Inimoase (29)

“Pe măsură ce sufletul nostru creşte în iubirea lui Dumnezeu şi călătoriile înspre El, puterile inimii noastre cresc şi ele şi se extind: ‘Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg’ (Psalmul 119:32).

Însă e o sabie cu două tăişuri. Pe măsură ce inima noastră creşte în forţa sa pentru plăcere, creşte şi în capacitatea sa pentru durere. Cele două merg mână în mână. Ce ne facem noi atunci cu dezamăgirea? Putem noi înşine să ne fim duşmani, şi asta în funcţie de cum privim durerea caer vine odată cu plăcerea. A dori este a suferi; cuvântul pasiune înseamnă a suferi. De aceea mulţi creştini se încăpăţânează să nu-şi asculte inimile. Ei ştiu că starea de indiferenţă îi face să nu mai simtă durerea vieţii. Mulţi dintre noi au ales să nu mai vrea atât de mult; este calea cea mai sigură. Este însă o cale fără Dumnezeu. Acesta e stoicism, nu creştinism. Sfinţenia este o trezire, o deşteptare a sufletelor noastre din somnul de moarte al păcatului în plinătatea forţei lor de viaţă.

Dorinţa pare adesea un duşman, fiindcă trezeşte aspiraţii care nu pot fi împlinit pe moment. Primăvara trezeşte o aspiraţie după vara care încă nu a sosit. Sufletele trezite sunt adesea dezamăgite, dar dezamăgirea ne poate duce înainte, mărindu-ne dorinţa şi înălţînd-o spre adevărata sa pasiune.”

John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: