Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării

Chestiunea colaborării e una problematică, dar chestiunea circulației informațiilor e la fel de problematică.

Lupta pentru aflarea adevărului nu se dă doar în sălile de judecată sau în arhivele diverselor instituții, ci și în modul în care, zilnic, folosim cuvintele și spațiul public pentru a comunica într-un mod mai mult sau mai puțin adecvat.

Iată 3 titluri de ieri, 18 august, despre chestiunea colaborării pastorului baptist Beniamin Poplăcean:

NewsIn:

CNSAS cere instanţei să constate că un reprezentant al cultului baptist a colaborat cu Securitatea

Ziare.com:

CNSAS: Un lider al cultului baptist a colaborat cu Securitatea

CHRIST4RO:

Un lider al Cultului Baptist din Romania a colaborat cu Securitatea

Prima observație care se poate face este că cele 3 titluri sînt diferite.

Primul reprezintă titlul original, celelalte două sînt deformate: al doilea pentru că anunță vinovăția pastorului ÎNAINTE ca instanța să se pronunțe, iar al treilea pentru că preia „verdictul”, eliminînd primul cuvînt din titlu, „CNSAS”, ceea ce ar fi sugerat măcar că e în legătură cu instituția CNSAS.

Atunci cînd citim articolul, căci e vorba de ACELAȘI articol, citim că „acțiunea CNSAS a fost introdusă în instanță în aprilie, după ce, anterior, Cultul Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România a solicitat verificarea lui Poplăcean în baza Legii 187/1999”.

Ceea ce atrage atenția aici e faptul că acțiunea CNSAS a fost introdusă DUPĂ acțiunea Uniunii Baptiste.

Așadar, dacă am vrea să știm despre cum a fost inițiată PUBLIC chestiunea colaborării pastorului, Uniunea Baptistă ar fi sursa. Dar avînd în vedere fluxul penibil de știri pe site-ul Uniunii Baptiste, nu ne așteptăm la comunicate de presă care să precizeze poziția instituției (precum fac adventiștii, de exemplu).

Dar trebuie să avem așteptări de la site-uri precum CHRIST4RO (care se prezintă ca fiind Romanian Christian Media) să dobîndească reflexe și proceduri adecvate în circulația informațiilor.

Citind titlul (deformat) „Un lider baptist a colaborat…” m-a pufnit rîsul. Numai unul? :))))

Nu ne trebuie acțiunea Uniunii Baptiste sau a CNSAS sau a instanței ca să știm că pastori neo-protestanți, ca și preoți ortodocși, au colaborat cu Securitatea (sau colaborează cu servicii secrete).

Dar avem nevoie de acțiunile lor pentru a se clarifica MĂSURA în care au fost implicate persoane și categorii sociale.

Altfel, fie vom ajunge nepăsători și cinici („toți au colaborat”), fie isterici gen Daniel Mitrofan sau pătrățoși.

Lupta pentru adevăr se dă mai ales ÎN noi. Fiecare trebuie să ne definim, cotidian, o anumită atitudine față de ceea ce ne aduce viața în față.

Pentru mine, azi, 19 august, nu chestiunea colaborării pastorului Beniamin Poplăcean reprezintă primul dosar pe rol în instanța cugetului, ci cum „colaborez” eu cu astfel de informații pe care le-am prezentat mai sus.

Sînt diferite niveluri de instanță. Cea a cugetului e definitivă.

Dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.

UPDATE 11:25

Mai este un gen de isterie, soft, e adevărat, dar e trist că pastorul Daniel Brânzei îl practică, prin preluarea fără prea mult discernămînt (dar cu oareșce tendențiozități) a unor articole cu priză la evanghelicii români din Statele Unite. A se vedea și preluarea articolelor antiObama.

Etichete: , , , ,

10 răspunsuri to “Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării”

  1. Marius David Says:

    Da, bine zici, cum reacționăm la astfel de informații, dacă se dovedesc că sînt adevărate?corect!
    Eu zic că trebuie să iertăm! Asta este primul lucru care îmi trece prin cap!
    B.T.W sau A propos… și-a cerut cineva iertare?

    Asta-i nicovala și ciocanul între care m-am pus…

  2. Alin Cristea Says:

    Accentul postării mele nu este pe colaborare, deci nici pe iertare.

    De data aceasta sînt interesat de chestiunea circulației informațiilor, AȘA CUM AM SCRIS încă de la începutul postării.

    Nu mă regăsesc în ceea ce ai scris: „bine zici, cum reacționăm la astfel de informații. dacă se dovedesc că sînt adevărate?” – înțeleg că nu ne referim la aceeași chestiune.

    Nu mă interesează acum dacă aceste informații sînt adevărate, ci mă interesează acum dacă eu contribui la o proastă circulație a informațiilor sau la o bună circulație a informațiilor – adică asta e apocalipsa mea cotidiană.

    Sînt dezamăgit de modul în care deja s-a anunțat verdictul ÎNAINTE ca instanța să se pronunțe.

    Pot și eu să te întreb: cum reacționăm la astfel de informații, dacă NU se dovedesc că sînt adevărate?

    Și aici o luăm razna: CINE stabilește că sînt adevărate?

    De aceea am amintit de instanța supremă a cugetului, că dacă conștiința nu e moartă, ea mă condamnă chiar dacă toți ceilalți mă absolvă. Și invers: conștiința mă absolvă chiar dacă toți ceilalți mă condamnă.

    Dar o bună circulație a informațiilor poate stabili corelații între conștiința mea și verdictele celorlalți, adică să mai micșorăm distanța dintre ceea ce numim adevăr, realitate, divinitate și opiniile noastre.

    Am încercat să fiu scurt. Dar putem discuta și mai pe larg.

  3. Să iertăm…cînd și cui? « Marius Cruceru Says:

    […] iertăm…cînd și cui? Alin Cristea sesizează o problemă: presa are titluri diferite pentru aceeași problemă. […]

  4. Marius David Says:

    Alin, dacă ai citit bine comunicatele, sînt dovezi care deja sînt invocate, declarații semnate. Chestiunea cu instanța este al doilea pas.
    Adică este o progresie a faptelor, asta ține tot de corectitudinea informării.
    Nu înțeleg apelul la instanța supremă a cugetului. Faci apel la cugetul nostru, al celor ce citim aceste informații, deformate, false sau nu, sau la cugetul celor care sînt invinuiți?

  5. Alin Cristea Says:

    Unde vezi tu ceva despre comunicate în postarea mea?

    Asta e în mintea ta.

    Nu am pus problema problema colaborării, nici a iertării, oare de cîte ori trebuie să spun? Ți-ai pierdut (iarăși) mintea. Regăsește-ți-o!

    Nu e de mirare că nu (vrei să) înțelegi apelul la instanța supremă a cugetului.

    Fac apel la cei care preluați titluri, date, expresii, idei etc. să le preluați corect.

    Mai știi ce însemnă CORECT (de vreme ce te-ai dezlănțuit iarăși pe pătrățica ta)?

  6. Pătrățosu tot pătrățos rămîne… « România Evanghelică Says:

    […] România Evanghelică « Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării […]

  7. Andrei Patrinca Says:

    Dati-mi voie sa-mi exprim si eu punctul de vedere, dintr-o tripla postura: a unui ortodox practicant candva, a unui colaborator apropiat al presei catolice, in momentul de fata, a unui psihiatru evanghelic. Mi s-a intamplat adesea sa fiu intrebat de ce am ales sa colaborez cu catolicii si nu cu (neo)protestantii. Motivul este OBIECTIVITATEA. Ceea ce cred (subliniez „cred”), le lipseste bisericilor de rasarit, incluzand aici atat confesiunea majoritara, cat si pe cele neoprotestante, aclimatizate pe taram romanesc. De fapt, unii evanghelici abia asteapta sa gaseasca dovezi impotriva altora, le primesc si, atunci cand au prilejul, le dau publicitatii. „V-am zis eu! Uitati dovada!” Si aici intervine chestiunea foarte bine observata de autorul acestui articol: dintr-o problema comunitara, de interes general, drept si echitabil dezbatuta, ceea ce primesc cititorii de presa sunt doar interpretarile subiective ale unora, purtand in ele ceva din adevar si mult din ecourile propriilor frustrari!

  8. Pătrățoase (9) « România Evanghelică Says:

    […] Articolul Pătrățosului a fost scris și postat DUPĂ ce eu am postat articolul Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării pe blogul România Evanghelică în 19 […]

  9. martzian Says:

    Putem face mult rau incurajand genul acesta de practici. Ar trebui, mai ales intre noi, sa existe prezumtia de nevinovatie, despre care Scriptura ne invata…

    Nu stiu care este adevarul, dar daca omul este chiar NEVINOVAT? Cine ii spala imaginea patata? Cum isi permit unii sa spuna „a colaborat”, in conditiile in care pastorul a negat, anuntand ca adevarul se va afla in instanta?

    Din pacate, titlurile fratelui Daniel nu sunt mai putin gresit alese decat ale presei. Sper doar sa difere motivatia si sa fie pur o gafa. Sau doua, daca ma gandesc bine. Desi la nivelul asta…

  10. Alin Cristea Says:

    Cum am scris și în postare, nu mă interesează acum dacă e vinovat sau nu omul în discuție.

    Mă interesează dacă EU sînt vinovat sau nu.

    E greu să știu despre altcineva dacă e vinovat sau nu, DAR pot să știu aproape automat dacă eu sînt vinovat sau nu.

    Nu mă interesează acum decizia cu privire la vreun alt om, ci mă interesează decizia cu privire la mine.

    Așadar, e vorba de interiorizarea chestiunii, nu de externalizarea ei (cum este obiceiul de obicei).

    Și nu dacă păcătuim e dilema, ci CUM procedem aflîndu-ne în fața conștiinței proprii care ne sancționează.

    Adevărul ne face liberi? Sau: adevărul ne responsabilizează?

    E nevoie, nu-i așa, de o instanță legitimă, reală, necosmetizată care să ofere consistență conceptului de adevăr.

    Această instanță e CUGETUL.

    Botezul este mărturia unui cuget curat. (poate mai potrivit ar fi să spunem: curățit)

    Bătălia pentru adevăr nu se dă, în primul rînd, în cărțile de istorie, în dezbaterile televizate sau la congrese mai mult sau mai puțin reușite, bătălia pentru adevăr se dă în inima noastră.

    Dacă Daniel Brânzei scrie că Beniamin Poplăcean a colaborat cu Securitatea și dacă Beniamin Poplăcean spune că nu a colaborat cu Securitatea, atunci unul din cei doi pastori baptiști minte, nu?

    Iată bătălia inimii mele: CUM să procedez aflînd că un pastor baptist minte?

    Răspunsul la această întrebare nu e deloc simplu, pentru că noi, ființele umane, nu sîntem deloc simple. De fapt tocmai pentru simplificarea ființei noastre avem nevoie de Cel ce este Adevărul.

    Răspunsurile pe care le dăm privitoare la ce este adevărat și ce nu este adevărat au de a face ȘI cu relațiile noastre, de rudenie, de prietenie, de antipatie, de afaceri etc. Au de a face cu cultura din care provenim și cu cultura în care ne manifestăm, cu manierele dobîndite în familie și în școală, cu amprenta confesională etc.

    A ne confrunta, ÎN CUGETUL NOSTRU, cu chestiunea adevărului, e un demers mistic. Pentru că poate fi o detașare de legăturile din care e făcută rețeaua socială. Desigur, la revenirea în spațiul terestru, vom avea parte de durere dacă nu chiar de stigmat public.

    Nu noi inițiem demersul mistic. Noi doar sîntem în căutarea lui. Sper că de aceea facem studiu biblic, ca să ne desprindem, fie și numai în runde scurte, de mersul lumii acesteia.

    Desigur, Hitler a fost vinovat. Dar a cunoaște acest adevăr nu e de ajuns pentru demersul mistic. Palierul pe care are loc desprinderea de cele lumești nu are de a face cu istoria, ci cu trăirea INTERIOARĂ.

    Mă grăbesc a adăuga că istoria ne poate oferi o (retro)perspectivă în care să recunoaștem mîna lui Dumnezeu și astfel să ne plecăm genunchiul în fața Atotstăpînului.

    Istoria e o sursă de inspirație, dar nu „un pustiu” mistic unde să ne confruntăm cu demonii noștri. Inima noastră însă e un astfel de „loc”.

    Aici mă reîntîlnesc, zilnic, cu mine. Aici nimeni nu îmi poate oferi prezumția de nevinovăție. Aici, în fața Celui de trei ori sfînt, sînt întotdeauna vinovat. Nu istoric, ci ființial.

    Adame, unde ești? se transformă în: Aline, tot aici ești?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: