Liviu Olah

Ioan Bunaciu: “Prin Liviu Olah s-a făcut o mare trezire în biserică [Oradea]. Avea mesaje puternice de pocăinţă, membrii bisericii şi-au înnoit viaţa, au început o viaţă de rugăciune şi foarte mulţi şi din afara bisericii au venit la pocăinţă. Aşa că în 1974 a ţinut 4 botezuri, cu un total de 400 de noi convertiţi, iar la 8 dec. 1974 a botezat 150 de persoane.” (Istoria răspândirii credinţei baptiste)

Alexa Popovici: “În timpul lucrării sale, biserica a luat un mare avânt, astfel că ochii Securităţii şi ai împuternicitului au fost îndreptaţi asupra lui. La scurt timp, Liviu Olah s-a dus la împuternicitul regional pentru ca, potrivit ordinelor, să-l anunţe că biserica va avea un botez ce va fi ţinutla Criş, în porţiunea din centurl oraşului Oradea. Fireşte, împuternicitul s-a opus şi a cerut ca botezul să fie ţinut în biserică, în baptisteriu. Liviu Olah a stăruit însă susţinînd că va ţine botezul în locul menţionat; în hotărârea aceasta a fost mult încurajat de Iosif Ţon, păstorul de la Ploieşti, care a vizitat Oradea şi l-a agitat şi mai tare pe Liviu Olah. Împuternicitul a comunicat faptul respectiv la Securitatea regională. Desigur, Ministerul Cultelor l-a destituit imediat pe Liviu Olah din pastorat.” (Istoria baptiştilor din România 1856-1989)

Florina Bonca: „Prin fratele Liviu Olah Dumnezeu a trezit Oradea, iar in 1975 prin dînsul Dumnezeu a schimbat viaţa tatălui meu, dintr-un beţiv, într-un om al rugăciunii, un exemplu pt. mama mea şi pt. mine. Plîng de bucurie că Dumnezeu ne-a dat har prin acest om, care a stat tare cînd a fost la strîmtorare.” (Barzilaiendan, 6 iunie 2008 )
http://barzilaiendan.wordpress.com/2008/06/06/liviu-olah-si-petru-popovici/

Pe blogul Barzilaiendan sînt şi cîteva fotografii cu Liviu Olah şi Pitt Popovici din 31 mai 2008.

Daniel Brânzei: “L-am cunoscut mai bine şi mai de aproape aici, la Los Angeles. Împreună cu Petru Popovici, cu Simion Cure şi cu Richard Wurmbrand, mi-a fost unul din stejarii la umbra cărora am învăţat cum se creşte spre înălţimile cerului. L-am păstrat şi-l voi păstra întotdeauna în amintire ca pe un evanghelist de excepţie, un unicat într-o generaţie, un sfânt în caracter, un luptător al rugăciunii şi un mare apologet al mereu necesarei pocăinţe.” (Amintiri cu sfinţi)

Nicolae Vandici: „A fost bucuria şi împlinirea mea să fiu parte la împlinirea visurilor unor vizionari ca Liviu Olah şi alţi pastori care au văzut dinainte (prin credinţă) şi s-au rugat cu stăruinţă pentru vremurile de libertate în vestirea Evangheliei în locuri publice, prin radio şi televiziune.” (Trans World Radio Romania)

Ionel Tuţac: „În timp ce mă bucuram de binecuvântările zilei de astăzi, am aflat că fratele Liviu Olah a plecat în veşnicie. Ca unul care l-am cunoscut pe fratele Liviu din copilărie,atunci când a stat o perioadă mai lungă în casa noastră, mă gândeam la faptul că rugăciunile lui au fost ascultate. Astăzi a avut loc, pe stadion, cea mai mare evanghelizare din România.” (Grupul Roboam, 4 iulie 2008 )

Daniel P. Buşan: „Fratele Liviu a fost o carte deschisă, de o transparenţă rară. Nu l-a interesat niciodată politica bisericească şi nici nu a încercat vreodată să manipuleze situaţii sau oameni pentru vreun cîştig personal. Interesul lui a fost unul singur, acela de a aduce cît mai mulţi oameni la mîntuire prin credinţa în jerfa Mîntuitorului. Model demn de urmat pentru noi toţi, dar în special pentru fraţii pastori.” (La Pătrăţosu, 5 iulie 2008 )

Cristi Raţă: “Fratele Liviu Olah a fost pastorul meu şi conducătorul cu tineretul când am ajuns şi eu în State în 1986. A fost şi rămâne un exemplu excelent pt. mine de rugăciune şi pasiune pt. misiune.” (La Pătrăţosu, 10 decembrie 2007)

Pe blogul La Pătrăţosu există şi o fotografie cu Liviu Olah.

Vineri, 11 iulie, ora 19.00, va avea loc serviciul de priveghi la Biserica Baptistă Betania din Los Angeles (1431 W. La Habra Blvd, La Habra, CA 90631).

Sîmbătă, 12 iulie, ora 10.00, va avea loc serviciul de înmormîntare, la aceeaşi locaţie.

Reclame

4 răspunsuri to “Liviu Olah”

  1. DanutM Says:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, impreuna cu sfintii.
    DanutM

  2. Amintiri cu Liviu Olah « Persona Says:

    […] posturi legate de personalitatea lui Liviu Olah pot fi găsite AICI, AICI şi […]

  3. mihai mihut Says:

    Am citit despre viata si moartea fratelui liviu am vazut ca isi da cu parerea si fr. bunaciu Liviu Olah amai fost pastor si la caransebes.Puteti sacititi in Dezvaluiri pentru ca eu si tatal meu si alti frati avem dosar din 1972.Pe fr. liviu dumnezeu sal odihneasca in pace

  4. Alte marturii « romoflorin Says:

    […] Liviu Olah […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: