Inimoase (19)

“În dosarele mele am o copie a unei scrisori redactată de Maiorul Sullivan Ballou, ofiţer unionist din batalionul 2 Rhode Island. În ajunul bătăliei de la Bull Run îi scrie soţiei că simte că aceasta va fi ultima sa luptă. Îi vorbeşte cu tandreţe despre dragostea nepieritoare pe care i-o poartă, despre ‘amintirile acelor momente fericite pe care le-am petrecut împreună’. Ballou deplânge ideea că trebuie să renunţe la ‘speranţa anilor ce vin, când, cu voia lui Dumnezeu, am fi putut trăi şi ne-am fi putut iubi, ne-am fi văzut băieţii cum cresc în jurul nostru spre o maturitate plină de demnitate’. Cu toate acestea, în pofida iubirii sale, primeşte chemarea la luptă şi nu o paote refuza. ‘Nu am îndoieli şi nici nu îmi lipseşte încrederea faţă de cauza în care m-am implicat, iar curajul meu nu se opreşte şi nici nu scade… atât de mare ne este îndatorirea daţă de cei care ne-au fost înaintaşi prin sângele şi suferinţele Revoluţiei… Sarah, iubirea mea pentru tine este fără moarte, îmi pare că ne leagă cu funii puternice pe care numai Atotputernicul le-ar putea rupe’ şi cu toate acestea există o cauză mai mare ‘care mă prinde ca un vânt puternic şi care mă duce înainte fără putinţa de a mă opune, care mă leagă de câmpul de bătălie cu aceste lanţuri’.

Un bărbat trebuie să-şi asume o bătălie, o mare misiune în viaţă în care să se implice, dar a cărei importanţă să depăşească până şi casa şi familia sa. EL trebuie să aibă o cauză căreia să-i fie devotat chiar până la moarte, pentru că acest lucru este înscris în materia fiinţei sale. Aşa suntem făcuţi. De aceea ne-a creat Dumnezeu – să fim aliaţii Săi apropiaţi, să îl urmăm în Marea Bătălie. Avem fiecare un loc anume pe câmpul de luptă, o misiune pentru care Dumnezeu ne-a făcut.”

John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: