Un comentariu pe blogul lui Silviu Tatu (24.04.2012)

Silviu Tatu a afișat pe blogul său o postare cu titlul Altă introspecție în predicarea neo-protestantă contemporană, inspirată de întrebarea unui student: “Cât de lungă trebuie să fie o predică?”

Iată comentariul meu:

O întrebare care s-ar putea ridica este: Voi, predicatorii (care predicați 45 de minute, cum predica și tatăl meu acum 25 de ani), aveți disponibilitatea să ascultați opinii ale celor din auditoriu referitoare la predicile voastre?

Iosif Țon predica lung, dar la Providența, în 2010, 7 zile biserica a fost plină, chiar și în seara cînd a plouat afară.

Beniamin Fărăgău are prelegeri lungi, dar asta nu i-a împiedicat pe sute și mii de ascultători să îndure oboseala unor predici sau prelegeri ample în două sau mai multe zile.

Nu lungimea predicii ar fi problema, ci calitatea ei (și a predicatorului), precum și modul de a răspunde orizontului de așteptare al celor din audiență. De exemplu, la un Congres al baptiștilor, nu ar fi potrivit, nu-i așa?, să predice oricine, oricît, oricum…

Bunicul meu, Gligor Cristea, unul dintre pionierii credinței baptiste în România, pe la 80 și ceva de ani răspundea astfel acestei întrebări – Cît ar trebui să dureze o predică? (pe care cred că i-am pus-o acum vreo 25-28 de ani): Dacă e un pastor musafir, 25 de minute, dacă e pastorul local, 20 de minute.

Am avut ocazia să ascult o predică la Cambridge în 1997, în săptămîna cînd a murit Prințesa Diana, care a durat 15 minute, în care a fost amintit și tristul eveniment și, de asemenea, s-a făct referire la Cina Domnului, care a urmat (dacă îmi aduc bine aminte).

Aș propune să luăm aminte la discursurile publice, precum cele ale lui Churchill și Luther King, doar pentru scop didactic, nu însă și pentru a le compara cu predica. În acest sens, ar trebui să discutăm destul de mult, și cu folos, despre rolul predicii în comunitatea creștină, și nu doar ca element central al ritualului religios duminical.

Eutih a adormit “în timpul lungei vorbiri a lui Pavel” și a căzut de la fereastră, urmînd intervenția lui Pavel, astfel că “flăcăul a fost adus viu”.

Ce e ȘI MAI INTERESANT abia după aceea urmează:

“Pavel a frînt pîinea, a cinat, și a mai vorbit multă vreme PÎNĂ LA ZIUA.”

Va’s’zică, nu a fost de ajuns că oamenii au trecut prin trauma incidentului și prin emoțiile cauzate de învieriea flăcăului, unii, dacă nu cumva toți, au rămas PÎNĂ LA ZIUĂ să-l asculte pe Pavel!…

Cel mai uimitor exemplu despre prelungirea sărbătorii religioase pe care îl știu este cel din 2 Cronici 30, cînd, după prăznuirea Paștelor, “toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile”.

Cred că încă de pe vremea cînd eram student (la Institutul Emanuel, actualmente Universitatea Emanuel) mi-am exprimat dorința să apuc măcar o dată în viață așa ceva: Să merg la biserică într-o duminică și la sfîrșitul slujbei, adunarea, încîntată de ce a fost pînă atunci, să zică: ÎNCĂ O DATĂ. Și să se repete ceea ce a încîntat sufletele pînă atunci…

După cum contează ce semnificație dăm conceptului de predică, tot la fel contează ce semnificație dăm conceptului de (închinare prin) muzică.

Paul Negruț povestea ce a văzut undeva, prin Africa parcă, la o adunare pe cîmp: unul a început să cînte, apoi alții s-au adăugat și tot mai mulți și tot au repetat, apoi o altă melodie a început tot așa, întîi cu unul, apoi cu doi-trei, apoi cu alții, din ce în ce mai mulți, așa că Paul Negruț a avut ceva de așteptat pînă i-a venit rîndul să predice, de pe o movilă…

Așadar, predica / prelegerea / discursul trebuie privită și resemantizată într-un anumit context specific. Cît să dureze? Cît vrea Domnul – ar fi răspunsul ideal, dar pe care nu putem să-l dăm (decît în rugăciunea inimii noastre). Datoria noastră (și privilegiul) e să ne îndemnăm UNII PE ALȚII la gînduri și fapte bune.

Dacă predica nu intră la categoria “UNII PE ALȚII” (ci la discursul public al unui lector CĂTRE ALȚII, în care auditoriul este “mobilă umană”), atunci ce mai contează cît durează?…

Deci, punctul cel mai însemant al celor spuse pînă aici ar fi că mai întîi trebuie definit conceptul de biserică, adică ECLESIA, ca organism eclesial care există 7 zile pe săptămînă x 24 de ore, nu doar într-o anumită zi la anumite ore într-un anumit loc cu un anumit ritual religios, abia după aceea putem defini ce înseamnă predică și părtășie și dărnicie și muzică și disciplină și misiune. Și, mai ales, ce înseamnă să fim FRAȚI!…

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 119 other followers

%d bloggers like this: