Franklin Graham şi Festivalul Speranţei, test de evaluare a maturităţii evanghelicilor români

Articolul a fost scris de Mihai Ciucă pe
Mersul vremurilor, think tank al evanghelicilor români.

Mărturisesc că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu aş fi fost ‘provocat’ în sensul bun al cuvântului, printr-un telefon primit în urmă cu câteva ore. Am avut o discuţie plăcută care a generat câteva incursiuni în amintiri, cu sugestia că ar fi bine să lăsăm undeva o mărturie scrisă despre lucrurile la care am fost cumva martori.

A debutat ieri la Timişoara Festivalul Speranţei, eveniment care, cel puţin prin amploare, pare a concura pentru poziţia de cel mai marcant eveniment al deceniului pentru credincioşii evanghelici români. Desigur că nu mă aştept să existe unanimitate în aprecierea acestui lucru, dar contemplarea de la distanţă a evanghelizării de la Timişoara îmi provoacă reverberaţii ale unor evenimente trecute.

În septembrie 1985 mă aflam ţintuit de un pat de spital la Agigea, imobilizat în ghips în urma unei crase erori medicale. Am stat acolo vreme de patru luni, departe de familie, de prieteni, de viaţa cea de toate zilele, de Facultatea de Mecanică al cărei student îi eram şi, evident, departe de biserică. Singura legătură cu lumea consta în aparatul meu de radio Gloria, vârf de lance al tehnologiei româneşti de atunci, la care ascultam cu fidelitate postul de radio Europa Liberă (cel care îşi încheie zilele astea transmisiunea în limba română), fără a mă sinchisi prea tare de lipsa unui cadru privat. De fapt starea sănătăţii mele era atât de jalnică încât nu prea mă sinchiseam de nimic la ora respectivă. Mare emoţie mi-a trezit în acea vreme vizita în România a evanghelistului Billy Graham. Pentru evanghelicii români în acea perioadă Billy Graham era cam de aceeaşi statură cu cea a papei de la Roma pentru credincioşii romano-catolici. Sorbeam fiecare cuvânt, fiecare reportaj, fiecare ştire care însoţea peripluul românesc al acestui om al lui Dumnezeu. Vizita lui în acele momente părea o minune de-a lui Dumnezeu şi cu siguranţă că aşa a şi fost. Suceava, Oradea, Cluj, Arad, Timişoara, Sibiu şi Bucureşti s-au transformat peste noapte în borne importante în economia lucrării lui Dumnezeu şi mulţimi avide se adunau cu miile sau mai degrabă cu zecile de mii să îl asculte pe acest predicator venit providenţial într-o Românie aflată la acea vreme sub cea mai acută opresiune politică şi spirituală. Nu conta pentru nimeni că invitaţia de a veni în Româna fusese dată de un prelat ortodox, nici faptul că Billy Graham a predicat deopotrivă la ortodocşi, baptişti sau penticostali, nici măcar faptul că s-a dus să-i dea bineţe şi lui Ceauşescu. Pentru noi, cei prezenţi în trup sau măcar în spirit, a fost cu adevărat un eveniment mare. Din păcate mulţi dintre cei care reacţionează visceral la Festivalul Speranţei ori nu au trăit acele vremuri, ori le-au uitat cu desăvârşire, altfel nu îmi explic modul lor de a se raporta la ceea ce se întâmplă la Timişoara zilele acestea.

Şase ani mai târziu, în vara anului 1991, mă aflam în concediu la tratament la Băile Felix. Taman atunci era prevăzută în Oradea o evanghelizare pe stadion cu Luis Palau. Mi-aduc aminte că am venit în oraş pentru a face joncţiunea cu Ionatan Piroşcă, colaboratorul meu de la Revista Mesaj, pentru a profita de acel prilej şi a promova publicaţia noastră, evident că nu pe căi oficiale, deşi ne cunoşteam cu o parte dintre mai marii vremii de la Emanuel totuşi aceştia dintr-odată deveniseră prea mari ca să mai poată fi abordabili, aşa că ne mulţumeam să facem pe distribuitorii ambulanţi pentru cei care veneau sau plecau de la stadion. În ciuda acestei misiuni destul de ingrate am fost marcat de participarea la o evanghelizar pe stadion, lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat posibil doar cu câţiva ani mai devreme. Nu îmi aduc aminte de prea multe lucruri, ştiu doar că mi se părea ciudat că ceea ce se făcea pe stadion copia cu fidelitate ceea ce se făcea în biserică şi, instinctiv simţeam că ar fi fost necesară o abordare puţin diferită.

Undeva tot prin acei ani, nu-mi amintesc exact când, a avut loc şi o mega-evanghelizare prin satelit cu Billy Graham. Rememorez că am participat în Sala Sporturilor din Brăila la câteva întâlniri şi am avut şansa să-l ascult pe marele evanghelist, desigur prin intermediul unui videoproiector conectat la instalaţia de recepţie prin satelit. Era cumva o ciudăţene să participi la un asemenea eveniment transmis la nivel mondial şi ţin minte că era destul de dificil să înţeleg ce spunea traducătorul, din cauza unei acustici extrem de deficitare. Mai ţin minte însă că au fost şi pocăiţi care au boicotat întâlnirile, pe motiv că Dumnezeu este incompatibil cu Sala Sporturilor. Mega-evanghelizarea de atunci îmi aminteşte de mega-conferinţa ce va avea loc în premieră şi în România în această toamnă, la Sovata, eveniment în care 250 de oraşe din lume vor găzdui cel mai mare eveniment de instruire în conducere din toate timpurile, anume “Global Leadership Summit” organizat de Willow Creek Association, partenerul din România fiind Big Impact. Cei ce doresc mai multe informaţii le pot găsi
aici.

Având în vedere acceptarea unanimă a unui Billy Graham venit în România la invitaţia unui prelat ortodox să predice inclusiv în biserici ortodoxe, experienţa avută deja în evanghelizări de amploare în locuri publice, cu Luis Palau, cu Billy Graham prin satelit sau cele de la Sala Palatului din Bucureşti de-a lungul anilor, mă aşteptam ca evanghelicii români să adopte o poziţie matură şi responsabilă faţă de iniţiativa lui Franklin Graham şi a echipei sale. Este drept că unii au făcut-o şi merită toată aprecierea noastră, fiind sigur că rodul muncii lor va fi o răsplată binemeritată. Din păcate un segment destul de proeminent, atât prin reprezentare cât şi prin reprezentaţie, dă dovadă de un gică contra atât normal melagurilor balcanice, dar străin de spiritul Scripturii. Desigur că putem avea opinii diferite asupra unor lucruri, ferească Dumnezeu de dictatura unui singur punct de vedere, totuşi cred că se cuvine să învăţăm de la Pavel care, într-o situaţie destul de dificilă a putut să afirme tranşant:

Ce ne pasă ? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.

Şi, cu siguranţă că situaţia de care vorbeşte Pavel în niciun caz nu este similară cu Festivalul Speranţei. În ciuda lipsei de înţelegere dovedită de unii, acesta este un eveniment cu adevărat aducător de speranţă.

2 răspunsuri to “Franklin Graham şi Festivalul Speranţei, test de evaluare a maturităţii evanghelicilor români”

  1. ionatan Says:

    Îmi amintesc perfect, Mihai! Chiar cu nostalgie… Doamne, ce tineri eram!

  2. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: