penticostale într-un sat din județul Bihor. A fost invitat și preotul ortodox din satul respectiv, iar el a venit și le-a adresat un cuvânt frumos credincioșilor penticostali. Mai are rost să discutăm dacă și-a făcut cruce sau nu în biserica penticostală?
După o vreme, a avut loc o sărbătoare aparte și în biserica ortodoxă din același sat, iar conducătorul bisericii penticostale a fost invitat și el la slujba ortodoxă. Mai are rost să întrebăm dacă s-a dus?
Gesturile ritualice își au semnificația, greutatea și limitele lor.
Pe V.P., l-am ascultat de câteva ori… Nu caut să merg unde predică el, deși oameni din anturajul meu urmăresc acest lucru. Dacă e cum spun ei, această zgândărire pe bloguri se-ntâmplă când ar fi mai de folos ajutorul.
Cine știe și înțelege că V.P. are nevoie de rugăciuni să se roage!”
Iată comentariul meu:
A.Dama, distragi atenția de la subiect, care implică două gesturi publice: cel al pastorului penticostal Vladimir Pustan (ca întotdeauna, solicit ca numele să fie scrise integral, corect) și cel al pastorului penticostal Cristian Ionescu (nu preoți ortodocși).
Aceste două gesturi au iscat, iată, discuții în blogosfera evanghelică (nu în cea ortodoxă sau catolică).
Poate că penticostalii ar trebui să ia aminte, oarecum, la baptiști, în ceea ce privește “disciplina de partid” – păi nu poate orice pastor penticostal să facă orice gesturi publice fără să suporte consecințele, “pe linie de partid”, ale gesturilor sale.
Pare că e mai greu de obținut identitatea confesională la penticostali, care, în istoria lor mondială, au trei valuri: 1) penticostalismul clasic, la începutul secolului XX, 2) carismaticii, în anii ’60 și 3) neocarismaticii (Al Treilea Val), în anii ’80.
Dar de data asta nu e vorba de această diferențiere pe plan penticostal, ci e vorba că un pastor EVANGHELIC a făcut un gest public care nu face parte din paleta gesturilor EVANGHELICE (deja vorbim nu doar de penticostali, ci și de baptiști și de creștini după Evanghelie și de independenți etc.).
Nu putem evita discuția de tip confesional prin astfel de comentarii superficiale ca cel pe care l-ai propus.
Nu e vorba de “zgîndărire”, e vorba de ceva mult mai important: cum se definesc evanghelicii în mod confesional.
Erezia nu poate definită în afara spațiului confesional. Așadar, identitatea confesională contează.
Nu pentru toți la fel, asta e evident…
Anul trecut l-am avut, tot înainte de Crăciun, pe Iosif Țon, baptistul carismatic…
Acum îl avem pe Vladimir Pustan, penticostalul liturgic…
Nu e vorba de vreun tont sau despre vreun puștan, ci de oameni maturi, de două personalități din mediul EVANGHELIC, care, la pachet cu lucrurile interesante, benefice, pe care ni le-au oferit de-a lungul vieții lor, ne oferă și bătăi de cap…
O să ne stea cozonacu’ în gît…
Iar…
