Măsura unei predici sau Cum NU trebuie să fie o predică

Dacă se mai păstrează obiceiul de a se înregistra predicile de la Biserica Baptistă Providenţa din Oradea, recomand instituţiilor de învăţămînt superior din mediul confesional evanghelic să achiziţioneze predica lui Silviu Tatu de duminică dimineaţa, 15 februarie 2009, ca material didactic pentru (cel puţin) un seminar cu tema: “Cum NU trebuie să fie o predică”.

Consider această sugestie a fi una din cele mai importante pe care le-am făcut în viaţa mea, întrucît e IMPORTANT să ai la îndemînă astfel de material didactic la momentul potrivit – cînd înveţi sau cînd, Doamne-ajută!, te dezveţi.

Schiţa predicii lui Silviu Tatu se găseşte pe blogul lui:

http://statu.wordpress.com/2009/02/15/ce-da-masura-unui-om

Dar schiţa nu reflectă DELOC spiritul cu care a fost prezentată: pur şi simplu Silviu Tatu a biciuit biserica. Nu era supărat doar că nu s-a găsit, la Adunarea Generală, o soluţie pentru curăţenia bisericii, dar şi pentru faptul că nu a venit decît un bărbat şi o tînără la curăţat zăpada cu o zi înainte de duminică. Dar pentru cîte altele nu era supărat, că văzuse şi o înregistrare din alţi ani cu tineri care mestecau gumă în biserică şi alte cele. Ba ne-a făcut să ne simţim vinovaţi pînă şi pentru faptul că nu ne-am jertfit în decembrie ’89!

Aşadar, primul lucru care s-ar putea spune despre cum NU trebuie să fie o predică este următorul: Predica nu trebuie rostită la mînie (sau cînd ai o stare de epuizare). De asemenea, nu trebuie folosită în exces o stilistică care maimuţăreşte maimuţărelile altora. Ca să nu mai vorbim de faptul că predica e adresată unui auditoriu format nu doar din familiile bisericii, ci dintr-o droaie de vizitatori (cum a fost cazul în 15 februarie, dar şi în FIECARE duminică).

(Cu alte ocazii, pe liste de discuţii, am deplîns lipsa, în mediul evanghelic, a unor întruniri a comunităţilor creştine în care să se discute diverse chestiuni referitoare la comunitatea locală. De asemenea, consider că, mai ales atîta timp cît Cina Domnului este oficiată doar o dată pe lună, la ea ar trebui să participe DOAR cei din comunitatea respectivă, avînd în vedere şi faptul că o astfel de celebrare ar trebui să implice MAI ÎNTÎI împăcarea celor certaţi din comunitate şi, desigur, umilinţa TUTUROR în faţa Jertfei care este temeiul pentru a privi pe ceilalţi mai presus decît pe tine).

Ar trebui ca PROGRAMUL bisericilor să nu includă, ÎN FIECARE DUMINICĂ, în mod obligatoriu, PREDICA sau ÎNCHINAREA, predicatorii sînt şi ei oameni, cei din TRUPA (!) de închinare la fel, aşadar, precum orice oameni (vezi Ilie, Moise, Iona, David), au diverse stări psihice şi spirituale. Cu mult mai de folos ar fi, în asemenea momente delicate, citirea din Biblie a unei carţi din Noul Testament, de 4-5 capitole. Sau, pur şi simplu, încheierea PROGRAMULUI mai repede.

Vom fi jenaţi dacă vom măsura predica AUDIO a lui Silviu Tatu din 15 februarie. Din păcate, puseurile de duritate nu sînt tocmai cazuri rare la Silviu Tatu. Situaţia este cu atît mai complicată, pentru Biserica Baptistă Providenţa, cu cît Silviu Tatu a ajuns (al doilea) pastor în condiţii ciudate (a se citi: cel puţin nestatutare).

Cel mai clar lucru şi mai puţin dezonorant despre această predică (sau oricare asemenea ei) care se poate spune este concluzia referitoare la ingrediente: După cum o mîncare nu poate fi digerată, ci te face să vomiţi, dacă are prea multă sare, sau prea mult piper, sau ORICE alt ingredient în cantitate excesivă, tot la fel o predică are nevoie de echilibrul ingredientelor. Dacă stăm să reflectăm puţin, am spune imediat că SUPA în care fierbe o predică trebuie să fie dragostea, pentru Dumnezeu, pentru fraţi, pentru toţi oamenii.

Din fericire (cel puţin pentru mine, că nu trebuie să mai trudesc la o listă de sugestii), zilele trecute am găsit un material CONSISTENT intitulat Pastorul şi Biserica pe blogul lui Daniel Brânzei, tradus de Cristi Hoble, din care amintesc doar cîteva formule din sugestiile pentru pastori:

1. Nu uita niciodată că oamenii din biserică nu îţi aparţin şi că vei da socoteală pentru felul în care îi tratezi.
2. Tratează-i pe oameni aşa cum vrei şi tu să fii tratat.
3. Tratează pe toată lumea în mod egal. Favoritismul nu trebuie să aibă loc în biserică.
4. Caută să îi încurajezi pe credincioşi şi să le oferi libertatea de a va face voia lui Dumnezeu.
5. Încurajează-i pe credincioşi să aibă o viziune personală a voii lui Dumnezeu şi să participe cu idei noi la lucrarea Domnului.
6. Caută să ridici lideri care să lucreze alături de tine pentru lărgirea lucrării.
7. Rezistă ispitei de a fi mândru şi de a te înălţa pe tine însuţi. Poziţia unui păstor este una smerită. Păstorul are autoritate, dar această autoritate este autoritatea unui slujitor care are un stăpân, şi nu a unui proprietar.
8. Primeşte critica într-un mod evlavios. Firea urăşte critica.
9. Nu-ţi fie frică să conduci, dar asigură-te că te ghidezi după Biblie, şi nu după propriile idei fireşti sau după tradiţie. Dacă nu poţi spune “aşa vorbeşte Domnului”, despre lucruri pe care le faci, eşti în pericol. Autoritatea ta nu vine din gândirea ta, ci din cea a lui Dumnezeu.
10. Nu-ţi da autoritatea celor care nu sunt păstori, cum ar fi diaconii, şi nu permit femeilor puternice să controleze lucrurile în biserică din “din umbră”.
11. Nu-ţi fie frică să permiţi adunării să participe la unele decizii. În Faptele Apostolilor, adunarea a participat alături de păstori la trei decizii majore.

2 răspunsuri to “Măsura unei predici sau Cum NU trebuie să fie o predică”

  1. statu Says:

    Drept la replică
    1. Critica pe care o aduci aici izvoraste din informatii inexacte, unele complet eronate. M-ai acuzat de multe ori aici fără să dai consistenţă acuzelor. Consider că nu un astfel de articol nu este vrednic de răspunsul meu.
    2. Ar fi fost mai bine să spui că ilustraţiile din viaţa bisericii te deranjează.
    3. Ar fi fost mai bine să spui că la biserica vrei sa fii menajat si mangaiat. Este un timp si pentru asa ceva, dar nici Domnul nu a predicat asa ceva tot timpul.
    4. Nu înţeleg relevanţa materialului citat de la pastorul Brânzei pentru predicare în general şi pentru predicarea mea în particular.
    5. Nu am auzit nimic despre lucrurile bune ale predicii: faptul că am rămas în text şi am extras mesajul de acolo ar fi fost un exemplu. Surprinzător, articolul a fost publicat la o săptămână de la expunerea în cauză, după ce autorul articolului a avut ocazia să mai asculte un mesaj de-al meu, de data aceasta din Neemia.
    6. Celor care au îndoieli asupra alegerii mele ca păstor (nici nu ştiu despre care este vorba pentru că sunt ales păstor-învăţător al Bisericii Providenţa încă din 2002, conform documentelor de cult şi am fost reinstituit în 2008 ca păstor responsabil de învăţătura bisericii, după repatriere, deşi lucrul acesta nu era obligatoriu după statut) îi rog să se adreseze Comunităţii care poate investiga situaţia aceasta.
    7. Dreptul la opinie nu este temperat în acest articol nici măcar de obiectivitatea ştiinţifică. Să nu mai vorbim despre dragostea creştină despre care autorul se crede a fi un exponent.
    8. În Biserică intră tot felul de oameni. Dacă ar fi să le predicăm celor 2-3 care se luptă cu cancerul, i-am ignorat pe ceilalţi 200. Dacă ar fi să le predicăm celor 10 orfani, ce folos ar avea cei 190? Dacă ar fi să le predicăm celor 30 de săraci, ce vor face ceilalţi 170? Eu sunt liber de aceste obligaţii pentru că Duhul Sfânt este responsabil de confruntarea fiecărui om cu mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea la biserica Providenţa predicăm parcurgând Scriptura în ordine şi mesajul inspirat de text acela îl aducem înaintea adunării.
    9. În ziua următoare acestei predici am avut de desfăşurat un proiect la biserică: muncă fizică pentru bărbaţi. Mă aşteptam la vreo 5-6 oameni, dar au venit peste 30 de bărbaţi, membri şi aparţinători. Am şi uitat să-i număr şi să-i fotografiez. Aşa ceva nu cred că s-a mai văzut nici în perioada construirii noului locaş al Bisericii. Unii dintre ei mi-au făcut explicit faptul că mesajul cu pricina i-a pus pe gânduri şi au venit stimulaţi să vină. De fapt şi Alin Cristea a fost duminica la amiaza, intre cele două servicii, să dea zăpada din faţa Bisericii, aşa de unul singur. Eu unul nu am intenţionat ca să mân pe cineva în felul acesta. Doar mă bucur de rezultatele lui, pentru că sunt convins că doar Duhul Domnului poată să trezească „duhul oamenilor” mai ales dacă ei sunt împietriţi.

    Prin urmare, consider că mesajul acesta este tendenţios, maliţios chiar. Nu mă aştept la păreri de rău sau retracţii. Mă rog pentru pocăinţa reală a autorului.

  2. Precizări și comentarii despre unele formule ale lui Silviu Tatu cu privire la Biserica Baptistă Providența din Oradea « România Evanghelică Says:

    […] Silviu Tatu să mai învețe istorie. Măcar cu privire la biserica pe care a slujit-o, chiar și biciuind-o uneori. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: