Năzbîtii pauline (1)

Introducere (cronologistă)

12 mai 2009

Dănuţ Mănăstireanu semnala, pe blogul său, anumite afirmaţii pe care le făcea Paul Dan pe blogul, recent apărut, în limba engleză, Eastern Orthodox Reformation.

Afirmaţiile respective erau la adresa a trei teologi evanghelici români: Emil Bartoş, Dănuţ Mănăstireanu şi Silviu Rogobete, dar cu referinţe directe mai ample:

Conclusion on some Romanian Evangelical Scholars. The three theologians mentioned in this short analysis are part of a larger group of young, eager Evangelicals who have studied or are studying abroad in order to secure doctoral degrees. God gifted them with great abilities, earning highest honors from Cambridge, Oxford, and the like. The problem is that those who depart from a Biblical commitment, and instead practice a philosophical theology, engage on a pathway that is hard to return from. There is also a clear manifestation of an elitist behavior among them, being disconnected from the life of the church.”

În 2 zile, postarea lui Dănuţ Mănăstireanu a avut 29 de comentarii, printre cei care au scris au fost: Marcel Cosma, Alexandru Nădăban, Alin Cristea, Vasile Tomoiagă, Marius Cruceru, Florin Paladie, Silviu Rogobete, Doru Radu, Emi Pavel, Paul Dan.

Chiar şi numai lista acestor comentatori indică faptul că postarea este de interes major. Ar fi interesant de observat dacă vreo altă postare de pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu – sau chiar dacă vreo altă postare din blogosfera evanghelică (de peste 600 de bloguri) – a mai făcut să se adune atîtea nume cu rezonanţă, fie şi doar cu cîte o replică.

13 mai 2009

Dănuţ Mănăstireanu publică un CONSISTENT răspuns pentru Paul Dan:

Despre necesara umilinta a marilor spirite – Raspuns lui Paul Dan

Nu putem fi decît încîntaţi că năzbîtiile pauline au generat un astfel de răspuns consistent, iar acum avem ce citi – cele 12 puncte ale răspunsului lui Dănuţ Mănăstireanu –, astfel că putem ieşi din orbita (ne)sfîrşitului subiect cu Vladimir Pustan făcîndu-şi cruce (precum, în ianuarie, se tot întrebau o droaie de-i penticostal Emil Boc).

Desigur, chestiunile de la cele 12 puncte nu sînt pentru ochişori micuţi. Probabil că cel puţin 500 din cei 600 de bloggeri evanghelici nu ar fi (prea) interesaţi de astfel de chestiuni.

Năzbîtiile pauline ajung astfel să genereze un material de referinţă, în 12 puncte, pentru cei care doresc să afle mai multe, şi mai ales nuanţe, despre dinamica (academic-)evanghelică din România postdecembristă.

14 mai 2009

Paul Dan publică, pe blogul său, un răspuns la obiecţiile lui Dănuţ Mănăstireanu:

Raspuns la obiectiile lui Danut Manastireanu

Iată o altă consecinţă, în faza a doua, pe care o generează demersul paulian: apariţia secţiunii în limba română pe blogul lui Paul Dan.

Cercul mincinoşilor

Sub acest titlu, volumul apărut acum cîţiva ani la Humanitas aduna aproape 400 de istorioare, “nici mituri, nici parabole religioase şi cu atât mai puţin epopei. Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, ele recompun spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale sale, venind fie din spaţiul buddhist sau islamic, fie din cel chinez, african, evreiesc, indian sau amerindian.”

Ei bine, aş grupa sub acelaşi titlu fenomenul care a luat naştere în aceste zile prin postările lui Paul Dan şi Dănuţ Mănăstireanu, augmentate de comentariile cititorilor. Are loc, spontan, o proiecţie a unor sindromuri din spaţiul cofnesional evanghelic în epura virtuală, care ne fascinează precum nişte povestiri, dar şi ne dau ocazia să recompunem spiritul evanghelic în diverse ipostaze ale sale: clişee confesionale, bîrfe de la colţul bisericii, răutăcioşenii pocăieşti, obsesii fals naive, toate cu farmecul lor, atîta timp cît rămîn în contextul lor mai mult mai sau puţin “mincinos”.

Mai mult chiar decît materialul în 12 puncte ieşit de sub condeiul mănăstirean, această ocazie de a observa, intens, cu ochii măriţi şi urechile ciulite, ceva din universul evanghelic românesc constituie un mare cîştig pentru memoria colectivă.

Pentru început aş încerca să enumăr cîteva expresii exagerate sau cel puţin dilematice.

1. Mai întîi, însă, dilematică e însăşi identatea autorului: Cine este Paul Dan?

Dănuţ Mănăstireanu: “Autorul este cunoscut în diverse moduri celor din ţară, dar mai ales celor din diaspora, deoarece locuieşte în prezent în Statele Unive, unde ‘păstoreşte’ un grupuscul baptist la San Diego.”

Vasile Tomoiagă: “Există un Paul Dan care a scris cel puţin două cărţi ce circulă gratuit pe net: ‘Români pentru România. Un protest împotriva legalismului şi libertinismului religios’ şi ‘Adevărul despre mişcarea adventă’. Ar putea fi aceeaşi persoană.”

Daniel P. Buşan: “’Grupusculul’ baptist de care vorbiţi este probabil cel de la Tierrasanta Baptist Church din San Diego. Grupul de români de acolo nu mai este păstorit de fr. Paul Dan de mai bine de doi ani.”

Marcel Cosma: “…pastor din Cleveland.” / Mai apoi: “Mă bucur că nu e vorba despre pastorul Paul Dan ‘de Cleveland’. Îmi cer scuze pentru neatenţie, dânsului şi bisericii de acolo.”

Daniel Buda: “Paul Dan a fost pastor la San Diego. Dan Paul e la Cleveland. A nu se confunda.”

Paul Dan: “Sunt pastor la o biserică Americană nou plantată. Lucrăm foarte mult evanghelizînd Marines.”

Aşadar, Paul Dan nu este Dan Paul! Altceva nu ştiu ce am mai putea şti despre personajul nostru.

Materialele pot fi folosite însă FĂRĂ a şti cine este Paul Dan.

Dar ce am vrut să exemplific aici a fost faptul că românii (şi poate nu numai ei) vor să ştie: al cui eşti?

Aspectul la care mă refer însă transcende chestiunea genealogică, avansînd pe cea ideologică.

Din start, am avea mult de cîştigat dacă am recunoaşte că deseori evaluăm o idee pornind de la apartenenţa ideologică a celui care a generat-o sau e vehicol care o poartă în spaţiul public.

Dar cercul mincinoşilor n-ar mai avea acelaşi farmec dacă am recunoaşte, DE LA ÎNCEPUT, acest fapt.

Cîţi cititori evanghelici de bloguri nu îşi setează, de la început, parametrii ideologici, vrînd să priceapă, repede-repejor: e din Oradea sau din Bucureşti? Dacă e de la Oradea, e de-a lui Paul sau nu? Dacă-s penticostali: Îi place Pustan sau slujeşte vechea gardă?

Nici vorbă de Jimbolia sau Vălenii de Munte, de Hidişelu de Jos sau de Sus. Pă-i nui normal să fi-m interesaţi de şentrele de enfluenţă, di evenimentele majore, di tăte şi tăţi care chiar fac ceva?

Ba da. Dar nu pînă-ntr-acolo încît să devină obsesii şi să ne influenţeze negativ capacitatea de evaluare critică.

2. Da, am scris cîteva cuvinte greşit! Şi ce dacă? Asta contează? Nu s-a înţeles ideea? Frate, ia mai lasă critica, mai bine fă ceva constructiv. (De exemplu, mai citeşte o dată Ioan 3:16 sau Psalmul 23.)

Of, de cîte ori m-am întrebat: Dacă nu sîntem în stare să ne recunoaştem (public) greşelile de gramatică, cum vom fi în stare să ne recunoaştem păcatele?

Dar, ca să nu mai lungesc vorba, cred că e destul de evident că AR FI BINE să scriem corect ceea ce prezentăm în public.

Iată cîteva mostre din scrisul lui Paul Dan: adegvat, numit-a, current, entusiast, occultist, excommunicat, mysticism (în primul rînd, misticism în al doilea rînd, deci e vorba de inconsecvenţă), obijnuit, ve-ţi, arhangiel, v-a fi deacord, sa-si ea doctoratele, a creea, clarificariilor.

Desigur, putem explica de ce unii români plecaţi de mai mult timp în Statele Unite folosesc termeni preluaţi din engleză, dar nu şi să-i scuzăm. DEX – Dicţionarul Explicativ al limbii române este disponibil pe Internet (prin munca de voluntariat a unor jucători de scrabble).

3. Revenind la cine este Paul Dan, este folositor să vedem cum se prezintă el însuşi:

“Prin harul Domnului sunt foarte comfortabil să discut patristică şi filozofie plus teologie.”

Wow! N-ar strica, nu-i aşa?, şi gramatică şi stilistică.

Iar pe blogul lui, Paul Dan nu prezintă date personale: numele, vîrsta, sau vreun alt detaliu personal.

În schimb, aflăm că a studiat teologia (nu scrie însă unde), că a îmbrăţişat perspectiva reformată a soteriologiei şi escatologiei pre-mil şi pre-trib (ca să fie clar, nu?), că îi place istoria, biografiile, şi mai ales Biblia “în contextul larg al civilizaţiilor Asiriană, Babiloniană şi Greco-Romană, inclusiv contextul particular al fiecărei cărţi şi capitol”.

La acest moment vreau să remarc o altă faţetă a chestiunii: al cui eşti?

Dacă la punctul 1 demascam reflexul ideologic, aici vreau să subliniez faptul că, în multe situaţii, este benefic să cunoaştem anumite date despre persoanele în discuţie.

Referindu-mă, mai exact, la situaţia polemică, este de înţeles faptul că acordăm credit mai mare persoanei care are o anumită competenţă, autoritate, responsabilitate.

În cazul de faţă, ştim multe lucruri despre Dănuţ Mănăstireanu, nu ştim mai nimic despre Paul Dan.

4. Un lucru pe care îl putem afla despre Paul Dan este faptul că vrea să îi citim eseul (în limba engleză). (Cred că nu o să-i dau satisfacţie în curînd.)

– “Dacă cititorul va da atenţie eseului meu cît şi a bibliografiei ce însoţeşte lucrarea…”
– “Sam fi curajos şi citeşte restul eseului.”
– “Hey Dani, citeşte eseul şi te aştept să vorbim la telefon.”

E vreo problemă că vrea să-i fie citit eseul? La prima vedere, nu. La a doua, da.

Păi Dănuţ Mănăstireanu a prezentat cîteva citate din eseu. Şi problema evidentă e că Paul Dan a făcut afirmaţii calomnioase la adresa a trei teologi evanghelici.

De ce să acordăm atunci atenţie eseului, dacă sîntem confruntaţi mai întîi cu un gest bădăran, tîmpit?

Iată ce remarcă, îndreptăţit, un comentator:

“Acest fragment pare rupt de eseul mai amplu în care apare, aşa încât îţi dă senzaţia că Paul Dan a vrut să se folosească de această ocazie şi să se descarce pe cineva, iar cei trei ‘inculpaţi’ i-au căzut direct în mână. De ce şi alte detalii, după cum spuneam, explicaţiile … lipsesc.”

Aşadar, nici vorbă să ne trezească interesul un eseu al cuiva care îl foloseşte ca pretext pentru peroraţii incompetente.

Nu am spus că eseul nu ar fi interesant, nu am de unde să ştiu, dar mă îngrijorează faptul că neo-protestanţii pierd cînd nu ştiu să-şi împacheteze produsul şi să-l prezinte adecvat. Pardon, adegvat!!!

5. Din discuţii mai putem afla încă un lucru despre Paul Dan: există precedente neplăcute în ceea ce priveşte comunicarea lui cu Dănuţ Mănăstireanu (şi Marius Cruceru).

Dănuţ Mănăstireanu: “Aşa cum bine ştii, Marius, avem o istorie complicată cu acest pesonaj, şi este imposibil ca această contorsionată poveste să nu împieteze asupra modului în care ne raportăm la relaţie, şi el, şi noi.”

Acelaşi Dănuţ Mănăstireanu mai scrie: “Este însă, ca toţi fundamentaliştii, atît de sigur că ceea ce gîndeşte este corect, încît nu crede că are nevoie să verifice faptele.”

2 răspunsuri to “Năzbîtii pauline (1)”

  1. Năzbîtii pauline (2) « România Evanghelică Says:

    […] https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2009/05/15/nazbitii-pauline-1 […]

  2. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: