Pace/ciao

Cred că acest binom exprimă în modul cel mai concis atît clivajul Biserică/Lume în varianta contemporană a neo-protestantismului românesc, cît şi subcultura de tranziţie a celor două sfere. Acum două decenii mai auzeam salutul “Pacea Domnului Isus”, apoi “Pacea Domnului”, acum e “Pace”, în curînd va fi “Pa”. Sau se practică deja o astfel de variantă a globalizantului “Hi” american? S-a ajuns şi la altfel de prescurtări: “Amin”, adică “Aşa să fie” pare, în momentele profunde de rugăciune ale comunităţii, prea lung pentru a-l exprima public şi a deranja astfel atmosfera pioasă, fiind înlocuit de răsuflările afectat-cugetătoare “Hm” ale starurilor religioase locale sau ale “chibiţilor” care mai sînt atenţi la “convorbirile” precum pe pămînt-aşa şi în cer ale – de multe ori – prea umanoizilor.

Salutul “Ciao” l-am auzit prima oară acum 7 ani, cînd am venit în Oradea, oraş vestic, gîndeam în ignoranta-mi modestie. Nu a trecut mult timp pînă să-mi dau seama că suferă, la fel ca toată România, de un provincialism cronic şi, bineînţeles, prostul nu-i prost destul dacă nu-i şi fudul. O continuă serbare cîmpenească, întreruptă din cînd în cînd de cîte o treabă în jurul casei. Şi mai tare m-a durut cînd am regăsit asfel de atitudini în onor spaţiul confesional neo-protestant. Artificialitate, superficialitate, mercantilism – triada atît de caracteristică secolului XX şi-a pus amprenta şi asupra eclesiei. În afara bîrfelor confesionale, mai puţin sau mai mult amplificate, mult prizatele subiecte inepuizabile – baticul femeilor (sau, în cel mai bun caz, stiluri de înnodare), muzica pe care o promovăm/ascultăm, “profeţi” şi “prooroci”, ziua de odihnă – într-o combinaţie ciudată cu afaceri “second hand” şi fundaţii “second hand”, evenimente festiviste “second hand” şi subcultură “first class”.

“Ciao” m-a salutat atunci dezinvolt adolescentul de 15 ani, de care mă despărţeau aproape tot atîţia ani (şi barba), copil de pastor, care nu mă cunoştea, dar îl cunoştea pe mult mai tînărul meu coleg cu care eram. “Ciao” a salutat-o deunăzi un tinerel de aceeaşi vîrstă pe soţia mea, căsătorită de 11 ani. Ne-am adus aminte de soţia “nepocăită” a unui frate care, la scurt timp după căsătoria noastră, i-a atras atenţia soţiei mele asupra noului statut: Acum eşti femeie măritată, nu-mi mai spune “Sărut’ mîna”, ci “Bună ziua”. Mai există pe undeva, în România (invitată să intre în NATO, UE şi în mai ştiu eu ce alte organizaţii şi organisme internaţionale) salutul ăsta? Bineînţeles că există, dar de multe ori e parcă semnul non-relaţiei cu cel pe care îl saluţi, convenţional, sau echivalentul pentru “Sfîrşit” (conversaţie), la fel cum “Amin” e accesat, la fel de covenţional, la sfîrşitul rugăciunii comunitare.

Oricum, mai bine să ne mulţumim cu “Ciao” decît cu o muţenie gen “Bună ziua, căciulă, că stăpînul n-are gură”, cum ni se întîmplă de atîtea ori. Copii, adolescenţi, tineri din familii de “pocăiţi” trec grăbiţi pe stradă pe lîngă noi, fără a ne saluta, deşi ne cunosc bine din “evoluţia” noastră la “aparatele eclesiale”. Cred că am găsit o soluţie “de tranziţie”, probabil tot în spiritul contemporan al înjumătăţirii cuvintelor şi sintagmelor: “Bună…”. Se poate aplica cu succes şi pe stradă, şi în mesajele e-mail, e destul de echivoc, şi apoi, poate fi urmat de o completare mnemotehnică din partea celuilalt: “…ziua”! Sau, cine ştie, o să avem surprize, surprize: “…să-ţi fie inima”!

Oameni buni, nu de salut e vorba aici, ci de cine pe cine influenţează. E vorba de Skanderbeg-ul pe care Biserica îl face cu Lumea. Nu cu cei din lume, ci cu Lumea, spiritul veacului dinainte de veacul ce va să vie, care, de la Adam încoace, ne perverteşte vorba şi fapta, gîndul şi visele. Bunăoară, pentru a rămîne la limbaj, cum să fi cucerit de etichete cu sonorităţi bizare precum “trupă” de închinare, “grupă” de copii, “program” duminical? Avem responsabili cu “departamente” în cadrul “echipei” cu care lucrează pastorul. De fapt sînt destui cărora ar trebui să li se scrie în cartea de muncă: “manager” eclesial. Bisericile sînt organizate în “uniuni”, conform “statutului”, au o dată pe an “şedinţă”, fiecare membru are dreptul la “vot”. Vă puteţi imagina votul lui Pavel, al lui Timotei sau al celor priviţi ca “stîlpi” ai bisericii – Iacov, Chifa, Ioan (Galateni 2:9) – numărat ca vot egal cu cel al unora precum Anania şi Safira? De unde vine egalitarismul păgubos al enoriaşilor neo-protestanţi şi la fel de păguboasa confuzie între “vedetism” şi elita duhovnicească (“Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni” – 1 Corinteni 2:15)? Ar fi prea simplu să dăm vina doar pe deceniile de comunism. Dacă am cerceta puţin istoria bisericii, am vedea că întotdeauna au fost astfel de provocări “lumeşti” şi că au existat momente cruciale cînd Biserica a ştiut să preia termeni culturali ai vremii (precum cel de “persona” – persoană, din filozofia greacă, sau Pavel vorbindu-le atenienilor în piaţă utilizînd noţiuni ca fiinţă, mişcare, citate din poeţii lor) pentru a articula adevăruri pe care le întrupa de mult timp în acte de credinţă.

Aici e esenţa problemei: degeaba spunem “Pace” dacă nu împrăştiem “mireasma de la viaţă spre viaţă” . Degeaba spunem ciao (un salut italian) dacă nu avem conştiinţa şi ştiinţa de a fi europeni. Dacă trebuie să ne diferenţieze ceva de Lume, diferenţa specifică nu este o denumire, un salut, o grimasă afectată, o cîntare sau o zicătoare bisericoasă, ci acele fapte bune făcute în lumină care îi fac pe oameni să-L slăvească pe Tatăl ceresc. Responsabilitatea măreaţă a Bisericii de a binecuvânta – a cuvânta de bine – are de a face cu mărturia unei vieţi coordonate de aspiraţii spirituale.

Mie nu-mi este greu să repet şi tuturor ne este de folos: Artificialitate, superficialitate, mercantilism – triada atît de caracteristică secolului XX şi-a pus amprenta şi asupra eclesiei. Biserica e chemată să fie “o mireasmă a lui Hristos” printre cei din Lume (2 Corinteni 2:16). De prea multe ori, însă, “pocăiţii” sînt o mireasmă doar pentru ei, “ghetoul” confesional devenind sufocant. Diferenţa pe care ne-o afişăm faţă de cei din afara acestui “ghetou” nu ne oferă identitatea pe care ne-o dorim. Şi deşi “iarna nu-i ca vara”, evanghelizările agresive/forţate nu constituie interfaţa potrivită pentru mesajul “extra-terestru”. Mai bine am lua în seamă cuvintele lui Rick Warren: “Una din cele mai mari bariere în calea evanghelismului o constituie faptul că cei mai mulţi creştini îşi petrec timpul exclusiv în compania altor creştini.”

Dintr-un astfel de “ghetou”, în vremuri de tranziţie, afişez “sfîrşit” la “respirările” mele cu un salut de tranziţie: “Bună…”

P.S. Puteţi să “deletaţi” sau să “fowardaţi”! Numai să nu uitaţi că există echivalente româneşti pentru aceste cuvinte. Oricum, de marile amenzi ale Legii Pruteanu am scăpat. Ne rămîne însă responsabilitatea de a bine-cuvînta!

Text apărut în SSJ, Nr. 151, 30 ianuarie 2003

5 răspunsuri to “Pace/ciao”

  1. Daniel Buda Says:

    Excelenta prezentare a acestei situatii mizerabile a comunitatii evanghelice. Cu mult mai mult este aceasta situatie prezenta intre evanghelicii de aici din America si eu credeam ca macar in Romania mai este „ca pe vremuri”. Ma intristeaza sa aud ca acelasi „disconnect” exista si acolo mai ales intre tineri si virstnici. Orice fel de legatura intre tineri si adulti este absolut inexistenta aici si trecind pe linga un tinerel in biserica te intrebi uneori daca esti cumva invizibil si vrei sa te pipai. Cu regret iti dai seama ca nu, nu esti invizibil ci doar ignorat. Iar parintii vin in urma cu un „pace” incalzit pe banca bisericii. Eu unul nu am pace… in ciuda urarii.

  2. Daniel Buda Says:

    Lectura articolului de mai sus ma impresionase foarte mult si m-am bagat sa comentez. Conform articolelor care au urmat mi-am dat seama ca m-am pus sa comentez intr-o revista de scandal. As aprecia enorm daca comentariul meu anterior ar fi sters.

  3. Alin Cristea Says:

    Ei lasă, Daniel Buda, că nu de azi mă citești…

    Și știi și că nu sînt interesat neapărat să-mi cîștig simpatii…

    Să-ți fie învățătură de minte să nu te mai lași impresionat FOARTE MULT de lectura vreunui articol…

    Altfel te trezești că o să comentezi prin te miri ce reviste de scandal…

  4. Daniel Buda Says:

    Tocmai fiindca nu de azi te citesc mi-am inchipuit ca doar pentru ca esti Gica Contra si nu pentru alt motiv nu o sa stergi primul meu mesaj.
    Nu cred ca ai scris articolul ca sa-ti cistigi simpatii. Ai dat de mult cu piciorul in galeata aia. Nici eu nu am comentat ca sa ma placi ci pentru ca e un articol bun. Din pacate e ca o floare intr-o balta de rahat. Si eu ca fraieru’ mi-am bagat mina in rahat si acuma pute.

  5. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: