Reflecţii postmoderne (17)

“Cred că a fi îndrăgostit e ceva opus singurătăţii, dar nu opusul absolut al acesteia. Sunt alte lucruri acum după care tânjesc când sunt singur, cum ar fi comunitatea, prietenia, familia. Cred că societatea în care trăim pune o prea mare presiune asupra dragostei romantice, şi asta e cauza pentru care atât de multe poveşti de iubire se termină prost. Pentru că iubirea, aşa cum o percepem noi, nu poate fi o soluţie la toate problemele la care am dori noi să fie aşa ceva.

Tony Poetu’ zice că următoarele trei cuvinte: singur, însingurat şi singurătate sunt printre cele mai încărcate de sens cuvinte din limba engleză. Sunt de acord cu Tony. Cuvintele astea ne spun că suntem fiinţe omeneşti; ele sunt ca şi cuvintele foame şi sete. Dar nu sunt cuvinte care comunică ceva despre trup, ci cuvinte care comunică ceva despre suflet.”

Donald Miller, Albastru ca jazzul. Reflecţii postmoderne asupra spiritualităţii creştine, Editura Kerigma, Oradea, 2009

Un răspuns to “Reflecţii postmoderne (17)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: