Archive for 10 septembrie 2009

Noul Testament în 60 de zile (2)

10 septembrie 2009

Matei 16:13 – Isus a întrebat pe ucenicii Săi: “Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?”

Matei 10:22 – Isus le spune ucenicilor Săi: “Veți fi urîți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda pînă la capăt va fi mîntuit.”

Matei 19:29 – “Orișicine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, și va moșteni viața veșnică.”

Matei 12:21 – “Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.” – referiță la Isaia 42

Ce (re)nume are Isus?

Matei 1:1

Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam

Matei 1:21

Isus – “pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale”

Matei 1:23

Emanuel – care înseamnă “Dumnezeu este cu noi“

Matei 2:4

Hristosul – care avea să se nască în Betleemul din Iuda

Matei 2:6

Păstorul poporului Meu Israel – referință la Mica 5:2

Matei 2:8-21

Pruncul

Matei 2:15

Fiul Meu – Fiul Domnului, referință la Osea 11:1

Matei 2:23

Nazarinean – a locuit în Nazaret

Matei 3:17

Fiul Meu preaiubit – din ceruri s-a auzit un glas

Matei 4:3

Fiul lui Dumnezeu – ispitirea lui Isus în pustie

Matei 7:22

Doamne, Doamne – mulți vor zice (și mulți I se adresau așa)

Matei 8:20

Fiul omului

Matei 9:27

Fiul lui David – așa L-au strigat doi orbi cerînd îndurare

Matei 11:14

Ilie, care trebuia să vină

Matei 11:27

Fiul

Matei 12:6

Unul mai mare ca Templul

Matei 12:8

Domn al Sabatului

Matei 12:18

Robul Domnului – referință la Isaia 42

Matei 12:38

Învățătorul

Matei 13:55

Fiul tîmplarului

Matei 14:1

Ioan Botezătorul – Irod a zis slujitorilor lui că a înviat Ioan Botezătorul

Matei 16:13

Ieremia

Matei 16:16

Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu – declarația lui Petru

Matei 21:11

Proorocul

Matei 23:10

Dascălul

Matei 26:31

Păstorul – referință la Zaharia 13:7

Matei 26:69

Isus Galileanul

Matei 26:71

Isus din Nazaret

Matei 27:11

Împăratul Iudeilor

Matei 27:42

Împăratul lui Israel

Reclame

Cu 2 bloguri în Top 100 WP (10.09.2009)

10 septembrie 2009

10 septembrie 2009, 22.30

În paranteză: poziţia în Top ZeList (34.245 de bloguri româneşti)

18. România Evanghelică (553)
99. La Rotundu (483)

Arta resentimentului (2)

10 septembrie 2009

„Ca să ne împiedicăm să vedem că nu avem dreptate, urâm. E un mecanism psihologic simplu şi universal. Nu mai contează faptele: ura le poate justifica şi absenţa, când nu există nimic în favoarea noastră, şi mărturia, atunci când ne sunt împotrivă.” (H.-R. Patapievici)

Evenimentul zilei, 10 septembrie 2009

Bloguri evanghelice în topuri – 10 septembrie 2009

10 septembrie 2009

http://infoevanghelic.blogspot.com

Concursul Info Evanghelic (1)

10 septembrie 2009

incaehar180

Colecția de imnuri creștine conține, în volumul de peste 700 de pagini, 339 de piese compuse de Mircea Ciugudean.

Doru Manea: „Înzestrat cu un talent deosebit și cu un har măreț de la Dumnezeu, Mircea Ciugudean a compus aproape 2000 de lucrări muzicale de o reală valoare artistică și de expresie profundă a sufletului care tânjește după dumnezeire. Multe dintre aceste cântări sunt cuprinse în repertoriul tuturor corurilor și bisericilor evanghelice.”

Pace/ciao

10 septembrie 2009

Cred că acest binom exprimă în modul cel mai concis atît clivajul Biserică/Lume în varianta contemporană a neo-protestantismului românesc, cît şi subcultura de tranziţie a celor două sfere. Acum două decenii mai auzeam salutul “Pacea Domnului Isus”, apoi “Pacea Domnului”, acum e “Pace”, în curînd va fi “Pa”. Sau se practică deja o astfel de variantă a globalizantului “Hi” american? S-a ajuns şi la altfel de prescurtări: “Amin”, adică “Aşa să fie” pare, în momentele profunde de rugăciune ale comunităţii, prea lung pentru a-l exprima public şi a deranja astfel atmosfera pioasă, fiind înlocuit de răsuflările afectat-cugetătoare “Hm” ale starurilor religioase locale sau ale “chibiţilor” care mai sînt atenţi la “convorbirile” precum pe pămînt-aşa şi în cer ale – de multe ori – prea umanoizilor.

Salutul “Ciao” l-am auzit prima oară acum 7 ani, cînd am venit în Oradea, oraş vestic, gîndeam în ignoranta-mi modestie. Nu a trecut mult timp pînă să-mi dau seama că suferă, la fel ca toată România, de un provincialism cronic şi, bineînţeles, prostul nu-i prost destul dacă nu-i şi fudul. O continuă serbare cîmpenească, întreruptă din cînd în cînd de cîte o treabă în jurul casei. Şi mai tare m-a durut cînd am regăsit asfel de atitudini în onor spaţiul confesional neo-protestant. Artificialitate, superficialitate, mercantilism – triada atît de caracteristică secolului XX şi-a pus amprenta şi asupra eclesiei. În afara bîrfelor confesionale, mai puţin sau mai mult amplificate, mult prizatele subiecte inepuizabile – baticul femeilor (sau, în cel mai bun caz, stiluri de înnodare), muzica pe care o promovăm/ascultăm, “profeţi” şi “prooroci”, ziua de odihnă – într-o combinaţie ciudată cu afaceri “second hand” şi fundaţii “second hand”, evenimente festiviste “second hand” şi subcultură “first class”.

“Ciao” m-a salutat atunci dezinvolt adolescentul de 15 ani, de care mă despărţeau aproape tot atîţia ani (şi barba), copil de pastor, care nu mă cunoştea, dar îl cunoştea pe mult mai tînărul meu coleg cu care eram. “Ciao” a salutat-o deunăzi un tinerel de aceeaşi vîrstă pe soţia mea, căsătorită de 11 ani. Ne-am adus aminte de soţia “nepocăită” a unui frate care, la scurt timp după căsătoria noastră, i-a atras atenţia soţiei mele asupra noului statut: Acum eşti femeie măritată, nu-mi mai spune “Sărut’ mîna”, ci “Bună ziua”. Mai există pe undeva, în România (invitată să intre în NATO, UE şi în mai ştiu eu ce alte organizaţii şi organisme internaţionale) salutul ăsta? Bineînţeles că există, dar de multe ori e parcă semnul non-relaţiei cu cel pe care îl saluţi, convenţional, sau echivalentul pentru “Sfîrşit” (conversaţie), la fel cum “Amin” e accesat, la fel de covenţional, la sfîrşitul rugăciunii comunitare.

Oricum, mai bine să ne mulţumim cu “Ciao” decît cu o muţenie gen “Bună ziua, căciulă, că stăpînul n-are gură”, cum ni se întîmplă de atîtea ori. Copii, adolescenţi, tineri din familii de “pocăiţi” trec grăbiţi pe stradă pe lîngă noi, fără a ne saluta, deşi ne cunosc bine din “evoluţia” noastră la “aparatele eclesiale”. Cred că am găsit o soluţie “de tranziţie”, probabil tot în spiritul contemporan al înjumătăţirii cuvintelor şi sintagmelor: “Bună…”. Se poate aplica cu succes şi pe stradă, şi în mesajele e-mail, e destul de echivoc, şi apoi, poate fi urmat de o completare mnemotehnică din partea celuilalt: “…ziua”! Sau, cine ştie, o să avem surprize, surprize: “…să-ţi fie inima”!

Oameni buni, nu de salut e vorba aici, ci de cine pe cine influenţează. E vorba de Skanderbeg-ul pe care Biserica îl face cu Lumea. Nu cu cei din lume, ci cu Lumea, spiritul veacului dinainte de veacul ce va să vie, care, de la Adam încoace, ne perverteşte vorba şi fapta, gîndul şi visele. Bunăoară, pentru a rămîne la limbaj, cum să fi cucerit de etichete cu sonorităţi bizare precum “trupă” de închinare, “grupă” de copii, “program” duminical? Avem responsabili cu “departamente” în cadrul “echipei” cu care lucrează pastorul. De fapt sînt destui cărora ar trebui să li se scrie în cartea de muncă: “manager” eclesial. Bisericile sînt organizate în “uniuni”, conform “statutului”, au o dată pe an “şedinţă”, fiecare membru are dreptul la “vot”. Vă puteţi imagina votul lui Pavel, al lui Timotei sau al celor priviţi ca “stîlpi” ai bisericii – Iacov, Chifa, Ioan (Galateni 2:9) – numărat ca vot egal cu cel al unora precum Anania şi Safira? De unde vine egalitarismul păgubos al enoriaşilor neo-protestanţi şi la fel de păguboasa confuzie între “vedetism” şi elita duhovnicească (“Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni” – 1 Corinteni 2:15)? Ar fi prea simplu să dăm vina doar pe deceniile de comunism. Dacă am cerceta puţin istoria bisericii, am vedea că întotdeauna au fost astfel de provocări “lumeşti” şi că au existat momente cruciale cînd Biserica a ştiut să preia termeni culturali ai vremii (precum cel de “persona” – persoană, din filozofia greacă, sau Pavel vorbindu-le atenienilor în piaţă utilizînd noţiuni ca fiinţă, mişcare, citate din poeţii lor) pentru a articula adevăruri pe care le întrupa de mult timp în acte de credinţă.

Aici e esenţa problemei: degeaba spunem “Pace” dacă nu împrăştiem “mireasma de la viaţă spre viaţă” . Degeaba spunem ciao (un salut italian) dacă nu avem conştiinţa şi ştiinţa de a fi europeni. Dacă trebuie să ne diferenţieze ceva de Lume, diferenţa specifică nu este o denumire, un salut, o grimasă afectată, o cîntare sau o zicătoare bisericoasă, ci acele fapte bune făcute în lumină care îi fac pe oameni să-L slăvească pe Tatăl ceresc. Responsabilitatea măreaţă a Bisericii de a binecuvânta – a cuvânta de bine – are de a face cu mărturia unei vieţi coordonate de aspiraţii spirituale.

Mie nu-mi este greu să repet şi tuturor ne este de folos: Artificialitate, superficialitate, mercantilism – triada atît de caracteristică secolului XX şi-a pus amprenta şi asupra eclesiei. Biserica e chemată să fie “o mireasmă a lui Hristos” printre cei din Lume (2 Corinteni 2:16). De prea multe ori, însă, “pocăiţii” sînt o mireasmă doar pentru ei, “ghetoul” confesional devenind sufocant. Diferenţa pe care ne-o afişăm faţă de cei din afara acestui “ghetou” nu ne oferă identitatea pe care ne-o dorim. Şi deşi “iarna nu-i ca vara”, evanghelizările agresive/forţate nu constituie interfaţa potrivită pentru mesajul “extra-terestru”. Mai bine am lua în seamă cuvintele lui Rick Warren: “Una din cele mai mari bariere în calea evanghelismului o constituie faptul că cei mai mulţi creştini îşi petrec timpul exclusiv în compania altor creştini.”

Dintr-un astfel de “ghetou”, în vremuri de tranziţie, afişez “sfîrşit” la “respirările” mele cu un salut de tranziţie: “Bună…”

P.S. Puteţi să “deletaţi” sau să “fowardaţi”! Numai să nu uitaţi că există echivalente româneşti pentru aceste cuvinte. Oricum, de marile amenzi ale Legii Pruteanu am scăpat. Ne rămîne însă responsabilitatea de a bine-cuvînta!

Text apărut în SSJ, Nr. 151, 30 ianuarie 2003

Abi și turcu’

10 septembrie 2009

Îmi zise turcu’ cu cîteva săptămîni în urmă pe Mess: Abi (nenea).

Iar eu m-am înmuiat tot…

Și cînd te gîndești că Ted Doru Pope mă întreba, cred că acum vreun an: Alin, tu plîngi?

Aoleu, de fiecare dată cînd mă gîndesc la întrebarea asta ciudată (dar cu ce semnificație în spate!), nici nu știu de să rîd sau să plîng.

Și-mi zise, deci, turcu’, nu Doru Pope, ci Sali Sabri: Abi.

Și mi-am adus aminte cum ne-am cunoscut, la Biserica Credința (acum Providența), pe cînd era liceean. A venit să-mi spună că apreciază stilul meu direct, parcă.

Iar eu i-am spus că ar fi bine, pentru el, să vorbească cu mine cu dvs. Nu știu de i-am mai sugerat vreunui adolescent așa ceva.

Dar am observat că nu prea știu adolescenții cum să se adreseze celor care nu sînt de vîrsta lor. Unii mi s-au adresat la per tu, DAR acest lucru nu a dus neapărat la familiaritatea necesară comunicării.

Și ar mai fi de adăugat faptul că ar trebui să ne obișnuim, nu-i așa?, să putem comunica cu oameni ȘI dacă sînt ALTFEL decît noi, ca vîrstă sau în diverse aspecte. Pe de altă parte, sînt destui tineri care comunică cu mine folosind apelativul dumneavoastră și avem conversații pe Messenger, de exemplu.

Cînd turcu’ a ajuns student (la Universitatea Emanuel), i-am spus că ne putem tutui, ceea ce ne-a dat ocazia să ne apropiem, dar și pentru că Sali are un spirit viu și o moacă interesantă. Să vedem cum o să-și mai tempereze în viitor reflexele superkalifragilistice (cum nu înțelegeți ce spun, sînteți turci?).

Și uite-așa săptămînile trecute mi-am adus aminte cum surorile mai mici ale tatălui meu îi spuneau Nenea Danil, iar mama mea se adresa surorii sale mai mari cu Nană.

Păi cum să nu-mi dea lacrimile cînd turcu-mi zise: Abi.

Dar mi-a trecut repede, mai ales ca să le reamintesc cititorilor mei un articol pe care l-am scris cu cîțiva ani în urmă în SSJ (nici asta nu știți ce înseamnă, turcilor? The Salt Street Journal): Pace/ciao.

O fetiță are nevoie de ajutor pentru deplasare la spital din jud. Constanța la Cluj

10 septembrie 2009

Vă rog citiți cazul prezentat de Sali Sabri din Medgidia pe blogul Musulmanii:

http://musulmanii.wordpress.com/2009/09/08/o-fetita-de-6-ani-are-nevoie-de-ajutorul-nostru

Concurs Radio Armonia

10 septembrie 2009

concursarmonia

Recomandare predică Iosif Țon

10 septembrie 2009

Recomand audierea predicii lui Iosif Țon de duminică dimineața, 6 septembrie, prezentată la Biserica Baptistă Providența din Oradea.

Textul citit a fost din Matei 5:38-48 și 5:13-16.

Ideea centrală a fost: Pocăiții vor Crucea lui Isus, dar trebuie să accepte și Școala lui Isus. Dumnezeu oferă Mîntuire, dar vrea să ofere și Transformare.

Predica a combinat un stil de retrospectivă analitică (asupra baptismului orădean) cu un stil de pedagogie contrastivă – în Școala lui Isus sînt aplicate două metode, ilustrate de cazurile lui Ioan și Petru.

Ioan, din Fiul tunetului, a devenit Apostolul iubirii, copleșit de faptul că pînă și pe cruce Isus se roagă pentru iertarea celor care îl răstignesc.

Petru, un om orgolios, cu declarații fulminante, a trebuit să fie umilit pînă la capăt pentru a fi transformat.

Invazia de ascultători de la Biserica Emanuel (și altele) – Biserica Providența a fost plină înainte de 10 minute de ora începerii – a făcut să se simtă stilul emanuelist în rugăciuni, în cîntări, în atmosfera de audiere pioasă a fostului pastor al Bisericii Emanuel.

Top Posts – 10 septembrie 2009

10 septembrie 2009

Topul postărilor pe România Evanghelică – 10 septembrie 2009, ora 10.45

topposts10sep2009

Mânie-te, dar… (10)

10 septembrie 2009

“Dumnezeu nu Își rafinează copiii într-un cuptor fizic de foc. El însă are un cuptor de alt fel care realizează acest proces de rafinare. Este cuptorul încercărilor. […]

Cuptorul este un loc fără ieșire. În cuptor nu este niciun mîner de deschidere din interior. De aceea, mai bine te-ai lăsa rafinată cât de repede posibil, pentru că nu vei scăpa de proces, până când s-a atins niveljul dorit de purificare. Cred din toată inima că pe Dumnezeu Îl interesează mult mai mult starea, condiția noastră, decât confortul nostru, și El va permite unor lucruri să devină incomode în viața noastră pentru a expune adevărata noastră stare. El preferă să ne simțim temporar incomode, decât să fim veșnic chinuite.

Aproape imediat după ce L-am rugat pe Dumnezeu să-mi curețe inima, m-am trezit în cuptorul rafinator al încercărilor. În viața mea exista o problemă minoră care acum era pe cale de a deveni una majoră. Era una personală. Nu era ceva ce făcusem în public sau în biserică; era ceva ce rezervasem doar pentr cei dragi, acasă. Era mica mea problemă cu mânia.”

Mânie-te, dar nu strica totul! – Lisa Bevere, Societatea Biblică din România, Oradea, 2009, 199 pag.

Recomandate (4)

10 septembrie 2009

Domnule pastor Daniel Brânzei, președinte al Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA și Canada,

Sînt din nou în neplăcuta postură de a vă adresa o scrisoare publică, pe care o consider cu atît mai necesară cu cît acum dețineți încă o poziție importantă în rîndul evanghelicilor români din Statele Unite și Canada.

Nu pot decît să-mi exprim uluirea față de tonul pompos pe l-ați folosit în articolul dvs. intitulat Continuare, colaborare, consacrare de pe blogul Asociației Bisericilor Române din SUA și Canada.

Am întîlnit un astfel de ton pompos și la alți evanghelici români din America, care, de altfel, cînd e vorba de chestiuni negative, ajung la aceeași exagerare în folosirea limbajului.

Dar nu despre limbaj e vorba aici. E vorba despre ideea pe care o sugerați, conform căreia baptiștii români din Statele Unite și Canada ar fi… biruitori. Nu pot să scriu în cuvinte cît de mare ar fi bucuria mea dacă lucrul acesta ar fi adevărat. Dar nu cred lucrul acesta. Cred că baptiștii români din diaspora sînt… supraviețuitori. Cum cred că și baptiștii din România sînt supraviețuitori.

Cred că e o mare diferență între a fi biruitor și a fi supraviețuitor. E ideea pe care am subliniat-o în urmă cu 15 ani la Petroșani în cadrul studiului biblic din Apocalipsa (Istoria Binecuvîntării – Beniamin Fărăgău).

La Oradea îl avem pe Paul Negruț care lansează astfel de afirmații obeze, de genul: “Nu apune niciodată soarele în spațiul mondial unde există absolvenți ai Universității Emanuel” – referindu-se la faptul că sînt absolvenți răspîndiți în diverse locuri de pe glob. Ce mai chicoteau studenții cînd începea rectorul baptist să înșire țările de unde sînt absolvenți ai Universității Emanuel, printre care Albania sau Franța. Știau foarte bine că e vorba DOAR de 1 student din țara respectivă, fapt ce nu era menționat însă în discursul pompos care, desigur, slujea unei anumite agende.

De asemenea, în multe biserici baptiste (și penticostale) există obiceiul acesta ca liderii (sau enoriașii ajunși pe platforma centrală) să exagereze, contribuind astfel la menținerea unui psihic schizoid care caracterizează, din nefericire, mediul evanghelic.

După cum bine se știe, circulația informațiilor în mediul evanghelic este slabă, astfel că evanghelicii au OPINII înainte de a avea INFORMAȚII.

Cel puțin unii, dacă nu chiar mulți, înțeleg ce scriu acum și nu pot decît să-mi dea dreptate.

Desigur, atunci cînd avem de a face cu adevărul, există toate șansele să fim incomodați într-un fel DIFERIT față de modurile cotidiene stresante cărora ne-am obișnuit cumva să le facem față.

Sper din toată inima ca demersurile mele să vă incomodeze în acest fel DIFERIT. Sper să vă doară capul, să vă doară inima, să vă doară mîna de cîte ori o să scrieți și o să rescrieți, sper să vă incomodez astfel încît, dincolo de incomodități, să fiți biruitor, nu supraviețuitor.

Așa să-mi ajute și mie Dumnezeu.

Marius Cruceru pe Twitter

10 septembrie 2009

mariuscrucerutwitter

Mă urmărește…

Cine nu are imaginaţie nu se poate bucura! – Bună formulă. Imaginați-vă cine a scris-o.

Așadar, pe Twitter: http://twitter.com/MariusCruceru