Mana de luni – 8 septembrie 2008

Când o uşă pare că se închide… – Randal Walti

Ne confruntăm adesea cu situaţii în care unele uşi ni se închid şi aparent, dintr-un motiv sau altul, nu putem beneficia de anumite oportunităţi. Dar, fie că uşile rămân deschise sau dintr-odată se închid, nu înseamnă că aceasta este neapărat voia lui Dumnezeu pentru noi şi pentru viitorul nostru. O uşă – deschisă sau închisă – poate indica sau nu intervenţia divină. Oare aşa să fie? Dacă ar fi fost aşa, cei mai cunoscuţi oameni din Biblie ar fi renunţat în scurt timp să creadă în Dumnezeu.

De multe ori ne angajăm să facem o anumită activitate sau să ne implicăm într-un proiect. Când apar oportunităţile – dar lucrurile nu par atât de pozitive cum ne-ar plăcea nouă să fie – în loc să mergem înainte, mai degrabă ne agăţăm de trecut şi spunem că ne vom mai gândi. Pe măsură ce ne gândim mai mult, permitem emoţiilor să ne conducă, în loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă acest lucru.

Îmi aduc aminte când atât eu cât şi soţia mea Judi am crezut că Dumnezeu dorea să ne mutăm în Georgia, în sudul Statelor Unite. Am găsit multe motive care să justifice de ce să nu ne mutăm din California – ne plăcea aici, ce vom face cu cele două afaceri ale noastre, de ce să ne părăsim vecinii, prietenii şi ceilalţi membrii ai familiei noastre?

După ce am cântărit avantajele şi dezavantajele mutării dintr-un loc în altul şi am ţinut cont de modul în care Dumnezeu ne folosea în vieţile altor oameni, ne-a fost clar că El dorea să ne mutăm într-o altă parte a ţării.

Fiica mea împreună cu soţul ei şi cu nepoţii noştri erau în Atlanta, Georgia, iar eu şi cu Judi doream să extindem lucrarea cu oamenii de afaceri şi profesionişti, în care eram implicaţi. O casă mică din San Pedro, California, nu era adecvată pentru acest lucru. De asemenea, exista posibilitatea ca Judi să lucreze mai aproape de fiica noastră şi să o ajute la conducerea agenţiei de turism, afacere care devenise o sarcină prea grea pentru o singură persoană.

Privind în urmă la acel proces, la decizia noastră de a ne muta şi la ceea ce s-a întâmplat de atunci până acum, nu pot exprima în cuvinte cât de mult ne-a binecuvântat Dumnezeu din momentul în care am păşit prin credinţă şi am folosit această oportunitate. Poate că nu a fost un pas atât de mare ca şi cel din Genesa 12, când Avram şi Sarai au lăsat în urmă confortul din Ur pentru o destinaţie necunoscută, doar pentru că Dumnezeu le-a spus să facă aşa. Dar pentru Judi şi pentru mine, a fost totuşi nevoie de multă credinţă pentru a face o astfel de schimbare majoră din punct de vedere geografic, cultural şi al stilului nostru de viaţă.

Ce poţi spune despre tine? Au fost situaţii în care anumite gânduri te-au făcut să nu te simţi bine şi să nu poţi explica de ce? Poate că auzi şi tu chemarea lui Dumnezeu şi Îi întorci spatele, sau pur şi simplu eziţi să asculţi ceea ce El doreşte ca tu să faci. Cere-i lui Dumnezeu să îţi arate o direcţie clară în orice domeniu în care crezi că El doreşte să te conducă. Atunci când El face acest lucru – închizând o uşă şi deschizând alta – foloseşte-ţi capul dar şi inima.

Apoi, fii îndrăzneţ şi curajos, aşa cum a fost Iosua când a preluat conducerea israeliţilor de la Moise. Adu-ţi aminte de această promisiune: “Lucrul acesta nu se va face prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6).

A-L urma pe Dumnezeu nu este întotdeauna uşor, asta e sigur. Dar dacă învăţăm să ne încredem în El şi să credem că El ştie ce este mai bine pentru noi, ne va fi mai uşor să urmărim direcţia Sa. Referitor la decizia noastră de a renunţa la toate lucrurile, dacă este nevoie, Isus a spus: “Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26).

Cu alte cuvinte, unele uşi se vor închide şi noi nu vom înţelege de ce, dar alte uşi se pot deschide – dezvăluindu-ne oportunităţi la care poate că nu ne-am fi gândit sau pe care nu ni le-am fi putut imagina vreodată.

Adaptat după un articol de Randal Walti. Randal locuieşte în Gainesville, Georgia împreună cu soţia sa, Judi. Randal a fost consultant în afaceri şi a instruit mulţi oameni de afaceri şi profesionişti. Este conducătorul organizaţiei Business Leaders of Tomorrow.

MANA DE LUNI este tradusă în limba română cu acordul CBMC International – Christian Businessmen’s Connection şi se distribuie gratuit, la cerere, prin e-mail de asociaţia CBMC România. Tel/Fax 0257-259248, E-mail: cbmc@rdslink.ro Traducere şi adaptare de Ionel Sinaci.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: