Archive for 2 februarie 2009

Internet Evanghelic – ediţie specială (02.02.2009)

2 februarie 2009

alinthymos100

Luni, 2 februarie, 22.00-22.30, puteţi asculta o ediţie specială a emisiunii „Internet Evanghelic”, în direct cu Alin Cristea la Radio Metanoia:

http://82.77.145.33/listen.pls

Subiecte:

Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice, ediţia a II-a
Mana de luni: Este munca ta preţuită de Dumnezeu?
Blogul lui Paul Negruţ
Dănuţ Mănăstireanu: Emanuel Conţac despre miturile Cornilescu
Ioan Groşanu: Vladimir Pustan

De la 22.30, ca în fiecare seară, puteţi asculta emisiunea „Ghid biblic devoţional” în direct cu Valentin Dedu:

Programul de citire a Bibliei
Maxima zilei
Versetul zilei
Meditaţia zilei
Ştirea creştină a zilei

Sfîrşitul tuturor lucrurilor

2 februarie 2009

bibliapentrutoti.wordpress.com

Mana de luni – 2 februarie 2009

2 februarie 2009

Este munca ta preţuită de Dumnezeu? – Robert J. Tamasy

Cu ani în urmă, Doug Sherman şi William Hendricks au scris o carte numită Munca ta contează înaintea lui Dumnezeu. Îmi imaginez destui oameni care privind la acest titlu îşi spun “Probabil că este o glumă!” La urma urmelor, mulţi ne imaginăm că există o prăpastie care separă sacrul de lumesc, prea mare pentru a putea fi trecută. Sau, cum spune o zicală: “Sunt prea diferiţi pentru a se putea întâlni vreodată unul cu altul”.

Să fie acest lucru adevărat? Sunt cele spirituale şi materiale necesare, dar se exclud reciproc? Ceea ce se întâmplă în birourile companiilor poate fi ascuns de atenţia şi preocuparea Celui Atotputernic?

Recent, am citit începutul unei cărţi scrise de Andrew Murray, un sud-african care a murit cu aproape 90 de ani în urmă. În ciuda trecerii timpului, cred că observaţia sa asupra locului de muncă rămâne la fel de adevărată ca şi în ziua când a scris-o. Murray a spus:

Unii oameni cred că Dumnezeu va avea grijă de ei doar în lucrurile spirituale, nu şi în cele pământeşti, trecătoare. Însă când Dumnezeu te trimite să lucrezi în lume, El nu spune: ‘Trebuie să te părăsesc acum, cât timp îţi câştigi mijloacele de trai’. Mai degrabă, Dumnezeu spune: ‘Copilul meu, nu este un lucru pe care-l faci, nu este afacere în care eşti implicat, în care Eu, Tatăl tău ceresc să nu te susţin cu puterea Mea’. Mulţi oameni petrec cea mai mare parte a timpului în mijlocul tentaţiilor şi distracţiilor oferite de afaceri; dar Dumnezeu se va îngriji de tine acolo. El are grijă de fiecare aspect al vieţii tale.”

În realitate, mullţi dintre noi petrecem mai mult timp la locul de muncă decât acasă, cu familia. Dedicăm 40, 50, 60 de ore săptămânal unor activităţi şi responsabilităţi pentru care suntem plătiţi. Poate că nu conducem afacerile folosind terminologie spirituală sau simboluri religioase, dar acestea nu sunt motive pentru a trage concluzia că Dumnezeu nu este interesat de cariera noastră profesională.

Biblia vorbeşte mult despre muncă, începând încă din primul capitol al cărţii Genesa: “Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: ‘Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l… Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră…’” (Genesa 1:26-30).

În Genesa 3, după neascultarea lui Adam, Dumnezeu a rostit un blestem asupra muncii, făcând-o grea, însă munca şi-a păstrat sfinţenia, ca poruncă divină. Chiar dacă oamenii de-a lungul timpului au interpretat aceste lucruri în mod diferit, în Biblie nu există nici o ierarhie şi nici o clasificare a muncii care să indice faptul că aşa-zisa muncă “seculară” este mai puţin preţuită de Dumnezeu decât munca făcută într-o biserică sau într-o misiune. Iată câteva afirmaţii pe care le găsim în Scripturi, care ne asigură că munca este o sarcină nobilă şi un privilegiu divin:

Valoarea muncii. ‘Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El?’ (Eclesiastul 2:24-25).

Motivaţia pentru muncă. ‘Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru” (Proverbe 16:26).

Răsplata pentru muncă. “Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte” (Proverbe 12:11).

Scopul muncii. “Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl… Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:17, 23).

Robert J. Tamasy este vice-preşedinte pentru comunicare al Leaders Legacy, Inc., o organizaţie non-profit cu sediul în Atlanta, Georgia, SUA.

MANA DE LUNI este tradusă în limba română cu acordul CBMC International – Christian Businessmen’s Connection şi se distribuie gratuit, la cerere, prin e-mail de asociaţia CBMC România. Tel/Fax 0257-259248, E-mail: cbmc@rdslink.ro Traducere şi adaptare de Ionel Sinaci.

Pustane (2): Evanghelizarea agresivă

2 februarie 2009

“Ceea ce numim noi evanghelizare, o săptămână pe an, e ceai intelectual care nu se pedepseşte cu nimic. Vor intra în puşcărie poate martorii lui Iehova, deşi mă îndoiesc că sta acolo, pentru că ei au pile sus. Nu la Dumnezeu… Evanghelizarea agresivă e să schimbi compoziţia lumii. Din gunoi să iasă sfântul, din nimic să curgă mântuirea, bisericile să fie pline şi localurile cu bară de inox, goale.”

Vladimir Pustan: Legea lui Schopenhauer