Uniunea Baptistă: Sciziunea din 1932-1935

Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România 1856-1989, ediţie revizuită, Editura Făclia şi Editura Universităţii Emanuel din Oradea, Oradea, 2007, p. 569-570

“Încă din anul 1931, au început să apară unele neînţelegeri între Ioan Ungureanu, secretarul general al Uniunii, care avea înclinaţii dictatoriale, şi un grup de bărbaţi însemnaţi. El a cumulat, pe lângă funcţia de păstor la Curtici, încă două funcţii de conducere, pe aceea de secretar general al Uniunii şi pe aceea de preşedinte al Comunităţii Arad, iar în desfăşurarea acestor activităţi, urmând propriile sale opinii, şi-a creat o opoziţie crescândă. Mutarea sediului Uniunii la Curtici a produs nemulţumiri largi şi făţişe. Anumite critici şi faptul că anumiţi predicatori n-au acceptat o atitudine de ascultare supusă i-au sporit iritarea lui Ioan Ungureanu determinându-l să fie şi mai dur. Au urmat învinuiri reciproce de necinste în mânuirea banilor, controale etc.

Comitetul executiv al Uniunii, pentru a putea pune capăt acestor nemulţumiri, a convocat Congrsul general pe data de 9-10 septembrie 1932 la Timişoara, în biserica baptistă germană. În dimineaţa de 9 septembrie 1932, clădirea bisericii baptiste germane era neîncăpătoare pentru mulţimea delegaţilor adunaţi aici. La ora 8, când au intrat conducătorii Uniunii – Ioan R. Socaciu, preşedinte, şi Ioan Ungureanu, secretar general – şi când Ioan R. Socaciu a vrut să deschidă Congresul al XII-lea, din rândul delegaţilor s-au auzit vociferări. Foarte mulţi bihoreni aflaţi la balcon au început să strige: ‘Să prezidede Adorian!’ După un freamăt prelungit, iscat în momentul când Ioan R. Socaciu, la indicaţia lui Ioan Ungureanu, a cerut ca toţi delegaţii să evacueze sanctuarul şi la ieşire să prezinte delegaţia de la biserica pe care o reprezintă, a urmat marele tumult. Atunci, deoarece poporul n-a dat asculatre cererii, Ioan R. Socaciu şi Ioan Ungureanu au hotărât să să schimbe locul congresului, de la biserica germană la biserica română. La auzul acestui anunţ, s-a ridicat dr. Gheorghe Şimonca şi a cerut cu insistenţă ca delegaţii să rămână pe loc, deoarece congresul îşi va desfăşura lucrările acolo unde a fost convocat, chiar dacă cei din conducerea Uniunii vor pleca. În învălmăşeala aceasta, unii au plecat, alţii au rămas, iar un al treilea grup făcea naveta de la un congres la altul.

În acest fel s-a produs ruptura Uniunii. În zilele de 9 şi 10 septembrie 1932, în Timişoara s-ai ţinut de fapt două congrese, şi la fiecare s-a ales o conducere a Uniunii. La congresul desfăşurat la biserica germană a fost aleasă următoarea conducere: Constantin Adorian preşedinte, Teodor Luguzan vicepreşedinte, Lucaşa Sezonov secretar general, Adam Sezonov casier; iar membri de comitet Pavel Boşorogon din Alba Iulia, Petre Balc din Oradea, Atanasie Pascu din Parţa, Mihai Vicaş din Husasău, Ilie Mârza din Deva, Gligor Cristea din Alba; cenzori: dr. Gheorghe Şimonca, Nicolae Sava şi Ioan Bălc. La congresul de la biserica română a fost aleasă o altă conducere; Ioan R. Socaciu preşedinte, Ioan Şuveţ vicepreşedinte, Ioan Ungureanu secretar general, Teodor Mihu casier, Ioan Dan preşedintele tineretului; membri de comitet: Constantin Manolescu, Gheorghe Teleagă. Simultan, la acest congres s-a făcut reorganizarea Uniunii Tineretului Baptist. Neputând fi evitată ruptura, din cauza ambiţiilor personale care i-au împărţit pe bărbaţii de seamă din poporul baptist în două tabere şi din cauza lipsei de iniţiativă a celor câţiva cu atitudini neutre, cele petrecute la Timişoara au înscris o pagină nedemnă în istoria noastră. Partea cea mai tristă a constat în vorbirea de rău, în dedarea la calomnieri. Astfel, multe biserici s-au împărţit în două şi în interiorul lor s-au produs tulburări.

Până în 1935, cele două Uniuni şi-au continuat activitatea în mod separat.”