Întoarcerea lui Daniel Mitrofan

După ultimele postări din 1-3 iunie (!), Daniel Mitrofan ține să revină, în mijloc de august, cu o postare ‘patriarhală’ pe blogul său.

„S-a dorit trecerea sub tăcere și astfel acoperirea unui trecut care va ieși la lumină. Dar acum, cu rușine trebuie să ne purtăm rușinea.”

Nu e deloc clar CINE a dorit trecerea sub tăcere și CINE are o astfel de putere de a trece sub tăcere.

Desigur, cum nu-s străin de manevrele lui Daniel Mitrofan din ultimii ani, știu că i s-a pus și lui pata cum i s-a pus pata Pătrățosului. Cum pe cine? Acum și asta trebuie să lămuresc?

Îmi fac datoria de a avertiza asupra atitudinii isterice, ideologice, fără finalitate previzibilă, a unor astfel de gură-spartă din mediul confesional evanghelic.

Nu pun în discuție intențiile lor, probabil nu de condamnat în lumina unor anumite contexte, ci demasc și condamn o parte din discursul lor public.

M-aș bucura mai mult ca Marius Cruceru să-și facă datoria de decan, iar Daniel Mitrofan să-și vadă de cercetările lui despre trecut.

Dacă ne luăm, fără luciditate, după reflexele resentimentare pe care cei doi și alții și le exhibă în spațiul public, ar trebui să ne fie rușine că sîntem români, să ne fie rușine că sîntem baptiști, să ne fie rușine că sîntem orădeni sau bucureșteni, să ne fie rușine că sîntem europeni (nu era mai bine să fim eschimoși?), să ne fie rușine că am ajuns în secolul XXI (nu era mai bine pe vremea Împușcatului?) etc.

Ei bine, nu ne e rușine de orice. Ar trebui să păstrăm astfel de exprimări grave pentru chestiuni ȘI MOMENTE grave.

Mai scrie Daniel Mitrofan:

„Sper din toată inima ca toți credincioșii să aibă și în dezvăluirea aceasta aceeași inimă pe care o are Dumnezeu, o inimă a iubirii și a unei a doua șanse față de frații noștri de credință.”

Vast program, nu?

De parcă nu ne-am știi cum sîntem…

Așadar, asistăm la întoarcerea lui Daniel Mitrofan. De pe o parte pe alta. Odihnă plăcută în continuare!

Reclame

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: