Istoria evanghelică necosmetizată

8

Petru Lascău: “Nu neg elitismul unora dintre penticostali, dar el este o excepţie şi este cu totul periferic. Nu cred că veţi întâlni pastori penticostali să trateze pe cei baptişti ca fiindu-le inferiori. Eu aş spune fără să greşesc că fenomenul este invers, mai degrabă păstorii baptişti ne consideră pe noi penticostalii şi pastorii noştri ca fiind de joasă clasă. Aş putea argumenta cu exemple multe. Întrebaţi când a invitat pastorul Dvs. pe un penticostal să predice în biserica Dvs. Orice pastor baptist poate predica in orice biserică penticostală din America. Dar nu orice pastor penticostal într-o biserică baptistă.

Eu am o istorie cumplită de care nu-mi vine bine să-mi aduc aminte. Am fost invitat să predic într-o biserică baptistă din România cu prilejul unui eveniment. Am călătorit special pentru acel eveniment. Când să înceapă evenimentul am fost lăsat afară pe coridorul bisericii. Nu dau nume şi nici locuri.

Cât priveşte Alianţa Evanghelică, cred că ar trebui să vă rugaţi Domnului să mai puteţi avea cu cine participa la ea.”

7

Dănuț Mănăstireanu: “Iosif Țon are bunul simț (și curajul) de a declara în mod deschis (cel puțin din cînd în cînd) ceea ce crede, ceea ce aproape nimeni nu îndrăznește să facă între evanghelicii români, din pricina atmosferei de frică paranoică creată de lideri autocratici și manipulatori, de genul Paul Negruț, care este gata să acuze de liberalism și erezie pe toți cei care cred altfel decît el.”

6

Dănuț Mănăstireanu: “3. Lidia Ababei era mătuşa mea, sora tatălui meu, un lider al mişcării Zikron din Iaşi, care, cu largul concurs al conducerii Bisericii baptiste din Iaşi a fost dată pe mîna Securităţii şi a făcut zece ani de puşcări psihiatrică, ieşind de acolo o adevărată epavă.

4. Acest curent nou, neoficial (Zikron) era asociat oarecum cu mişcarea treziţilor, iniţiată de Jean Gligor, din Sighet.

5. Barbu Ionel este numele de cod al pastorului baptist Radu Cruceru.”

În perioada 1970-1975, Biserica Baptistă Nr. 1 din Iași a fost păstorită de Radu Cruceru. (Istoria bisericilor baptiste din România, p. 543)

Radu Cruceru a murit în 1975, nu în 1977, cum menționează Istoria Baptiștilor din România 1856-1989, p. 814.

5

“…ce s-ar fi intamplat cu Ton daca si-ar fi istorisit experientele lui supranaturale cu Dumnezeu. Exact ce se intampla si acuma. Ar fi fost excomunicat din randul bisericii baptiste de catre niste pastori scortosi , cu doctorate in teologie facute in America pe vremea comunismului ( si stii bine cine ajungea la studii pe vremea aia) , oameni fara Dumnezeu de altfel.

Ton a ales sa nu spuna despre aceste experiente exact asa cum Pavel nu a vorbit timp de 14 ani despre experienta lui.

Un exemplu elocvent este Buni Cocar,acualmente pastor in Chicago si care a fost pastor in anii 82-84 la o bisericuta mica in cartierul Giulesti. Buni Cocar era un baptist care credea in darurile Duhului Sfant, el personal fiind vindecat in mod miraculos de cancer. El era acuzat de baptisti ca este eretic, carismatic si a fost marginalizat. Nici un pastor baptist nu a avut nici un fel de legaturi cu el. Era insa o diferenta uriasa intre micura lui biserica si biserica Basarab spre exemplu. La Buni Cocar se pocaiau oameni la fiecare serviciu de inchinare. Buni Cocar a pornit biserica cu 20 de batrani care se adunau la rugaciune intr-o camera 4x4m iar in 2 ani a ajuns la 200 membri si s-ar fi extins si mai mult dar securitatea l-a fortat sa plece in America. La biserica Basarab canta un cor superb dar atmosfera era de moarte, moarte, moarte. Nu stiu sa fi vazut in 5 ani de studentie un singur om sa se ridice si sa spuna ca se pocaieste, in biserica Basarab. Avea sa aflu mai tarziu ca ‘pastorul’ Tunea a fost colonel de securitate si s-a pocait si el cu cativa ani in urma intr-o biserica mica din Canada.” – comentariu Cornel pe blogul lui Petru Lascău

4

E, probabil, cel mai dureros articol pe care l-am citit. Acum cîțiva ani aș fi plîns…

Așa cum am făcut cînd am citit, pe diagonală, scrisoarea publică a lui Dănuț Mănăstireanu către Paul Negruț.

Ca și lider al grupei de teologie care a absolvit în 1999, aș avea multe de confirmat și de adăugat acestui articol dureros.

În diverse ocazii, pe Internet, dar și față în față, am semnalat multe chestiuni care ar fi trebui rezolvate la timp.

Și am semnalat și faptul că avem nevoie unii de alții.

Desigur, ceva mai puțin de oameni precum Paul Negruț, Doru Hnaticu, Ilie Țundrea.

Să nu creadă cineva că am fost ÎNDEAJUNS de clar.

Acesta e comentariul meu la articolul lui Alexandru Nădăban:

Lumea academică (3): IBEO – Universitatea Emanuel din Oradea

La comentarii, Alexandru Nădăban s-a exprimat CLAR:

“ibeo s-a amestecat in viata oamenilor, si-a bagat nasul in chestii ce tineau de libertatea individului. a fost si cred ca a ramas o inchisoare, cel putin de constiinta. au o obsesie: controlul absolut, trasatura tipica dictaturilor.”

Iată și cîteva selecții din textul articolul amplu:

“Negruţ a manevrat foarte abil şi a reuşit să îşi impună voinţa în mod mai mult sau mai puţin diplomatic, folosind manipularea demnă de un absolvent al facultăţii de psihologie. În acelaşi timp folosind metoda recompensei şi a sancţiunilor a instituit ceea ce el avea să numească “cercul de protecţie” din care făceau parte printre alţii secretară şefă, Hnatiuc, Ţundrea, Marius Cruceru. Deşi Negruţ mi-a propus, nu am acceptat să intru în acest joc meschin ce m-ar fi transformat într-o marionetă cu postul asigurat.”

“Politica de cadre la IBEO-UEO era ciudată. De exemplu americanii erau preferaţi românilor din motive “politice” sau mai degrabă financiare. Nu o dată am cedat ore pentru a-i lăsa pe americani să îşi facă numărul. Întrebînd studenţii despre ce au vorbit americanii, am fost uimit să aflu că subiectul nu avusese nici o tangenţă cu teologia, nici măcar cu ceea ce în Anglia se numea Mickey Mouse Theology.”

“O scurtă privire asupra cadrelor didactice existente acum la UBEO vedem că printre cei ce predau se află fiica rectorului, ginerele rectorului, fiul pastorului instituţiei, iar decanul Facultăţii de teologie tot nu are nu are studii de teologie.”

“Dincolo de tentativa eşuată a actualului rector, cîndva preşedinte a Uniunii baptiste din România, de a desfiinţa instituţia de învăţămînt superior baptistă situată în Bucureşti, de obstrucţionarea deschiderii unei facultăţi protestante la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, aceste acţiuni (în viziunea sa de “politică bisericească”) ar putea să fi semănat destul vînt ca la un moment dat să culeagă furtună, în spiritul relaţiilor frăţeşti.”

3

Alexandru Nădăban: “În prima sesiune la Istoria Bisericii Universale am căzut o droaie de studenţi din anul II ce avuseseră iluzia unei note bune după recitarea a două-trei propoziţii din curs, dar care nu aveau habar de materie. Anterior acestei sesiuni (din ianuarie 1995), două studente m-au informat la curs că studenţii erau obişnuiţi cu examene în care trebuiau să reproducă doar textul cursului, fără să emită unele judecăţi de valoare. Fiind un tip precaut, am comunicat aceasta rectorului care mi-a dat carte blanche. Mesajul lui a fost “În fiecare dumninică de la orele 16 fratele cutare ţine caticheza în biserică. Dacă nu au trecut de faza catichezei, pot să participe sau să plece acasă.” Mesajul a fost anunţat la curs aşa că cele două studente au trecut examenul cu 8, fără probleme. Începea o schimbare de optică. De asemenea am sesizat opoziţia anumitor studenţi din anul II a căror limba română nu era limba maternă. Ciudat sau nu, aceştia aveau impresia că vor lua note de trecere doar pentru că erau prezenţi/prezente. S-au înşelat.

Cu toate acestea şocul cel mai mare l-am avut la anul III la un curs de sistematică ţinut de Leslie McCurdy, un canadian ce nu cunoştea limba română şi care m-a rugat să corectez eseurile pe trei-patru teme date. Cu mici excepţii (cinci sau şase) eseurile erau un colaj de citate de prin cărţile bibliotecii institutului. La aşa ceva nu se putea da note de trecere. Am rămas cu un gust amar: în anul III studenţii la teologie nu ştiau ce înseamnă un eseu şi ce înseamnă plagiat. La fel de şocat, McCurdy s-a dus să îl întrebe pe rector care ar fi soluţia pentru un an ce nu promovase în proporţie de 90%. Indicaţia a fost să trateze problema pastoral. Aici cei doi nu au ajuns la un consens, având păreri diferite despre ceea ce ar însemna “pastoral”. Pentru McCurdy ar fi însemnat exmatriculare.”

2

Dănuț Mănăstireanu: “În mod deliberat nu urmăresc disputele de pe blogul lui Marius [Cruceru]. Am și așa destule pricini zilnice de enervare. Nu mai am nevoie de o sumedenie în plus. Deși am multă prețuire pentru talentele lui Marius și mai ales pentru ce era cîndva – așa cum se străvede din cînd în ceea ce scrie, așa cum am afirmat adeseori, am mari rezerve față de ceea ce a devenit sub influența paulină. Mai mult decît atît, sunt alergic la mulți dintre cei care frecventează acel forum de discuții. Și aici nu mă refer la cei sinceri căutători ai adevărului, ci la semidocții care cred că știu totul și pot pune cu ușurință etichete ieftine pe orice.”

1

Petru Lascău: “După câte ştiu eu, şi din experienţa mea proprie, nici un baptist n-a fost exclus dintr-o biserică penticostală, pentru că a fost baptist. În schimb vă pot da foarte multe exemple de penticostali excluşi din biserici baptiste pentru că erau penticostali. Pe plan profesional am suferit două retrogradări: comuniştii m-au retrogradat că eram pocăit şi nişte fraţi baptişti pentru că eram penticostal.”