Reflecţii postmoderne (15)

“Iată care sunt lucrurile care nu mi-au plăcut la bisericile la care am mers. Primul: Aveam sentimentul că acele biserici încercau să mi-L vândă pe Isus. Într-o perioadă fusesem agent de vânzări şi ne învăţau că, pentru a vinde un produs, trebuie să-i scoţi în evidenţă toate părţile bune. Şi exact senzaţia asta o aveam când îi auzeam vorbind pe unii predicatori. Întotdeauna scoteau în evidenţă părţile bune ale credinţei creştine. Şi asta mă enerva. Nu că credinţa creştină n-ar avea părţi bune, are, dar chiar nu puteau vorbi altfel despre ea decât ca despre un aspirator? […]

Un alt lucru despre bisericile la care am mers: Păreau să fie papagalii republicanilor. Chiar trebuie Biserica să fie trena unui partid sau a altuia, în orice problemă? Chiar sunt republicanii atât de perfecţi? Aveam senzaţia că, pentru a fi parte a familiei, trebuia să cred că George W. Bush era Isus. Şi n-o făceam. Nu credeam că Isus era de acord cu mare parte din acţiunile politice ale republicanilor, sau, pentru că veni vorba, ale democraţilor. Într-o împrejurare, când mă aflam într-un grup restrâns, l-am auzit pe pastorul meu spunând că îl ura pe Bill Clinton. Pot înţelege că nu-ţi place ceea ce face Clinton, dar vreau ca spiritualitatea mea să mă elibereze de ură, nu să-mi dea motive pentru a urî. […]

Un singur lucru mai vreau să spune, după care am terminat cu chestia asta. Metafora războiului. Bisericile la care am mers îmbrăţişa metafora războiului. Ziceau că suntem într-un război, şi eram de-acord cu ei, doar că nu spuneau clar că duşmanii împotriva cărora luptăm sunt sărăcia şi ura şi nedreptatea şi mândria şi puterile întunericului. Ne lăsau să credem că războiul nostru este împotriva anarhiştilor şi-a homosexualilor. Învăţătura lor mă făcea să cred că eu sunt persoana bună din lume şi anarhiştii şi homosexualii sunt oamenii răi din lume. Isus ne învaţă că toţi suntem răi şi că numai El e bun şi El vrea să ne salveze pentru că ne aflăm într-un război şi în războiul ăsta noi suntem ostatici. Adevărul e că noi trebuie să-i iubim pe hipioţi, pe anarhişti, şi chiar şi pe democraţi, şi că Dumnezeu vrea ca noi să-i privim pe toţi aceştia ca fiind mai importanţi decât noi. Orice mai puţin de-atât nesocoteşte învăţătura lui Isus.”

Donald Miller, Albastru ca jazzul. Reflecţii postmoderne asupra spiritualităţii creştine, Editura Kerigma, Oradea, 2009

Reclame

2 răspunsuri to “Reflecţii postmoderne (15)”

  1. marcel cosma Says:

    Cred ca “liberali” ar fi fost o traducere mai buna decat “anarhisti” (in original: “They left us thinking that our war was against liberals and homosexuals”, p. 132).

    Miller foloseste in carte cuvantul “liberal” avand probabil sensul din cultura populara evanghelica americana – nu doar liberalismul teologic, ci tot ce nu apartine unui mod de viata pietist-conservator (de ex. ecologism, feminism, activism social).

  2. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: