Adevărata spiritualitate – Francis A. Schaeffer, Editura Imago Dei, Oradea, 2008, 215 p.
“Există o paralelă între justificare și sfințire, adică între convertirea creștinului și trăirea vieții creștine. Primul pas în justificare este nevoia de a recunoaște că sunt un păcătos, că sunt pe bună dreptate sub mânia lui Dumnezeu și că nu mă pot mântui singur. Primul pas în trăirea unei vieți creștine autentice este nevoia de a recunoaște că nu pot trăi viața creștină prin puterea sau prin bunătatea mea. Primul pas al restaurării după ce am păcătuit se înscrie în aceeași direcție: trebuie să-mi recunosc păcatul specific ca păcat. Cele trei principii nu sunt diferite; în toate cele trei situații există un singur principiu, deoarece ne referim la același Dumnezeu și, în esență, la aceeași problemă. Dar nici în convertirea creștinului, nici în rodirea creștinului, primul pas nu este suficient. În fiecare din cele trei situații trebuie mai apoi să-mi ridic mâinile credinței pentru a primi darul lui Dumnezeu pentru situația specifică. Atunci când, în calitate de copil al lui Dumnezeu, păcătuiesc, nimic altceva nu este suficient cu excepția lucrării complete a lui Isus Cristos săvârșite în spațiu și timp, în istorie, la crucea Calvarului. Doar sângele lui Isus Cristos este îndeajuns pentru a spăla păcatul meu ca creștin și pata mea este îndepărtată doar pe baza sângelui lui Cristos. Prin credință eu trebuie să-mi aduc păcatul specific sub sângele lui Isus Cristos. Deci avem din nou același lucru; întâlnim din nou aici pasivitatea activă despre care am discutat deja. Nu ne putem descurca singuri, dar nici nu suntem obiecte impersonale, lemne sau pietre. Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și El Se va raporta întotdeauna la noi pe această bază.” (p. 135-136)
