Ioan Pop Reloaded :(

Ioan Pop (News Linck) a postat pe grupul de discuţii Free_Press_România o parte din PROTESTUL meu, cu următoarea introducere:

„Un ex- baptist proscris, un mic diavol arogant, bloggerul scandalagiu Alin Cristea din Oradea – un anarhist exclus din Uniunea Baptistă şi din Comunitatea Baptistă Reg. Bihor – atacă pe toată lumea, ca un purice elefantul, încearcînd discreditarea Universităţii (Baptiste) EMANUEL Oradea, dar şi pe rectorul Dr. Paul Negruţ şi, mai ales, pe decanul Dr. Marius Cruceru.
Să ai de grijă, Aline, că elefantul se mai întoarce în pat şi pe partea cealaltă!”

Iată replica mea pe lista respectivă de discuţii:

Sînt Alin Cristea, „micul diavol arogant din Oradea”.

Iată şi episodul „Ioan Pop Reloaded” (newlinck), pe care l-am prevăzut, desigur, avînd în vedere numeroasele dăţi în care am protestat în public faţă de minciunile şi dezinformările lui Ioan Pop.

Vă invit să citiţi Statul Cultului Baptist, ca să vedeţi că excluderile nu sînt făcute de către Uniune sau Comunitate, ci de către bisericile locale. De asemenea, orice scurtă incursiune în istoria exluderilor din perioada pre- sau postdecembristă este instructivă. Ba chiar istoria Bisericii Universale are multe istorii şi învăţăminte în acest sens.

Dacă o să folosiţi linkul indicat de Ioan Pop, o să observaţi că nu a preluat întreg protestul (ba chiar a şi intervenit, în stilul său deja cunoscut) în textul meu.

Ultima NOTĂ din text este urmatoareă: Acest material nu poate fi preluat fără acordul celui care l-a scris.

Eu sînt cel care l-am scris, pe unul dintre blogurile mele, care nu se ocupă, precum încearcă unii răuvoitori să spună, cu „discreditarea” cuiva.

Sînt de 6 ani editorul revistei electronice confesional@ :

http://confesionala.ro/confesionala.php

Salutări din Oradea „diavolească” !

Un răspuns to “Ioan Pop Reloaded :(”

  1. laurentiu Says:

    Alin,
    Multa vreme ne-ai „periat”, pe noi, bloggerii evanghelici, cu privire la subiectele pe care le facem publice. Criticile si observatiile tale au fost constructive uneori, dar nu intotdeauna.

    Aducerea in public – mai ales pe blogul Romania Evanghelica – a acuzatiile pe care ti le aduce Ioan Pop mi se pare exagerata. Inteleg ca vrei sa-ti protejezi imaginea si sa raspunzi acelor acuzatii. Dar nu cred ca vei avea de castigat luandu-te la tranta cu Ioan Pop. Am impresia ca ti-a intins o cursa si ai cazut in ea. Ii faci publicitate gratuita, iar el are de castigat.

    Asa cum ai observat, Ioan Pop incearca sa ne dezinformeze. Dar toti cei „luminati” isi dau seama de asta. Nu stiu daca are „adepti” in tara. E probabil celebru in State, dar nu aici. Cred ca majoritatea evanghelicilor s-au scarbit de stilul lui, de imixiunile lui, de exagerarile si barfele pe care le promoveaza. In ultimul timp duce o lupta de „inegrire” a unui blog excelent: vaisamar.wordpress.com, blogul lui Emanuel Contac. Ioan Pop FURA materialele celorlalti, le CIUNTESTE si le modifica dupa bunul plac.

    Parerea mea e sa eviti sa intri in polemici cu el. Iti consumi energia si denaturezi si scopul blogului „romania evanghelica” – dar e parerea mea, nu as vrea sa fiu in pielea ta.

    Eu cel putin m-am calit. Ma lasa rece informatiile pe care le trimite unei lungi liste de lideri evanghelici. Repet, nu cred ca cineva il ia in serios. Atunci de ce sa te lasi prins in scandalurile pe care le promoveaza?

    Iti sugerez sa propui, pe blogul romania evaghelica, o actiune comuna a tuturor bloggerilor evanghelici prin care sa ne protejam de atacurile mincinoase ale personajelor de genul celui amintit mai sus. Ce putem face? Nu stiu inca. Dar impreuna putem gasi o solutie.

    P.S. Ce-ai zice sa numim actiunea: „romania diavoleasca” ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: