Ce bloguri penticostale cunoşti?

Ce bloguri penticostale cunoşti?

Pastorul penticostal Laurenţiu Balcan şi-a exprimat dorinţa de a face o listă cu cele mai citite bloguri penticostale. Iată mai jos textul de pe blogul lui şi comentariul meu.

Intentionez, cu ajutorul vostru bineinteles, sa fac o lista cu cele mai citite 10 (ZECE) bloguri penticostale din Romania.

Cred ca este benefic sa identificam blogurile care ofera informatii (de la cele teologice, la cele de actualitate) din mediul penticostal. Eu personal sunt curios sa aflu care e activitatea penticostalilor din Romania in spatiul virtual. Probabil ca Alin Cristea are cele mai multe informatii in acest sens. Sunt sigur (dar am si indoieli!?) ca putem identifica si bloguri pe care el inca nu le-a identificat.

Deci, daca cunosti un blog care ofera informatii din mediul penticostal te rugam sa ne informezi si pe noi (fa click pe “add a comment”) . Dupa ce vom strange aceste informatii, sper cat mai repede, vom face o clasificare a lor si va vom oferi o lista cu cele mai citite 10 bloguri penticostale. (blogul “penticostalul”, bineinteles, va fi exclus din acest clasament)

Apoi, prin tragere la sorti, vom oferi un premiu (probabil o carte) unuia dintre cei care ne vor ajuta sa identificam aceste bloguri.

Succes tuturor!

Laurenţiu, din cîte înţeleg, te referi la cele mai vizitate bloguri, nu la cele mai îndrăgite sau catalogate după alte criterii (eleganţă, curaj, consistenţă). Aşadar, consider că nu opinia cititorilor contează în acest caz, ci parametrul care trebuie luat în considerare e numărul de accesări şi/sau locul într-un Top.

În cazul blogurilor de tip WordPress, există monitorizare permanentă:

Topul blogurilor: http://botd.wordpress.com/?lang=ro
Topul postărilor: http://botd.wordpress.com/top-posts/?lang=ro

Ultima statistică de pe blogul România Evanghelică, din 16 iulie, arată că erau 12 bloguri evanghelice în Top 100 WordPress.

Nu e uşor de stabilit care sînt ale unor penticostali. De fapt, eticheta de evanghelice eu le-am dat-o, fără să-i întreb pe bloggeri, ghidîndu-mă după limbaj, teme sau chiar prezentarea lor. Aşa am alcătuit lista Bloguri evanghelice A-Z, care, prin actualizare permanentă, a trecut de 350 de bloguri (împreună cu bloguri adventiste).

La ora actuală, blogul Penticostalul pare să fie liderul blogurilor penticostale: 34.000 de accesări, locul 46 în Topul blogurilor WordPress (lb. română, duminică, 20 iulie, 15.50). Nu cunosc formula după care se calculează topul, dar e evident că pe lîngă numărul accesărilor contează şi comentariile (şi probabil se iau în calcul şi alţi parametri, precum menţionarea în blogroll pe alte bloguri).

Probabil că un termen mai potrivit ar fi „blogurile penticostalilor” (la fel: „blogurile evaghelicilor”), întrucît penticostalii (sau evanghelicii) care îşi fac blog nu ţin neapărat să aibă postări cu subiect religios (confesional). Mai degrabă sînt jurnale despre evenimente, cărţi, filme, muzică etc.

Probabil cel mai elegant blog evanghelic (cum îl aminteam anul acesta la Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice) este al unei penticostale din Oradea: adamaica.wordpress.com

Nu are afişat numărul accesărilor, dar de multe ori este între cele 10 bloguri evanghelice care apar în Top 100 WordPress (aproximez că are între 150-250 de accesări pe zi).

Recomand a se lectura postarea sex sex sex, care ar putea fi postarea anului, la concurenţă cu Amintiri cu Liviu Olah de pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu, care ieri a trecut de 100.000 de accesări.

Pentru bloguri de alt tip decît WordPress se poate lua în considerare numărul accesărilor, dacă e afişat pe blog.

Am un tabel cu cele peste 350 de bloguri evanghelice, unde completez, cînd găsesc date, cu numele bloggerului, oraşul (ţara), numele blogului, adresa web, cînd s-a postat ultima dată (la momentul monitorizării), nr. accesări, data lansării, email. Dar mai e mult de completat, ar trebui să iau legătura cu fiecare blogger pentru a-mi furniza toate datele.

Mă gîndesc că ar fi interesantă o postare cu blogurile cîtorva pastori, dar şi pentru aia mai trebuie să trudesc.

Dacă Ted Doru Pope e pastor penticostal (cel puţin îmi amintesc că provine din mediul penticostal), atunci blogul său, Perspective creştine, e cel mai vizitat blog penticostal:

Blogul lui a fost primul blog evanghelic care a trecut de 100.000 de accesări (254.550 pînă în prezent), apoi, la scurt timp, a trecut de 100.000 şi blogul La Pătrăţosu al pastorului baptist Marius Cruceru (882.8800 accesări pînă în prezent).

Avînd în vedere că unii bloggeri, precum Ted Doru Pope, nu locuiesc în România, aş propune lărgirea contextului de la „bloguri penticostale din România” la „bloguri penticostale româneşti”.

Dacă considerăm că este blog, atunci Crestin.ro e cel mai vizitat blog evanghelic – 1.554.000 accesări.

Nu ştiu dacă numărul afişat de blogurile WordPress se referă la vizitatori sau vizite, de aceea am preferat să folosesc termenul accesări.

Contorul de pe Crestin.ro prezintă următoarele date:

total afisari: 1554026
vizite unice: 205590

În concluzie, cred că ai putea să faci o postare despre cîteva bloguri penticostale, dar nu e uşor de stabilit care sînt cele mai vizitate dintre ele.

Dacă treci în revistă lista Bloguri evanghelice A-Z, s-ar putea să identifici pe unele că sînt ale unor penticostali, aşa că dă-mi şi mie de veste.

Reclame

2 răspunsuri to “Ce bloguri penticostale cunoşti?”

  1. laurentiu Says:

    Multumesc.

  2. Vasile Tomoiagă Says:

    Statistica afisata de contorul wordpress se refera la „Hit counter” adica numarul de accesari. Nu e vorba deci de accesari unice, adica de la adrese IP (ceea ce ar insemna vizitatori) diferite.
    Cat despre crestin.ro, nu pare a se incadra (tehnic) la categoria „blog”. E doar un site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: