Adorian: “Personal consider articolul slab argumentat, chiar tendenţios.
„Focus most of your works on defending the foundational issues of historic Christian truth”. Mda… Domnul Michael Patton trebuie să înţeleagă un lucru: părinţii Bisericii aveau o abordare teologică total diferită de cea a evanghelicilor. Patristica plecă în argumentarea teologică de pe o bază apofatică. În alte cuvinte, speculaţia inteligentă este în mod intrinsec parte a adevărului creştin istoric. Rob Bell este o reacţie pertinentă la impertinenţa evanghelicilor care umblă cu Dumnezeu în cutie. Evanghelicii nici măcar nu ar avea dreptul să pomenească patristica. Câţi evanghelici atâtea hermeneutici şi atâţia papi infailibili. Când un evanghelic se apropie de patristică o face într-un mod selectiv cu scopul de a-şi argumenta hermeneutica lui forţată.
Sigur problema este la mine, dar domnul Michael îmi provoacă un căscat teribil.”
Marius Cruceru: “ok, a mai căscat cineva lîngă tine? Bun! Chiar am citit astăzi că împreună-căscatul este semn de empatie.
dacă a mai căscat cineva lîngă tine înseamnă că te iubeşte.
Şi tu, că ţi-am răspuns la un comentariu la care încerc să găsesc ideile cu lumînarea. Îmi vine în minte un cîntec din compilărie: “cine zice ăla e”
Scuze, şi eu casc. Tot din empatie.”
Mai lipsește doar ca Pătrățoșenia Sa Căscăcilă să afirme, sus și tare, precum Ionescu: “Am dovedit că nu mă dau înapoi de la o ”ceartă de cuvinte” pe care o consider absolut necesară clarificării unor principii.”
Păi nu e necesară clarificarea chestiunii: “Au dreptul evanghelicii să pomenească patristica”?
Au evanghelicii “hermeneutică forțată”?
