Evanghelicii şi gîndirea ideologică sau Cum devin evanghelicii din SUA prostuţi (cel puţin) o dată la patru ani

“Ideologia e o formă de birocratizare a gîndirii.” (Andrei Pleşu)

Că evanghelicii (din SUA) sînt de partea republicanilor este un fapt cunoscut, dar nu îndeajuns dezvăluit e faptul că, în exprimarea opţiunii lor (religios)-politice, evanghelicii ajung să exagereze în anatemizarea părţii adverse, în activismul şi discursul de tip negativ (în dauna celui pozitiv). Mai mult, gîndirea critică se diluează în astfel de momente cu miză electorală şi apar tot mai multe semne ale gîndirii ideologice (inclusiv pe bloguri, mai ales în luna octombrie), de tip “cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Astfel, nu de chestiunea politică e vorba, ci de cea ideologică (care îi face pe destui evanghelici să profereze insulte, sau cel puţin antipatii profunde, la adresa celor care nu îşi manifestă sonor ACELEAŞI convingeri).

Un bine cunoscut exemplu de poziţionare ideologică a fost vizibil acum un an pe blogul Pătrăţosului (şi pe blogul lui Daniel Mitrofan), unde Iosif Ţon a fost ţinta unor comentarii grosier ideologizate, în cadrul cărora corul zumzăitor al ţoniştilor (cunoscut ca atare de pe lista de discuţii de acum 2 ani Masa Rotundă) încerca din răsputeri să contracareze atacurile oponenţilor.

Din cele peste 700 de comentarii care s-au adunat la 4 postări în legătură cu Iosif Ţon, iată două citate care sînt relevante pentru a sugera acest reflex al gîndirii ideologice:

“Personal văd în această poveste un vechi şablon. Oameni care se ataşează emoţional de un lider şi îl ridică la rangul de erou personal pentru ca apoi când vraja se rupe să îl calce în picioare cu multă ură pentru dezamăgirea de a fi un simplu om.”

“Eu de mult tot strig pe-aici să nu faceţi o ţintă din fratele Ţon, pentru că, de la o discuţie de principii şi datorită obsesiei unora, am ajuns să atacăm un nume şi o persoană, deşi plecasem şi trebuia să rămânem la o discuţie de principii.”

Jean-François Revel, în “Cunoaşterea inutilă” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, 1992), defineşte gîndirea ideologică astfel:

“Ce este o ideologie? Este o întreită dispensă: dispensă intelectuală, dispensă practică şi dispensă morală. Cea dintâi constă în a reţine din realitate numai elementele favorabile tezei pe care o susţii, ba chiar a inventa această realitate, negându-le pe altele, omiţându-le, trecându-le cu vederea ori împiedicând accesul la ele. Dispensa practică suprimă criteriul eficacităţii, elimină valoarea oricărui contraargument. Una dintre funcţiile ideologiei este şi fabricarea explicaţiilor care o absolvă. Cîteodată, explicaţia se reduce la o pură afirmaţie, la un act de credinţă. […] Majoritatea [ideologilor] ajung la raţionarea iraţională cunoscută sub numele de ‘limbă de lemn’. E clar că orice ideolog crede (şi reuşeşte să-i facă şi pe alţii să creadă) că el deţine un sistem explicativ global, fondat pe probe obiective. […] În nici un caz ideologia nu relevă distincţia dintre adevăr şi fals. Ea este un amestec indisociabil de observaţii şi fapte parţiale, selecţionate în numele unei cauze, şi de judecăţi cu valoare pasională, manifestări de fanatism şi nu de cunoaştere lucidă. […] Dacă vom considera că ideologia are, poate, ca principală caracteristică impermeabilitatea la informaţie, vom observa că acoperirea ideologică (‘enrobage’ e un termen vamal: ambalarea unor obiecte într-un fel special, disimularea lor sprea a scăpa controlului, n.tr.) imunizează constelaţii întregi de credinţe contra atingerii realului, aproape în toate domeniile gândirii şi activităţii umane.”

Iată şi alte citate care ne ajută să distingem între conceptul de ideologie ca opţiune intelectuală, existenţială, şi cel de ideologie ca set de opţiuni de tip politic:

Andrei Pleşu: “Ideologiile nu sînt preocupate să afle şi să exprime adevărul, pentru valoarea lui de adevăr. Ceea ce le interesează e să confecţioneze un adevăr utilizabil. Cu alte cuvinte, ‘adevărul’ nu e, pentru ideolog, decît un instrument manipulatoriu, un dispozitiv apt să slujească, funcţional, un interes de grup sau de clasă. Pentru ca o idee să întemeieze o ideologie, ea trebuie să fie schematică (şi deci accesibilă celor mulţi, fără efort) şi uşor convertibilă în strategie de stradă. Numai ideologiile sînt rezumabile într-un ‘curs scurt’. De fapt, ele nu sînt altceva decît ce spune cursul scurt. Activiştii n-au niciodată nevoie de mai mult, pentru a-şi pune în mişcare programul. Tocmai pentru că vizează ‘aplicabilul’, ideologiile sînt mai periculoase decît metafizica propriu-zisă. Ele nu-şi propun să ‘interpreteze’ lumea, ci să o ‘schimbe’. Interpretarea însă nu eşuează în eroare, ci în crimă. Ea devine o tehnologie a dislocării, a neaşezării, a unei arbitrare radicalităţi.” (Dilema veche, Nr. 93, 28 octombrie – 3 noiembrie 2005)

Andrei Pleşu: “Ideologiile sînt invazive. Tendinţa lor ‘naturală’ e de a acoperi toate compartimentele vieţii şi mai ales pe cele care, în mod normal, sînt rezervate libertăţii individuale. Un efect caracteristic al ubicuităţii ideologice este suspendarea oricărei diferenţe între public şi privat. Realităţile specifice sînt obligate să se alinieze unor realităţi generice. În orice loc şi în orice situaţie, eşti însoţit de un cod impus: nu eşti niciodată de capul tău, nu eşti niciodată singur. Chiar şi domenii care, prin ele însele, nu se pretează la manipulare ideologică, sfîrşesc prin a se conforma.” (Dilema veche, Nr. 99, 9-15 decembrie 2005)

Andrei Pleşu: “Noi, cei din Est, ştim încă foarte bine ce efect devastator are transformarea unui gînd sau a unui crez în ideologie, adică în program abstract, în schemă fanatică, în idee fixă. Ideologia e o formă de birocratizare a gîndirii. Viul e obligat la regularitate mecanică, reflexia e înlocuită prin ‘adeziune’ oarbă. Nimic nu rezistă toxinei brutale a ideologicului. Credinţa devenită ideologie sucombă în pietism găunos, dreptatea devenită ideologică sfîrşeşte în judecată criminală, frumuseţea devenită ideologie cade în calofilie kitsch.” (22, Nr. 798, 21-27 iunie 2005)

Traian Ungureanu: “Şirul epidemiilor ideologice care au ocupat spaţiul de gîndire public adună multe din lucrurile pe care le considerăm, îndeobşte, evoluţii sau, pur şi simplu, realizări ale timpurilor noastre. Neutralizarea politicii e poate cel mai avansat din aceste procese. Ceva, o părere, o tendinţă, multiplicată, apoi, epidemiologic, a adus politica în situaţia curioasă de astăzi. Căci, de la stînga la dreapta, toate marile curente politice se consideră datoare să ocupe Centrul. Ele nu mai sînt purtătoarele unei identităţi, ci concurente în căutarea normalităţii consensuale. Politica şi politicienii nu se mai deosebesc de politică şi politicieni. Conservatorii britanici nu mai cred că merită să se declare partid de dreapta, ci vor să ocupe spaţiul de centru. Confiscat de laburiştii lui Blair. Republicanii americani se dau peste cap pentru a proiecta imaginea unei ‘drepte a compasiunii’, un altfel de a năzui spre centru, în calitate de partid de dreapta-stînga şi invers. Din Germania cancelarului Schroeder pînă în America republican-democrată, mereu ruşinată de excesele ‘dogmatice’ ale Preşedintelui, frazeologia centristă e o obsesie, o gripă blîndă şi, în acelaşi timp, necruţătoare. Dar cea mai influentă idee epidemică a zilelor noaste e un virus cultural care a remodelat aproape toate domeniile vieţii sociale: cultul celebrităţii.” (Idei în dialog, Nr. 11 (14), noiembrie 2005)

Marius Chivu: “Mi se pare că ne-am pierdut simţul echilibrului, că sîntem tot mai puţin destinşi şi mai deloc împăciuitori. Că am ajuns să rezistăm prin ideologii. Citim o carte şi ne întrebăm dacă autorul n-a schiat cumva la Păltiniş, dacă nu l-a elogiat pe Cioran cînd acesta tocmai scria Schimbarea la faţă a României, dacă nu a făcut poliţie politică în comunism sau dacă nu cumva tocmai a venit de la studii din America multiculturală? Apoil ideologizăm suspiciunea trunchiind un citat, scoţînd din context şi răstălmăcind afirmaţii sau publicînd o dedicaţie de acum 25 de ani. Un soi de paranoia ideologică ne face credibilitatea arşice. Suspectăm orice afirmaţie, ‘dezamorsăm’ orice text, nu mai avem încredere în existenţa opiniilor exprimate sincer, în numele credinţei fiecăruia, fără parti-pris-uri. Făcută de fiecine şi cu resentiment şi luînd ca precauţie erorile istoriei, această ideologizare, adesea ieftină şi iresponsabilă, mi se pare diversiunea timpului nostru.” (Orizont, Nr. 9 (1476), septembrie 2005)

Radu Pavel Gheo: “Ideologiile mi se par restrictive. Blochează libertatea de mişcare. Şi ar mai fi cîteva lucruri. Mai întîi că nu ai nevoie de o ideologie, cu o etichetă pe ea, ca să poţi acţiona cum se cuvine. În al doilea rînd, orice ideologie conţine şi elemente care contrazic unele din convingerile personale ale individului – pe ale mele sigur –, fiindcă un individ e mai complex decît o ideologie. Acceptarea necondiţionată şi înregimentarea presupun renunţarea la o parte din convingerile personale. În al treilea rînd, ideologiile sînt suspecte fiindcă nu pot fi decît simpliste în comparaţie cu varietatea vieţii sociale, iar militantismul poate dăuna grav sănătăţii. Dau şi un exemplu concret: poţi proteja sau apăra natura şi fără să te înscrii (politic) în mişcarea ecologistă, iar asocierea ecologiştilor din multe ţări cu stînga socialistă nu-mi inspiră încredere. Cînd ecologismul se combină cu antiamericanismul şi cu antiglobalizarea, începe deja, scuze, să pută. E drept că m-am educat şi în credinţa că intelectualul trebuie să adopte permanent postura critică, să fie mereu în opoziţie, să fie atent la derapajele din societate şi să le critice, ca un fel de cîine de pază al democraţiei – unul autentic. Un intelectual înregimentat nu mai contează, fiindcă nu mai poate fi obiectiv – sau e silit să devină părtinitor – şi îşi pierde credibilitatea.” (Dilemateca, Nr. 14, iulie 2007)

Paul Cernat: “În anul de graţie 2005, cultura română tinde încă să conserve inerţial orgolii, vanităţi şi resentimente de dinainte de 1990. E plin de anticomunişti la fel de intoleranţi şi de dogmatici ca şi comuniştii pe care-i contestă, de adepţi intoleranţi ai dialogului şi ai toleranţei, de anticonspiraţionişti cu mentalitate conspiraţionistă. Nu ideologizarea e ‘problema’ ci, cum spuneam, tratarea adversarului de idei ca duşman, mentalitatea de tip ‘dai în mine?, dai în fabrici şi uzine’ (recte: în cultura română) sau ‘cine nu e cu noi e împotriva noastră’ sau ‘vrem egalitate, dar nu pentru căţei’. Într-o cultură critică matură e deopotrivă nevoie de ideologii, ‘de dreapta’ sau ‘de stînga’, de centrişti şi de independenţi, de ‘aliniaţi’ şi de ‘nealiniaţi’. Şi e nevoie, mai ales, de sumare a propriilor noastre sisteme de valori (fie că le numim sau nu ‘ideologie’), atîtea cîte sînt şi cum sînt.” (Dilema veche, Nr. 69, 13-19 mai 2005)

Ciprian Şiulea: “Ideologiile sînt, în mare măsură, nişte etichete. Întotdeauna există un mare risc de a confunda realităţile sociale şi politice cu etichetele care le acoperă.” (Observator cultural, Nr. 248, 23-29 noiembrie 2004)

Sergio Benvenuto: „Atît pornografia cît şi propaganda ne hrănesc artificial: în aceste cazuri, arta se reduce la satisfacerea nevoilor aproape elementare, cum ar fi nevoile sexuale şi cele ideologice. Există o visceralitate a ideologiei, aşa cum există o obscenitate a erotismului.” (Lettre internationale, Ediţia română / toamnă 2004)

Pentru blogosfera evanghelică, luna octombrie a însemnat înmulţirea postărilor legate de electoralele americane, dar, fără excepţie, din cîte am observat, acestea erau îndreptate împotriva democraţilor şi a lui Obama.

Cu dezmăgire am asistat, mai ales în ultimele două luni, în transformarea unor bloguri, altfel bunicele, ale unor evanghelici români din SUA în afişiere de luptă electorală, şi nu în sensul susţinerii candidaţilor preferaţi, ci şi în sensul denigrării oponentului politic.

Iată titlurile unor postări pe blogul pastorului Ted Doru Pope:

Prietenii si relatiile lui Obama (16 octombrie)
Fratele lui Obama (30 septembrie)
Biden călcând în străchini (13 septembrie)
Liberalilor le e frică de creştini (13 septembrie)
Diferenţe, mari diferenţe! (12 septembrie)
Un relevant video clip despre Sarah Palin (4 septembrie)
Obama şi Liberation Theology (2 septembrie)
Cu cine s-au căsătorit democraţii? (29 august)
O rugăciune a democraţilor: ecumenică la maxim! (29 august)
Candidata la VP din partea republicanilor (29 august)
„Doamne” Obama, ţie se roagă „america” (25 august)
Falsul evanghelic şi falsul catolic (24 august)

Am ales să încep să ilustrez reflexele ideologice din blogosfera evanghelică cu acest blog deoarece am observat încrîncenarea ideologică încă din februarie, cînd scriam, la Turul blogurilor:

“Într-un stil pătrăţos şi-a închegat Ted Doru Pope seria de 4 articole ‘AlGor(e)itmul baptiștilor ne-sudiști’. Prezentîndu-l pe Bill Clinton, ‘o personalitate deosebit de complexă, un om cu o charismă personală irezistibilă, foarte inteligent dar și stricat până în măduva oaselor’, ai impresia că e Împieliţatul întrupat. Mi-a adus aminte de filmul Avocatul diavolului, cu Keanu Reeves şi Al Pacino, ‘seducător, truculent, decadent, pervers, excesiv şi terifiant’ (Dicţionar universal de filme, 2002). De fapt, la sfîrşitul episodului dedicat fostului preşedinte american, cu o mulţime de date selectate probabil din ziare (republicane) care nu ne conving pe cei obişnuiţi să şi reflectăm la ce citim, e dat verdictul: ‘Aici ne oprim că ni s-a făcut deja greață, și mie și vouă! Un astfel de invitat de onoare ar refuza și… iadul!’ Ei, ce vremuri, cînd Ted Doru Pope prezenta perspective creştine şi ne făcea, cu povestiri de suflet, să lăcrimăm…”

Ce nostim a fost pentru mine să dau peste următoarea chestiune, la Quote of the Day (Religion News Service):

“Just because he’s a Democrat and I’m a Republican is no reason we can’t worship and serve together.” (12.09.2008)

State Rep. Jay Love of Montgomery, Ala., who is a Republican candidate for Congress against Montgomery Mayor Bobby Bright, a Democrat. Both are members and deacons at First Baptist Church of Montgomery. He was quoted by the Associated Press.

Va’s’zică, fraţii să nu se mănînce între ei din pricina opţiunilor politice (sau a altor opţiuni civice, culturale, artistice)…

Mai echilibrat, Daniel Brânzei, pastor baptist în Los Angeles, nu scapă însă prilejul, în 19 octombrie, să-şi persifleze oponenţii politici într-o colecţie de caricaturi. Nu 2-3, ci 11!

Acelaşi pastor, moderator al listei roboam_visitors (aproape 2000 de membri), trimite prin email în 26 octombrie articolul “Spune-mi cu cine votezi… Ca să-ţi spun cine eşti” de Gelu Arcadie Murariu, punîndu-i menţiunea: “O analiză creştină”. Nu am primit răspuns la întrebarea mea: “În ce constă caracterul creştin al analizei, în faptul că foloseşte citate biblice?” Ar trebui atunci ca Vadim Tudor să ajungă Patriarh…

Pentru autorul articolului, Joe Biden “scuipa minciună după minciună în faţa alegătorilor”, iar Obama este un “impostor” şi “mărunt şi prostuţ anticrist local”; mai mult, vorbeşte despre “confruntare spirituală” şi “forţele răului”:

“Observatorul atent a tot ce se întâmplă astăzi în ţară discerne semne ale confruntării spirituale, veche de când lumea, care scutură din temelii, ca un cutremur, societatea americană. Faptul mi se pare a fi fost dovedit cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2004, confirmând, în acelaşi timp, natura spirituală a conflictului politic. Forţele răului îşi promovează agenda otrăvită cu toate mijloacele pe care le pot mobiliza.”

Dincolo de confuzia autorului între “spiritual” şi “religios”, nu ne rămîne decît să ne amuzăm, din nou, de cei doi diaconi baptişti din Montgomery, unul republican, altul democrat. Conform argumentelor (ideologice) pe care le aduc Ted Doru Pope şi Gelu Arcadie Murariu (şi, poate, Daniel Brânzei), “forţele răului” sînt democrate, iar “forţele binelui” sînt republicane (ce mai înregimentare politică a forţelor spirituale!). Aşadar, unul dintre cei doi diaconi, drăguţii de ei, o fi… apostat!

Murariu afirmă: “Tragismul situaţiei se traduce în inabilitatea susţinătorilor lui Obama de a realiza pe cine sprijină şi adulează. Mai mult, nu din loialitate pentru om, sau pentru platforma lui politică, aderează milioane de oameni la demagogia lui, ci din ură pentru valorile conservatoare, istorice, preponderente până mai ieri în America.”

Iată cum s-ar putea ilustra reflexul ideologic: votarea din ură! Votul ideologic, nu votul politic!

Precum spunea altcineva cu cîţi ani în urmă: “Cei care au votat pentru Bush au votat, de fapt, împotriva susţinătorilor lui Kerry.”

Autorul nu reuşeşte însă să atingă culmea ridicolului – atunci cînd se referă la “enormitatea mizei, care atrage în luptă întregul spectru social al ţării [şi] tulbură apele pe întinsul globului terestru cu valuri fără precedent de mari” – precum Rodica Boţan, cînd afirmă pe blogul lansat de cîteva luni:

“Anul acesta este cel mai crucial an din istoria Statelor Unite de la Războiul Civil încoace. TREBUIE SĂ NE RUGĂM cu toată puterea pentru ţara noastră, că dacă nu credincioşii îşi vor pierde pentru totdeauna vocea.”

Iată ce uşor se trece, din reflex ideologic, peste destule momente istorice de însemnătate crucială. Păi credincioşii americani au mai fost cel puţin o dată în situaţia de a-şi pierde vocea, de-a binelea!, cînd rachetele ruseşti din Cuba au fost îndreptate spre Lumea Nouă!

Iată alte tiluri “ideologice”:

Jack Wheeler si Obamamania! (26 octombrie)
Numa de-aia! (21 octombrie)
Democratii… (27 august)

De departe, însă, cel mai harnic blog în manipulare ideologică este enjoyinghomeschooling.wordpress.com. După nume nu pare, dar să parcurgem cîteva titluri:

Drepturi si responsabilitati (3 noiembrie)
Nu vota marxist (1 noiembrie)
Obama (31 octombrie)
Dreptul la o educatie “decenta” (31 octombrie)
Oda lui Obamesia (30 octombrie)
Obama = Mesia??? (21 octombrie)
Viva la educacion revolucion! (18 octombrie)
Fata dulce a socialismului (17 octombrie)
Ipocrizie (14 octombrie)
Cine e Obama? (8 octombrie)
Obama Youth? Hitler Youth? Care-i diferenta?? (8 octombrie)
Multumita lui Obama (5 octombrie)
Adevaratii vinovati (30 septembrie)
Obama si Educatia (26 septembrie)
De ce Obama nu e crestin (25 septembrie)
Nu m-am putut abtine… (24 septembrie)
Promisiunea Americii=Statul-guvernanta (5 septembrie)
Partidul democrat sau….? (3 septembrie)

În articolul din 3 septembrie, autoarea pare că şi-a pierdut minţile, cînd scrie despre Partidul Democrat că e “copie fidelă al altui partid. Un partid cu care noi, românii, sîntem foarte familiari: PARTIDUL COMUNIST.”

Nu, nu şi-a pierdut minţile, doar şi-a actualizat gîndirea ideologică. Are o agendă ideologică şi o încrîncenare ideologică. Foloseşte clişee ideologice şi interpretează evenimentele în cheie ideologică. Şi nu îşi respectă cititorii, dintre care unii, desigur, pot să discearnă, între manipulare ideologică şi exprimarea, mai mult sau mai puţin pasională, a convingerilor.

Iar în articolul din 30 septembrie citim: “cît de nesimtiţi sînt democraţii”. Iată punctul final al gîndirii ideologice: “ei”. Ei, democraţii. Ei, arabii. Ei, evreii. Ei, ţiganii. Ei, intelectualii. Ei, ortodocşii. Ei, pocăiţii. Ceilalţi sînt Infernul.

Generalizarea ideologică. Identificarea categoriei împotriva căreia trebuie dusă lupta de clasă.

Cînd oamenii inteligenţi sînt copleşiti de responsabilitatea bătăliei ideologice ajung să exploreze tărîmuri infinite ale nonraţionalului.

5 răspunsuri to “Evanghelicii şi gîndirea ideologică sau Cum devin evanghelicii din SUA prostuţi (cel puţin) o dată la patru ani”

  1. teofil s Says:

    Meștere Rotundule, trebuie observat că linia de demarcație este deosebit de sensibilă. Adicătelea, există adevăruri puse în slujba acestei ideologii. Se pare însă că ea mizează destul de mult pe resorturile emoționale ale ființei. Mă gândesc că d-aia prinde manipularea, fiindcă există o frustrare, o teamă, o pasiune, o repulsie.
    Nici susținătorii lui Obama nu sunt mai breji (am văzut declarații care n-aveau vreo legătură cu realitatea). Dar, într-adevăr, nu despre ăștia era vorba.
    Ce mi se pare mai distractiv în acest context este că acei creștini care votează republican, prin tradiție, și-au însușit concepții stângiste. E drept că nu știu amănunte, că privesc de la mare distanță.
    Laicizarea societății este o chestiune de interes. Se pare că această mișcare ar avea destul de multe legături de sânge cu stânga, cu un neomarxism travestit. Chiar și în context politic, m-ar fi interesat care sunt mecanismele intestine ale acestei probleme. Și poate că, dacă ar fi renunțat la propagandă, americanii noștri ne-ar fi putut explica mai multe. Din câte știu, există o poveste (ce poate fi spusă fascinant) a implicării politice a evanghelicilor conservatori. O radiografie onestă ne-ar fi prins bine.

  2. Ovidiu C Says:

    Politica se face oriunde (si pe malurile dambovitene, si la Paris, si la Washington si la Londra si oriunde altundeva) cu scopul de a fi ales la guvernare. Intotdeauna, un politician si sustinatorii sai, vor ataca oponentul si sustinatorii acestuia… si reciproc, incercand sa determine procentul de oameni nedecisi sa treaca de partea lor. Nu cred ca exista cineva care sa castige alegeri politice (numai) ridicandu-si in slavi propriul candidat, fara a ataca contracandidatul (sau contracandidatii, daca este cazul).
    Acuma, lasand la o parte „inversunarea” ideologica de care vorbesti, exista faptele concrete, pe care orice om cu capul pe umeri le poate judeca intr-un mod cat de cat obiectiv, dar bineinteles ca raportat la valorile pe care le are personal (daca acestea se incadreaza tot la capitolul ideologie, conteaza mai putin). Oamenii nu sunt roboti, nu sunt computere, si intotdeauna vor raporta politica si politicienii la aceste valori si idealuri pe care ei le au/si le doresc in viata.
    Revenind la Mr. Obama, pentru ca majoritatea articolelor date exemplu mai sus fac referire directa la persoana sa, este normal ca pe baza unor fapte, cei care i se opun sa il critice cu putere, la fel cum si cei din tabara opusa, critica candidatura lui McCain. Sunt de-acord ca de multe ori in aceasta critica se aluneca spre stereotipuri si exagerari, dar de aici pana la a spune ca „evanghelicii sunt prostuti” e o mare distanta. Ma asteptam sa marsezi mai mult pe ideea de posibila manipulare a evanghelicilor de catre politicieni, cum am si auzit de altfel unele pareri, care iarasi sunt eronate in opinia mea. Indiferent de exagerarile si derapajele provenite dintr-o ideologie dusa la extrem – si asta categoric de ambele parti – raman totusi faptele si evidentele clare, care pot fi apreciate si judecate si de o persoana aflata in afara „contrelor” din politica americana. Asa ca daca e sa discutam pro sau contra unui anume candidat, sau unui anume partid politic, cred ca faptele concrete si obiective sunt cel mai bun punct de plecare pentru o discutie. Evidentele trec dincolo de ideologia aflata in spatele fiecarei parti, dar trebuie avut in vedere totusi ca este imposibil ca aceste evidente sau stari de fapt sa nu fie raportate la sistemul de valori pe care fiecare dintre noi il avem.

  3. Ovidiu C Says:

    In legatura cu istoria implicarii evanghelicilor americani in politica, exista intr-adevar un trecut interesant, care nu este foarte indepartat… Nu sunt expert in acest domeniu, dar personal am o idee destul de clara asupra momentului/perioadei CAND a aparut si s-a accentuat aceasta implicare cat si DE CE a aparut ea… nu am timpul necesar pentru a face o cronica a acestor fapte, dar pentru cine este interesat sa afle mai multe, ar trebui sa devina explicabila, cel putin in oarecare masura, atitudinea actuala a evanghelicilor americani fata de „liberalii” (a se citi social-democratii) din partidul democrat.

  4. Vasile Tomoiagă Says:

    In 2007 am intalnit la o conferinta la Eger un crestin evanghelic american, profesor de filosifie la o scoala crestina, si, urma sa aflu, si blogger. De atunci ii urmaresc blogul si a fost foarte interesant sa vad avalansa de postari, de obiceo foarte scurte, de multe ori doar linkuri spre critici asprea a democratilor, si a lui Obama in special, desigur. Cele mai multe postari avea de a face cu faptul ca Obama este extrem de liberal cand vine vorba de drepturile nenascutilor, ceea ce este adevarat, el primitand in 2007 ca primul act pe care-l va semna cand va fi presedinte va fi „Actul pentru libertatea alegerii”. Acest act ar rasturna complet orice reglementare local al statelor care limiteaza in vreun fel dreptul la avort.

    Desigur, daca primul criteriu pentru alegerea unui presedinte este acesta, si daca in mintea alegatorului pozitia pro-alegere (pro-avort) este vazuta ca o monstruoazitate care descalifica si inlatura orice alta calitate, atunci este evident ca inversunarea se va actualiza intr-o continua lupta pentru demascarea adevaratului caracter (asa cum este perceput) al celui vizat. In doua randuri profesorul si-a impus tacere pe blog, dar de fiecare data nu s-a putut tine, revenind cu inca vreun motiv-doua-trei pentru a nu vota cu Obama.

    Unul din locurile destul de imbacsite de pasiunile ideologice radicalizate, distorsionate, exacerbate si amplificate este eterna disputa (care tine de 150 de ani) dintre creatie si evolutie. Frecventarea unor locuri cu grad mai mic de ideologizare, cat si intelegerea a ce este si cum se manifesta aceast stil daunator de argumentare si „birocratizare”, dar si contactul real, amiabil cu diverse opinii chiar in cercuri evanghelice m-a facut sa ma pocaiesc in sac si cenusa de fundamentalismul creationist, adica de forma in care aceste este servit prea des in amintitele dispute.

    O alta chestiune care mi-a atras atentia cu ocazia acestor alegeri (dar vizibila si mai demult) a fost constatarea modului in care evanghelicii (romani-)americani leaga viitorul Bisericii lui Cristos de America. M-a lovit ca o ironie ideea ce exista o forma evanghelica a filetismului, adica sa proiectezi succesul sau declinul (religios, moral, politic, economic) unui tari (America) la „succesul” Bisericii. Sa nu uitam ca crestinismul nu mai este alb, si nu mai este nord-vestic. Biserica creste considerabil in America de sud, Asia, China, Africa. Este o aroganta sa prespunem (fara sa se spuna exact in aceste cuvinte) ca Dumnezeu tine legat destinul unei tari de destinul Bisericii Sale. Crestinismul poate supravietui si in lipsa Americii si a Europei de Vest.

    Poate este timpul sa ne gandim mai mult la cum sa promovam binele decat la cum sa ingradim raul.

  5. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: