“Toată cazuistica intelectualilor români intraţi în politică ne duce spre concluzia că politica trebuie făcută de politicieni. Un intelectual poate deveni politician numai după ce abandonează deprinderile sale specifice şi trece la cele specifice politicianului. Politicianul e sigur pe el, e un om al convingerii şi un mînuitor de interese pentru a atinge un scop clar, un mare manipulator. Viziunea sa, dacă o are, este cît se poate de concretă şi plauzibilă. Intelectualul se îndeletniceşte cu cunoaşterea infinitului uman, cu judecata şi cu valorile. Intelectualul, aşa cum e el, nu e deloc echipat pentru politică, deşi convingerea, de el răspîndită, este exact opusă. Intelectualul e omul dubiului, al reflecţiei infatigabile, al lecturii continue, e omul scrisului şi al cuvîntului. Intelectualul ştie cît de importante sînt singurătatea şi tăcerea. Politicianul e omul convingerii, al acţiunii şi al discursului interminabil, este gregar şi îşi iubeşte cu pasiune, chiar dacă deşucheat uneori, poporul. Pe intelectual îl interesează diferenţele şi nuanţele, pe politician îl interesează numitorul comun. Primul se preocupă de destine – inevitabil diferite, celălalt de cetăţeni – inevitabil egali.”
