Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!

Zilele trecute Dănuţ Mănăstireanu a scris pe blogul lui un articol intitulat Vox populi, vox (derbe)dei în care punea întrebarea: Se îndreaptă oare baptiştii români către o schismă?

Acest articol a fost preluat în întregime şi fără ghilimele pe Internet:

http://depozitarul.wordpress.com/2009/03/26/1393

Am lăsat acolo următorul comentariu:

1. L-am întrebat pe Dănuţ Mănăstireanu dacă a dat acordul cuiva să preia articolul sau fragmente din articole. Mi-a răspuns: Nu.

2. Atunci cînd se citează se pun GHILIMELE (sau italice sau o linie verticală, ceva care să indice că se citează). Şi ar trebui la începutul articolului meţionat autorul.

3. Autorul este Dănuţ Mănăstireanu, nu Dan; iar pe fiul lui îl cheamă Daniel Mănăstireanu – aceste nume sînt DEJA consacrate în spaţiul public. (cum ar fi să-l numim pe Andrei Pleşu chiar după prenumele său, care este Gabriel?)

Depozitarul Alexandru mai are încă un blog, unde a pus doar cîteva fragmente din articol, acolo scriind numele autorului corect, astfel că am lăsat la comentariu doar primele 2 puncte:

http://nazireat4him.blogspot.com/2009/03/se-indreapta-oare-baptistii-romani.html

Iată ce răspuns e afişat:

“Bine ai facut Alin. Tu ai mai mult timp liber.Eu am fost la lucru toata ziua. Apoi nu stiu ce este cu frustrarea asta a ta.:)

AM vazut pe multe situri articolul intreg. EU doar am dorit sa las informatia si sa indrept catre linkul lui Dan(ut). Am lasat doar un fragment..considerand ca cine doreste sa citeasca tot sa mearga direct la sursa.”

Iată răspunsul pe care l-am propus la comentarii:

Bă! Trezeşte-te! Că eşti în spaţiul public şi nu poţi să zici orice îţi trece prin minte (fără să suporţi consecinţele).

1. Cică eu aş avea mai mult timp liber. Da tu de unde ştii asta, bă, deşteptule? Nu de mult ai scris despre mine că aş fi „un expert şi specialist în litere”? Asta de unde ştii, cînd nici măcar eu nu ştiu asta despre mine?

2. Dacă ai văzut pe mai multe site-uri articolul întreg, atunci crezi că poţi şi tu să îl preiei, bă, furăciosule? Şi pe care site-uri ai văzut articolul întreg?

3. Cum de încerci să-mi spui că ai dorit DOAR să „LAŞI” informaţia, că ai lăsat doar „un fragment”, cînd în altă parte ai pus TOT articolul:

http://depozitarul.wordpress.com/2009/03/26/1393

4. Mai rău, bă şmechere, ai scris: “Prin curtoazia lui Dănuţ Mănăstireanu”, făcîndu-mă pe mine ŞI PE ALŢII să credem că ai fi avut acordul autorului.

5. Acum ştii ce e cu „frustrarea asta a mea”? Adevărul nu se negociază, nu?

Unul dintre comentariile propuse (dar neaprobate) pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu a fost următorul:

“http://www.bisericata.com/ro1/?p=2932
Pentru Politistu alin Cristea.”

I-am propus lui Dănuţ Mănăstireanu: Nu vreţi să-l publicaţi? Astfel voi avea ocazia să amintesc cîteva chestiuni, cred eu, interesante.

“De ce nu?”, mi-a răspuns, însă deja era şters comentariul: “Îmi pare rău. L-am şters. Din principiu nu permit comentarii ofensatoare la adresa altora.”

Am intrat pe site-ul pîrît Biserica ta – acolo sînt puse primele paragrafe din articolul lui Dănuţ Mănăstireanu şi linkul către blogul unde a apărut articolul.

La comentarii sîntem îndemnaţi: “Exprimă-te cu respect!”

Iată ce comentariu am propus:

Cu respect mă exprim:

Respect faţă de Dănuţ Mănăstireanu, care a scris un articol interesant.

Nu cu respect faţă de aceast blog dacă preia FĂRĂ GHILIMELE şi FĂRĂ MENŢIONAREA AUTORULUI.

Răspunsul afişat este neconvingător:

“Salut Alin,

Responsabilitatea noastra este de a directiona vizitatorul fata de un articol interesant, care dupa cum observi mai sus, este sursa originala a atorului.

Cu stima si respect in Cristos,
Cosmin Pascu”

După cum se vede, răspunsul nu tratează cele 2 chestiuni pe care le-am semnalat lipsa ghilimelelor (sau a altui mod de a indica că se citează) şi, MAI ALES, menţionarea numelui autorului (în cărţi şi reviste se menţionează nu de puţine ori şi numele editurii care a scos cartea sau al traducătorului, dacă e vorba de un autor străin, şi se indică uneori şi numărul paginii unde apare citatul prezentat).

Să fie această chestiune una de nebăgat în seamă?

E de ajuns să amintesc faptul că nu de mult Paul Negruţ, rectorul Universităţii Emanuel, a fost implicat într-un scandal de plagiat. Şi în cazul unei astfel de persoane publice, consecinţele se răsfrîng asupra instituţiilor de care e legat numele persoanei publice.

Adevărul nu se negociază

1. Primul lucru care se observă în astfel de cazuri, cînd sînt confruntaţi bloggerii evanghelicei cu unele proceduri suspecte pe care le folosesc, este că răspunsul lor este neconvingător.

Pe lîngă cele două exemple, o să mai dau unul:

Alin Cristea (8/26/2008 4:55:11 PM): scoate poza
Alin Cristea: ca nu ti-am dat acordul
Blogger: am specificat sursa
Alin Cristea: nu de asta e vorba
Alin Cristea: e vorba de poza
Alin Cristea: nu ti-am dat acordul
Blogger: care e diferenta?
Alin Cristea: scoate poza
Alin Cristea: PUNCT
Blogger: ok

Alin Cristea (8/26/2008 5:39:12 PM): ti-am cerut sa scoti poza
Blogger: Da , dar nu mi-ai explicat de ce?
Alin Cristea: nu trebuie sa-ti explic
Alin Cristea: ai folosit o poza pentru care nu ai acordul meu
Blogger: de ce as avea nevoie de acordul tau?
Alin Cristea: pentru ca e poza mea
Blogger: odata ce e pe net e a tuturor
Alin Cristea: NU
Alin Cristea: scoate poza
Blogger: cum justifici ca e a ta?
Blogger: daca ai luat-o de la altcineva?
Alin Cristea: nu avem ce discuta
Blogger: o am si eu in calc. neprelucrata

Iată o altă situaţie, de data asta reacţia altui blogger a fost promptă:

Alin Cristea (3/15/2009 9:08:30 PM): Ai preluat un editorial al lui Vladimir Pustan?
Blogger: da..acum cateva zile
Alin Cristea: ai cerut acordul?
Blogger: nu…trebe?
Alin Cristea: pai tu ce zici?
Alin Cristea: uite, bloggerii observam ce fac alti bloggeri
Blogger: pai …am scris sursa
Alin Cristea: pai nu asa se face
Alin Cristea: iei 2-3 propozitii
Alin Cristea: pui ghilimele
Alin Cristea: si sursa
Alin Cristea: si dai linkul
Blogger: asta nu am stiut…ok il sterg
Alin Cristea: pune un paragraf de acolo cu ghlimele
Alin Cristea: si linkul
Alin Cristea: astfel respectam munca altora
Alin Cristea: si colaborarile
Alin Cristea: eu, de exemplu, am colaborari cu diverse edituri
Alin Cristea: si am diverse intelegeri
Alin Cristea: este normal ca cititorii sa citeasca pe site-ul Ciresarii
Blogger: inteleg
Alin Cristea: sau sa cumpere cartea
Alin Cristea: stiu ca tentatia e mare sa folosim ceea ce pare a fi la indemina noastra
Alin Cristea: eu acum iti fac un serviciu
Alin Cristea: pentru ca, asa cum iti spuneam, bloggerii observam ce fac alti bloggeri
Alin Cristea: poti sa cistigi in numarul de vizitatori, dar pierzi credibilitate
Blogger: ai dreptare
Alin Cristea:: trebuie sa gasim diverse moduri, inventive, in care sa ne manifestam pe bloguri
Alin Cristea: citatele sint necesare
Alin Cristea: dar trebuie sa le folosim cu discernamint
Alin Cristea: cu atentie, astfel incit cei au scris sa primeasca primul credit
Alin Cristea: apoi noi
Blogger: am sters articolul.. ms k mi-ai zis
Alin Cristea: faci cum vrei
Alin Cristea: dar o varianta e sa pui un paragraf cu ghilimele
Alin Cristea: si sa pui linkul
Blogger: data vitoare
Alin Cristea: astfel faci serviciu cititorilor
Alin Cristea: pe Romania Evanghelica eu dau citate, care ii ajuta pe cititori sa descopere diferiti autori, sau subiecte interesante

Loialitate, dar nu mai presus de integritate

2. Se mai poate observa că bloggerii evanghelici sînt copleşiţi de un sentiment de responsabilitate: au o datorie de împlinit, au obiective de atins, dezvoltă strategii conform unor ţeluri pe care le îmbrăţişează STRÎNS, alocă energii pentru derularea proiectului, redirecţionează resurse, informează, colaborează.

În ultimii ani am semnalat abuzurile săvîrşite de instituţii precum Universitatea Emanuel şi Comunitatea Baptistă din Oradea, care indică acelaşi timp de mentalitate: “Avem o datorie de îndeplinit. Cum facem?” Energiile umane se epuizează deseori în acest proces de loialitate faţă de o anumită agendă şi nu mai ajung şi pentru menţinerea… integrităţii. Îmi cer scuze faţă de UNII cititori pentru lipsa de duritate cu care am formulat aici problema.

Time is money, information is power

3. În astfel de cazuri cînd confrunt bloggerii cu poznele pe care le fac, invariabil mă confrunt cu aceste două aspecte: trebuie să consum timp (şi energie) şi, în al doilea rînd, faptul că deţin cu mult mai multe informaţii decît cel cu care discut îmi asigură o poziţie superioară în polemică.

Desigur, aceste două expresii din engleză n-au fost inventate pentru blogosferă. Dar astfel de formule scurte, sugestive, ne ajută să nu pierdem din vedere că nu trebuie să stăm (pre mult) la taclale.

Mi se întîmplă des să mi se ceară sfatul în diverse chestiuni legate de blogging. “Doar un minut”… Aici intră imediat în funcţiune sindromul de apărare care mă atenţionează că nu e vorba DELOC de un minut. Pentru că, atunci cînd mi se cere opinia şi fac greşeala să o ofer, mi se cer APOI şi motivele pentru care am o astfel de opinie. Cînd pot, cînd mai am resurse fizice şi psihice, le ofer. Sau, cînd intuiţia îmi spune că poate fi vorba de un caz special, de o situaţie importantă, de o chestiune care aşteaptă de mai mult timp să fie abordată (precum cea din acest articol), fac eforturi mari să îmi depăşesc limitele. Uneori reuşesc cu încă o doză de Pepsi sau Cola. Dar după două zile încărcate, cum am avut ultimele două, cînd am lansat, în fiecare, un blog, atunci a treia zi deja trebuie să mă pun măcar o oră la amiază în pat.

Bloggerii evanghelici, ca şi alţi actori ai spaţiului public, trebuie să înveţe, pe lîngă a gestiona stresul cotidian, şi să gestioneze timpul. Nu putem să facem multe lucruri în viaţă. Desigur, unii facem mai multe decît alţii, dar deja vorbim despre eficienţă. Din păcate, România se remarcă, în opoziţie cu ţările occidentale, prin lipsa de eficienţă.

De asemenea, informaţiile sînt importante pentru activitatea bloggerului. Aici ar trebui un articol special numai pentru acest subiect: ce fel de informaţii constituie plămada blogosferei evanghelice, cum sînt folosite, care sînt cauzele pentru care informaţiile circulă greu, care sînt strategiile de îmbunătăţire a circulaţiei informaţiilor pe magistralele Internetului etc.

Deocamdată, vreau să subliniez faptul că am autoritate în blogosfera evanghelică, în polemicile la care particip, pentru că sînt informat şi pentru că nu mă bag în chestiuni care mă depăşesc.

Bloggerii evanghelici ar trebui să fie atenţi cum utilizează informaţiile şi ce expresii folosesc, că astea rămîn în spaţiul public.

“Am văzut pe multe situri articolul întreg.”, scrie Alexandru, dar nu menţionează nici măcar unul! Ceea ce m-a făcut să pierd timpul verificînd afirmaţia. Deocamdată rămîne de mincinos, nu?

De, s-a mai întîmplat şi la case mai mari (Iosif Ţon la adresa mea pe Masa Rotundă acum cîţiva ani).

Cu ocazia asta mi-am adus aminte de o întîmplare similară, de acum vreo 2-3 ani, la Biserica Providenţa din Oradea: Gigi Dobrin spunea că UNII scriu pe Internet… Care unii?, am întrebat imediat. “Alin Cristea”, a răspuns. Păi ăsta e UNUL, nu unii…

Marius Cruceru scrie recent că “pastorul Negruţ şi-a deschis un blog, înscriindu-se în linia cîtorva pastori din Statele Unite care au bloguri pe care postează meditaţii, reacţii biblice, schiţe de predici, fragmente din cărţi (Al Mohler, John Piper şi alţii, iar în România, Vasile Taloş şi alţii).”

Acest “alţii” e ambiguu, cu atît mai mult cu cît Vasile Taloş, menţionat ca referinţă (?), nu a post un an!!!

Acelaşi Marius Cruceru afirma anul trecut într-un interviu:

“După un an foarte fructuos, 2007, cînd au apărut foarte multe bloguri evanghelice, unele de calitate, altele mofturi de o după-amiază, cred că trebuie să aşteptăm încă vreo doi sau trei ani să vedem cine va rămîne în acest mediu. Bloggingul de performanţă este foarte solicitant şi nu sînt mulţi care să reziste la un asemenea efort dacă mai au şi o altă chemare şi meserie în afară de blogherit. Pentru mine a fost un experiment care s-a încheiat. Consider că am făcut acest lucru bine, cît de bine am fost eu în stare, avînd în vedere faptul că luni la rînd Pătrăţosu a fost unul dintre cele mai căutate bloguri de pe platforma românească a wordpress-ului. Despre alţii? Nu ştiu, să aşteptăm un timp să vedem, mai ales acum cînd şi cei mai vajnici analişti ai spaţiului electronic parcă au intrat în “hibernare de vară”.”

De la început am privit cu suspiciune ipoteza “hibernării” şi am considerat că Marius Cruceru avea o perspectivă redusă asupra blogosferei evanghelice dacă făcea astfel de consideraţii (care păreau să aibă la temelie mai mult chestiuni referitoare la blogul său “La Pătrăţosu”).

Din monitorizarea pe care o fac blogosferei evanghelice de mai bine de un an (lista cuprinde 550 de bloguri evanghelice şi mă mai aşteaptă încă o listă cu alte 100 pe care trebuie să le adaug), rezultă următorul număr de bloguri lansate în cei doi ani la care s-a făcut referinţa:

2007 – 220
2008 – 280

Cel puţin din perspectiva numărului de bloguri lansate, nu mi se pare deloc că 2008 a fost mai puţin dinamic decît 2007. Dar ca să tragi concluzii, trebuie să ai la îndemînă informaţii!

Şi credeţi că nu am avut rezerve (mari) faţă de afirmaţia lui Marius Cruceru: “Pentru mine a fost un experiment care s-a încheiat.”?

Decît liber-schimbist, mai bine poliţist

4. O chestiune care apare în schimbul acesta de replici pe bloguri (şi Messenger) este acuzaţia de… poliţist! Cum atragi atenţia cuiva ÎN PUBLIC despe greşelile comise, cu cît e tupeul (sau, poate, nesiguranţa) respectivului mai mare, cu atît creşte probabilitatea să te numească în fel şi chip.

Iată un exemplu din 15 decembrie 2008, dintr-un email:

“Nu stiu cine te-a facut pe tine Guru internetului si nici nu argumentez, ca poate esti…doar ca eu sint de capul meu pe acolo si imi place sa cred ca pot sa ramin asa…”

A doua chestiune pe care o aduc în discuţie rezultă din partea a doua a formulei. Sîntem, vreun blogger evanghelic, de capul lui pe Internet? Putem, careva, să “fiinţăm” pe Internet FĂRĂ să existe proiecţia a dimensiunii sociale a lumii în care trăim? Păi cum scriem ceva, cum ştiu atîţia! Că, spre deosebire de tactica bîrfei din lumea vecinilor şi rudelor, pe Internet sînt instrumente de propagare instatanee a informaţiei! Şi, mai apoi, de propagare “prin unde”, de uneori nu se mai opreşte propagarea asta cîţiva ani… Aşa s-au “propagat” şi informaţiile din mesajele lui Iosif Ţon de pe Masa Rotundă, de tipul “Eu şi Securitatea”. Şi-apoi ţine-te, frate, bine, ce mai comentarii au mai apărut şi în presa românească şi în blogosfera evanghelică…

Însă prima chestiune care se poate observa în astfel de situaţii, de confruntare a practicilor suspecte, este că se deturnează discuţia de la idee la… persoană! Sau, cel puţin, de la ideea centrală la altele secundare.

Ca să mă limitez doar la exemplele mele “favorite”, cele pătrăţoase, într-o conversaţie referitoare la articolul lui Dănuţ Mănăstireanu, acesta îi răspundea lui Marius Cruceru:

“Ca de obicei, incerci sa contracarezi chestiuni de substanta, cu deturnari spre lucruri neimportante, de detaliu. Este si asta o strategie. Inteleg ca este in interesul cauzei in slujba careia, din nefericire te-ai pus. Asta se cheama, in termeni biblici, a ’strecura acul si a inchiti camila’. Voi continua sa depling implicarea ta in politica eclesiala. Cred ca-ti cheltuiesti energia in cauze nevrednice de darurile pe care ti le-a dat Dumnezeu. Dar asta e decizia ta si de asta vei da socoteala inaintea Domnului, ca noi toti. In rest, m-as bucura ca tu sa ai dreptate si nu eu. Sa vedem.”

Conversaţia a fost ştearsă de pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu la solicitarea lui Marius Cruceru.

Cît mă sperie acest “Ca de obicei”…

Aşadar, există practica distragerii atenţiei de la o chestiune prin abordarea alteia.

Apoi există practica distragerii atenţiei de la o idee spre o persoană. Cum s-a văzut mai sus, am fost numit poliţist. Nu a fost numită procedura mea una poliţienească, ceea ce ar fi implicat, totuşi, o distincţie. Una e să zici despre cineva că a minţit şi alta că e mincinos. La fel, una e să zici despre cineva că a scris o tîmpenie şi alta că e tîmpit.

În cadrul practicii încercării de a discredita persoana (care te atenţionează asupra unei proceduri neelegante, ca să nu zic lipsită de etică) există varianta: Da’ tu?

Varianta “Da’ tu?” păcătuieşte prin lipsa de nuanţare. Va să zică, tu vorbeşti, ce, parcă tu nu ai minţit? Niciodată?

Dar a minţi o dată pe an e totuşi altceva decît a minţi o dată pe săptămînă, nu? (Deşi uneori s-ar putea ca minciuna anuală să aibă repercursiuni spirituale mult mai dramatice decît micile minciuni săptămînale.) A curvi o dată e, totuşi, altceva, decît a curvi timp de doi ani (deşi uneori se întîmplă ca o singură desfătare de-asta să aducă mult necaz apoi).

Trebuie să recuperăm buna măsură a variantei “Da’ tu?” Consider că trebuie folosită, dar cu nuanţele de rigoare.

Mai se poate observa ce repede se bagă unii în discuţii – nici nu citesc cu atenţie, nici nu fac efortul să caute ceva ce este împachetat în proceduri eseistice, dar vreau să-şi spună părerea. Şi vreau să şi-o spună IMEDIAT!

Am mai fost numit poliţist al Internetului, încă de acum 3 ani, cred, pe Masa Rotundă, de către Ioan Pop, pe care l-am confruntat în mai multe rînduri cu dezinformările şi MINCIUNILE transmise pe Internet.

Problema “poliţienească” e una fundamentală pentru societatea românească şi pentru mediul evanghelic.

În mai multe rînduri, în tramvai, cînd vin cu Andreea de la grădiniţă, i-am confruntat pe liceenii care stăteau pe scaune în timp ce o droaie de bătrîni stăteau în picioare, sau pe liceenii care înjurau de mama focului, nu doar înainte de atenţionarea mea, dar şi după aceea – unul dintre ei s-a ţinut de bară în tramvai şi s-a dat peste cap. Ieri i-am luat la rost pe cîţiva care vorbeau urît, prima reacţie a fost: N-avem educaţie. Făceţi-v-o, le-am răspuns. Apoi: Sînt cu fetiţa. Scuze, a zis unul, şi au coborît din tramvai.

Iarna asta, în parcul central, am văzut liceeni care dădeau cu bulgări după fete, după trecători (pe unul dintre aceştia l-am recunoscut a fi un dirijor penticostal).

Acum un an sau doi, am văzut, la capăt de linie de tramvai (unde locuiesc), că un controlor trage de un cetăţean. Dom’le, ce tragi de el? Păi el a tras de mine. Atunci cheamă poliţia, i-am spus. Sau un gardian, că e aşa ceva pe-aici. Da’ de ce te bagi tu? Pentru că aş vrea, dacă aş ajunge într-o astfel de situaţie, să se bage cineva pentru mine, i-am răspuns.

M-am trezit înconjurat de vreo 5 colegi de-ai controlorului, iar el a schiţat de două ori gestul de a mă lovi cu capul. După lecţiile verbale pe care le-am oferit, am chemat poliţia, care mi-a spus că a mai avut problemă cu acest controlor, să mă duc a doua zi să fac plîngere. Ceea ce nu am făcut.

În toate aceste cazuri, lucrul dureros e lipsa de reacţie a cetăţenilor. Nu sărăcia sau mizeria e lucrul îngrijorător în România, ci lipsa de atitudine, lipsa de solidaritate a cetăţenilor. Şi lipsa de speranţă, desigur.

În mediul evanghelic, care e şi el virusat de sindromuri româneşti, sînt şi acolo destule cazuri şi necazuri.

Acum 2-3 săptămîni, la biserică, în faţa mea, lîngă mama ei (presupun), o tinerică se tot lipea de iubitul ei, care îi ţinea mîna ei în… poala lui. Greu mi-a fost să nu le atrag atenţia.

Cine, cum, cînd, de ce să atragă atenţia?

Acesta e un subiect interminabil, care implică discernămînt.

Vasile Tomoiagă a scris două epistole elegante către bloggerii evanghelici, demarînd un proces necesar de reflecţie asupra procedeelor din blogosfera evanghelică:

Epistolă către blogări. Cap. 1 Despre preluări şi scriere corectă
Epistolă către blogări. Cap. 2 Despre folosirea cinstită a imaginilor

Faptul că am reacţionat faţă de procedurile inoportune ale unor bloggeri evanghelici nu mă transformă deloc într-un… poliţist. Mai degrabă, Doamne-ajută!, într-un om matur preocupat de ce se întîmplă în mediul evanghelic şi de modul cum astfel de proceduri, dacă nu sînt semnalate, ironizate, sancţionate, vor da roade.

Nu mă aştept ca în curînd (poate niciodată!) liderii de la Universitatea Emanuel / Comunitatea Baptistă din Oradea să-şi recunoască greşelile ŞI să suporte consecinţele.

Dar sînt îngrozit de liber-schimbismul unor bloggeri (tineri), care ar putea degenera, în viitor, în practici abuzive de felul celor la care ne-au supus, în aceşti ani, lideri evanghelici, copleşiţi de responsabilitate şi, din punct de vedere al integrităţii, epuizaţi.

Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!