Pustane (28): Poarta din dos a singurătăţii

“Îţi scriu, vestitule şi neînfricatule hidalgo, târziu, când luna zace rănită de moarte, muşcată de câinii zorilor, iar stelele picură lacrimi de ceară sfântă pe creştetele copiilor adormiţi din Toboso. […]

Lumea are nevoie de sfinţi, de eroi şi de genii să poată ieşi din mediocritatea stelară. Tu eşti un erou, dar n-ai aspirat să fii pus şi în calendare la un loc cu sfinţi. Ţi-ai ştiu limitele, de aceea împlântă pintenii în burta suptă de foame a lui Rosinante şi du-te spre morile de vânt. Aşa se dobândeşte nemurirea, cu suliţa destinului ţintind spre ciitorul ce se vede umbros. Nu-ţi fie frică de ridicol, în nemurire se intră pe poarta din dos a singurătăţii.”

Vladimir Pustan: Noaptea de dinaintea gloriei (Scrisorile lui Beleforon, Editura Fabrica de Vise, Beiuş, 2007)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: