Noul Testament în 60 de zile (1)

Mă alătur și eu unei inițiative a unui tînăr ieșean:

Să citim Noul Testament în 60 de zile

La începutul Evangheliei lui Matei (1:2) mi-a atras atenția următoarea formulă:

Avraam l-a născut pe Isaac.

Nu mă refer la mențiunea că un bărbat ‘a născut’ un alt bărbat – fiind vorba de o genealogie din tradiția evreiască bărbații sînt menționați.

Mă refer la ce NU scrie.

NU scrie: Avram l-a născut pe Isaac.

În spatele unei ‘simple’ formule, în care numele lui Avraam este scris cu aa, există o poveste fascinantă și, prin extensie, o eternă chestiune omenească legată de (re)nume.

La 95 de ani, Avram a primit, din partea lui Dumnezeu, numele Avraam (Genesa 17:5).

La 90 de ani, Sarai, soția lui Avraam, a primit, din partea lui Dumnezu, numele Sara (Genesa 17:15).

Nu-i așa că (re)numele pe care îl purtăm contează?

Dar, mult mai mult, contează dacă e primit de la Dumnezeu.

Sau: contează dacă are de face cu planurile lui Dumnezeu și nu cu planurile oamenilor.

Și nu vom avea nu doar făptură nouă în veșnicie, ci și nume nou?

Pînă și Cel cu ochii ca para focului purta-va un nume „pe care nimeni nu-l știe, decît numai El singur”. (Apocalipsa 19:12)

E interesant cum o ființă umană, în diferite culturi, poartă nume, renume, poreclă, etichetă dată de memoria colectivă.

Internetul oferă acum multora posibilitatea de a avea un ALT nume, de a-și sonda o ALTĂ fațetă a personalității lor, a istoriei cotidianului pe care îl trăiește.

Este interesant cum evreii se revendicau, în fața lui Isus, ca fiind fiii lui Avraam (Ioan 8:39). Tot ei spuneau: „Avem un singur Tată: pe Dumnezeu”.

Iar Pavel amintește, în Romani 4, de „Avraam, tatăl nostru al tuturor”:

„El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții, și care cheamă lucrurile care nu sînt, ca și cum ar fi.”

Totuși, mai interesantă decît chestiunea numelui lui Avraam este chestiunea numelui lui Isus (Matei 1:1):

Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam

Vom întîlni în capitolul 22 întrebarea lui Isus: Al cui fiu este Hristosul?

Fariseii au răspuns: „Al lui David”.

Fascinantă această chestiune care apare de mii de ani în societatea umană: Al cui fiu ești?

Sau: știm cine este tatăl tău, dar tatăl tău al cui fiu e?

Cu alte cuvinte: cărei tradiții aparții?

Sau, folosind concepte din critica postmodernistă: Cărei metanarațiuni aparții? Cărei comunități interpretative aparții?

Din Peneș Curcanul, de George Coșbuc:

„Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume”

Nu-i așa că, în cele din urmă, nu cum ne cheamă contează, ci ce semnificație are (re)numele nostru?

Unul dintre regretele mele este că nu-mi onorez numele mai des, să aduc mîngîiere – ALIN.

Un răspuns to “Noul Testament în 60 de zile (1)”

  1. lui_eduard Says:

    Mă bucur să aud că nu sunt singur pe acest drum de 60 de zile. Face mult acest lucru pentru mine.

    Nu m-am gândit la aceste lucruri când am citit Matei 1. Îmi aduc aminte că atunci când mergeam prin sat pe la bunici eram întrebat, mai la tot pasul – al cui sunt; şi le spuneam numele mamei şi al bunicului meu. Pentru ei nu conta atât de mult numele meu pe cât conta (re)numele parinţilor mei.

    Acum, citind rândurile de mai sus, m-am gândit la numele meu, sau mai bine zis renumele meu, ce îl am înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă tot a fost amintit Avraam, el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”. Mi-ar place să fiu numit – prietenul lui Dumnezeu? Dintre toţi cei care sunt Dumnezeu să zică: Hei, cunosc pe Edi (Ion, Vasile sau numele tău), este prietenul Meu. Să fii numit prietenul lui Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: