Masa Rotundă (5-7 ianuarie 2007): Alin Cristea / Marius Cruceru

Alin Cristea, 5 ianuarie 2007:

Subiect: Ce-ar trebui sa se intimple?

„Ne-a inzestrat natura sau Dumnezeu cu o minte duala. Traim intr-un univers concret zi de zi si in acelasi timp, nu chiar simultan, putem sa traim cu imaginatia in alt univers, aproape total independent. Cine o fi ales aceasta solutie pentru minte, dar nu si pentru suflet, cred ca de fapt dorea sa avem fiecare, la purtator, un univers in care sa ne oglindim si care sa ne ajute sa capatam incredere in noi. In schimb, mintile noastre nastrusnice ce-au facut: au creat cosmaruri, fetisuri, au inventat un univers absurd in care nu te mai regasesti pe tine, ci obsesiile de a fi frumos, laudat, fericit cu orice pret. Nu reusim, odata trecuti in celalalt univers, sa fim tot noi, cautandu-ne prietenul din suflet. Avem nevoie pentru asta de alti oameni, din afara, dar al caror interes pentru noi il transformam in suspiciune: „ce-o vrea? cat timp o sa dureze?”. Pentru unii, religia a devenit acel reper care-i ajuta sa gaseasca filonul sigurantei destinului. Pentru altii, viata merita traita pentru ca nu stii ce-ti aduce in clipa urmatoare. Eu sunt nedumerit de faptul ca pana la o anumita varsta putem sa ne imprietenim neconditionat, dupa care ne retragem, asa, un pic absurd, in universul nostru interior si depanam fantasme, uitand in acest rastimp sa traim. Unii se plictisesc chiar si de aceasta stare si aleg dependentele de bautura, jocuri, droguri sau chiar serviciu. Raman cu o stare intrebatoare: ce-ar trebui sa se intample in jurul nostru pentru ca prietenul din suflet sa fie asemeni oamenilor din jurul tau?”

(Ciprian Homm, Raspandacul, 5 ianuarie 2006)

Marius Cruceru, 5 ianuarie 2007:

Subiect: Re: Ce-ar trebui sa se intimple?

Dragi prieteni,

Pentru ca acest fapt este deja de cunostinta publica si pentru ca s-ar putea sa fie una dintre problemele cele mai acute ale cultului baptist (criza moralitatii) , va sugerez sa cititi cu rabdare si multa ingaduinta (a fost un exercitiu extrem de dificil pentru mine personal) articolul publicat in ultimul numar din Crestinul Azi (revista cultului).

Nu as dori ca acest lucru sa fie interpretat gresit, dar cred ca aspectul atins in articol, dosariada pastorilor baptisti, este elefantul alb din mijlocul sufrageriei pe care toti il ocolim, care ne incurca, dar despre care nimeni nu vrea sa pomeneasca. Nu vreau sa mai incarc scrisoarea mea cu argumente in jurul intrebarii “De ce ar trebui sa avem si noi o dosariada a noastra” pentru ca ne aflam pe teritoriul evidentelor. Doar atît: cred ca ar trebui sa incepem schimbarea viitorului cu recuperarea si vindecarea trecutului. Altfel nu vom putea merge mai departe. Nimic nu se poate construi pe ignoranta si uitare. Cred ca asta „ar trebui sa se intimple” si asta ar trebui sa facem.

Este adevarat ca s-a mai discutat acest aspect in lunile trecute, dar cred ca trebuie sa revenim asupra lui, deoarece cu o mare supriza, invecinata cu socul, descopar ca pastori tineri (unii la vremea claselor de gimnaziu sau liceu prin 1989) sunt cei mai ferventi luptatori impotriva unei aduceri a faptelor in lumina Adevarului eliberator. Este o mentalitate care se perpetueaza periculos de adinc si rapid in rindul celor care ar trebui sa proclamam adevarul si pocainta. Trebuie sa scapam de aceasta gripa aducatoare de atrofiere a spiritului. De ce acum, de ce astfel? Iarasi cred ca avem raspunsuri. Ne-o iau inainte oamenii din lume si ne fac de ris.

Sunt ultimul care si-ar dori o vendetta, dar cred ca exista o traducere corecta si pentru noi astazi a expresiei “in sac si cenusa”. Cineva trebuie sa spuna odata macar “Imi pare rau” şi “Iertati-ma” si nu oftind adinc si cu inteles “E, ma tata, ce stiti voi, asa au fost vremurile….”. Cred ca pocainta autentica si absolvirea neintirziata sunt inca relevante si trebuie practicate si in generatia noastra. Altfel predicam degeaba. Asprimea pocaitilor fata de ei insisi si apoi fata de altii trebuie rechemata la lucru.

De ce eu? Pentru ca timp de 31 de ani am platit un pret destul de scump pentru a putea acum sa scriu aceste rinduri. Am cumpanit bine 16 ani de casnicie, pina copiii mi-au ajus la virsta intelegerii acestor lucruri si 11 ani de pastorala, pina fratii si surorile din biserica pe care o pastoresc ma cunosc destul de bine ca sa stie cine vorbeste despre ce lucruri.Inca o data solicit ingaduinta si rabdarea dumneavoastra. Veti descoperi spre a doua parte a articolului „de ce”.

Ca sa nu fie interpretat ca un act abuziv, trebuie sa va aduc la cunostinta ca am purtat o discutie pe email si telefonic cu fratele Iosif (se intelege, cu un continut confidential si care va ramine confidential din partea mea) si l-am informat asupra a ceea ce urmeaza sa fac. De asemenea, nu am facut nici un pas in documentarea mea fara a cere si din partea dinsului parerea si concluziile la care dinsul personal a ajuns in dreptul problemei pomenite in articol. Dinsul mi-a impartasit punctul sau de vedere cu toata deschiderea si discutia a fost cu totul lamuritoare, lucru pentru care ii multumesc.

Sper ca propunerea mea sa readuca discutiile in albia in care fratele Iosif a intentionat sa curga Masa Rotunda. Cred ca nu s-a dorit discutarea posibilelor scenarii escatologice fara a ne referi la trecut si nici modelele soteriologice alternative (calvinism versus arminianism) fara a intelege elementara pocainta exercitata in sfera cotidianului. Sper din toata inima sa revenim la cele ce s-au propus spre discutie: starea cultului, a enoriasilor, a pastorilor, a bisericilor. Presedinti de cult care au fost mina in mina cu securitatea, enoriasi-turnatori, pastori-delatori, biserici infiintate sau pastrate pe temeliile indoielnice ale unor sacrificii care au facut sa singereze dreapta-traire. .. Cred ca acestea trebuie discutate si nu cele ce nu ne sunt date spre cugetare. Cred ca asta ar trebui sa se intimple!

Sunt gata sa raspund la orice intrebare pusa intr-un mod onest şi civilizat. Sunt pregatit pentru ironie si imun la batjocori de orice fel, dar de aceasta data, desi s-ar putea ca ispita sa fie mare, v-as ruga, din respect pentru anumite persoane pomenite in articol sa ne abtinem de la a discuta aceasta problema intr-un ton derizoriu si pusi pe saga si ghidusii. Nu cred ca se cade. Problema este serioasa si trebuie tratata ca atare.

Va multumesc pentru rabdare si dragoste frateasca.

Le multumesc, de asemenea, lui D.M (unul dintre mentorii mei-primul), lui D.M (unul dintre studentii mei), lui M.S. (prieten si editor), lui S.T. (prieten si „frate de cruce”) si lui D.D. (istoric, cercetator), N.P. şi N.F. (frati din conducerea cultului) pentru sustinerea morala, pentru incurajari, pentru datele oferite pina in momentul de fata si pentru ajutorul primit pe parcursul acestui „travaliu”. Le multumesc si celor care au fost foarte agresivi si batjocoritori in cursul acestui timp. M-au motivat sa nu abandonez procesul, asa cum Vadim Tudor ne-a ajutat sa intelegem, tocmai prin prezenta sa atit de ingrosat subliniata in momentele discursului de acum citeva saptamini, de ce comunismul trebuie condamnat.

Dumnezeu sa se indure de fiecare dintre noi si sa ne dea pacea!

Marius David Cruceru

George Dumitrascu, 6 ianuarie 2007:

Subiect: Elefantul Alb

Draga Marius,

Sunt impresionat de articolul tau, cred ca ai reusit sa pui degetul pe rana intr-un mod specific. Stiu ca pentru tine cautarea aceasta a fost una dureroasa dar necesara.

Citind m-am gandit la una dintre primele crize care a adus schisma in biserica primara, criza donatista: problema preotilor care s-au inchinat imparatului sau au adus jertfe idolilor. Ei nu au fost restaurati fara schisma. Asa cum stim, biserica a hotarat restaurarea acestora dupa recunoastere si cerere de iertare.

Donatistii nu au acceptat restaurarea nici dupa recunoastere si pocainta.

Problema e foarte complexa. Nu putem sa dam cu pietre – nu este nici mentalitatea lui Cristos dar nici nu trebuie sa scuzam tacerea lor. Desi nu am trait timpul lor si nu am suportat presiunile lor, exista o masura dupa care ne putem evalua eroii si numara victimele.

Pentru o restaurare completa, multi ar trebui sa aiba curajul expunerii publice: sacul si cenusa. Asta ar da cu adevarat o sansa unei treziri nationale.

Acum, desi acum glorificam jertfele celor care au cazut pe metereze, putini dintre noi ar fi dorit sa
impartaseasca cu adevarat jertfa lor.

Poate ca aici sta cheia complacerii actuale cu pacatul si cu semi-mediocritatea pentru Dumnezeu intre slujitorii amvoanelor ca si in bisericile noastre. Cred ca complacerea cu un trecut care nu ne onoreaza ne face sa ne aplecam astazi in fata imoralitatii, mitei, minciunii si inselatoriei.

Impreuna cu pacea Dumnezeu sa ne dea trezirea!

George Dumitrascu

Marius Cruceru, 8 ianuarie 2007:

Subiect: Re: Elefantul Alb

Draga George,

iti multumesc pentru raspuns.
Cred ca ai dreptate in tot ce spui. Mai ales in faptul ca o criza nu se poate rezolva in biserica fara marturisire si cerere de iertare.
Ca o marturisire poate fi neautentica si formala numai pentru a recistiga pozitia eclesiala anterioara, cum s-a intimplat in criza donatista, da, este posibil, dar aici numai Dumnezeu mai poate judeca.
ne vom putea desparti de pacatele de astazi doar dupa ce ne vom fi despartit de pacatele de ieri.
salutari familiei tale.

mc

Alin Cristea, 6 ianuarie 2007:

Subiect: Re: Ce-ar trebui sa se intimple? – PRECIZARI

Marius,

Ma grabesc sa fac citeva precizari (cu un ton neutru, domol):

1. Precizez ca atunci cind am trimis scurtul mesaj „Ce-ar trebui sa se intimple?” nu am avut vreo intentie de a provoca discutii sau de a face vreo aluzie (cum am facut in alte cazuri).

M-a impresionat constructia formala a editorialului dar, mai ales, mi-a atras atentia formula: „Pana la o anumita varsta putem sa ne imprietenim neconditionat, dupa care ne retragem, asa, un pic absurd, in universul nostru interior si depanam fantasme, uitand in acest rastimp sa traim.”, inconjurata de celalalte consideratii.

Am evaluat textul editorialului ca fiind un bun pretext pentru meditatii si, alaturi de celelalte articole despre Legea cultelor pe care le-am transmis, o apasare pe pedala de frina a bolidului Mesei Rotunde care vine, vine, calca totul in picioare / ii calca pe toti in picioare (pe unii clar pe bataturi), dar nu m-am asteptat, Marius, sa-ti introduci subiectul printr-un Reply la acest „Ce-ar trebui sa se intimple?”, pare-se o binevenita formulă ajunsa prin caile nepatrunse ale Domnului in acest spatiu public de discutii.

2. Arhiva Raspandacul (2005, 2006) se gaseste pe http://www.raspandacul. net si nu are nimic de a face cu chestiuni ideologice sau discutii polemice.

3. Imi dezvalui gindurile iscate cu acest prilej inainte de a citi mesajul tau, pus in Attachment.

4. La fel ca si alta data, Marius, spun si acum: dupa cum cineva are nevoie de ingaduinta si rabdare, TOTI avem nevoie de ingaduinta si rabdare. Poti sa mentionezi un moment cind ai avut ingaduinta si rabdare fata de mine? (Eu pot sa mentionez cind am avut ingaduinta si rabdare fata de tine.) Vrei onestitate. Si eu vreau onestitate. TOTI avem nevoie de onestitate.

5. “Cred ca ar trebui sa incepem schimbarea viitorului cu recuperarea si vindecarea trecutului.”

Pai atitia credem si vrem lucrul asta.

Dar cum ramine cu rautatea ta fata de mine si cu abuzurile fratilor din conducerea cultului pe care vad, cu NEPLACUTA surprindere, ca ii amintesti ca fiind suport moral al tau, abuzuri pe care le-au facut fata de mine si fata de altii? In numele a ce? Stiati toti bine starea in care ati dus Uniunea Baptista. Tu insuti (ca si alt pastor) ai recunoscut fata de mine ca eu nici nu stiu toate cite se intimpla… Sub coordonarea sau tacerea voastra, nu-i asa?

6. “Nimic nu se poate construi pe ignoranta si uitare.”

Ba da, ceea ce ati construit pina acum voi, cei care aveti posturi de conducere in spatiul confesional, tocmai pe ignoranta si uitare ati construit. Doar ca a venit vremea deconstructiei… Acum incep sa se vada cum rezista constructia voastra politicianista…

7. Faptul ca articolul tau apare in Crestinul Azi (revista cultului care intirzie tot timpul si in care stim bine ce nume scriu de obicei) este in sine suspect. Vine pe aceeasi linie ideologizata a organului de partid.

8. Ar fi de comentat si la afirmatia conform careia cu chestiunea ’De ce ar trebui sa avem si noi o dosariada a noastra’ ne aflam pe teritoriul evidentelor. Acest “teritoriu al evidentelor” se cucereste, nu este un teritoriu la vedere, cum asa de usor ar putea crede unii. Iata ca abia la 17 ani de la Revolutie, dupa vreo 10 tentative, s-a ajuns la momentul istoric (si isteric, in acelasi timp) al condamnarii comunismului.

La fel, “dosariada noastra” se cucereste, nu se da circulara de la centru ca s-a inceput si la noi…

9. “Ne vom putea desparti de pacatele de astazi doar dupa ce ne vom fi despartit de pacatele de ieri.” (scrii intr-un alt scurt Reply).

Sa vedem si faptele, Marius, nu numai demagogie…

Tu insuti spui : “Asprimea pocaitilor fata de ei insisi si apoi fata de altii trebuie rechemata la lucru.”

Ce-ar fi daca am formula si invers:

Ne vom putea desparti de pacatele de ieri DOAR dupa ce ne vom fi despartit de pacatele de astazi.

10. “Sper din toata inima sa revenim la cele ce s-au propus spre discutie: starea cultului, a enoriasilor, a pastorilor, a bisericilor. Presedinti de cult care au fost mina in mina cu securitatea, enoriasi-turnatori, pastori-delatori, biserici infiintate sau pastrate pe temeliile indoielnice ale unor sacrificii care au facut sa singereze dreapta-traire. .. Cred ca acestea trebuie discutate si nu cele ce nu ne sunt date spre cugetare.”

Hm, Marius, ce ar trebui oare sa intelegem de aici? Pai Masa Rotunda a pornit ca sa se discute despre starea Uniunii Baptiste DE ACUM, nu de acum 31 de ani!!! Ma tem ca nici in ceasul al 12-lea nu esti dispus (sau poate esti dispus, dar nu poti, si atunci trebuie sa te ajutam) sa iti faci mea culpa. Asta ar insemna categoric desolidarizarea fata de anumite personalitati confesionale. Ar mirosi nitel a tradare, intr-adevar…

Cum iti spuneam inca din vara, te-ai inhaitat cu niste oameni care au facut compromisuri la nivel inalt si urmeaza sa platesti si tu pretul pentru asta.

E de inteles ca tu si altii vreti sa distrageti atentia de la chestiunile care ne ard spre un trecut a carui dezvaluire sa submineze amplitudinea fortelor reformiste care se incheaga tot mai mult in Romania baptista (si evanghelica) .

E de inteles si ca eu si altii ne vom pastra luciditatea de a echilibra masa discutiilor.

Ai / ati ales sa indreptati degetul spre un elefant alb, dar in mijlocul camerei (confesionale) sint mai multi… Unii-s deja rosii, altora incepe sa li se duca varuiala…

Cu asprime si rabdare,

Alin

Marius Cruceru, 6 ianuarie 2007:

Subiect: Re: Ce-ar trebui sa se intimple? – PRECIZARI

???!!!

Cornel Draucean, 6 ianuarie 2007:

Subiect: Re: Elefantul Alb

Ce se intampla cu autoritatea morala si spirituala a pastorilor care au
slujit Securitatii ?

Cornel D.

Marius Cruceru, 6 ianuarie 2007:

Subiect: Re: Elefantul Alb

Stimate frate Cornel,

Cred ca ar putea avea aceeasi autoritate pe care apostolul Petru, care s-a lepadat de Domnul va fi avut-o, dar dupa si numai dupa lacrimile sincere de pocainta.

Aici este spectaculos crestinismul, ca admite recapitularea, anacephalaiosis, recapitulatio in Christi, a intregii omenitati (dupa cum spunea Irineu), dar si a vietii individului.

Cu El si in El o putem lua de la capat. Avem din nou toate sansele. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al sanselor multiple, numai pocainta adevarata sa fie.
aratati-mi in ce alt sistem social sau religios se mai poate intimpla ca unul care este descalificat, ca Petru, sa poata avea din nou autoritate,

ce grupare ar mai admite ca un fost persecutor, ca Pavel, sa devina frate in credinta si chiar autoritate spirtuala si invatatoreasca in comunitatea pe care tocmai o persecutase? Este adevarat ca modelul Petru-Pavel are limitele sale si nu se poate calchia pe situatia de fata in totalitate. Pavel era inainte de convertire, iar Petru inainte de primirea Duhuluisi savirsirea uceniciei.

Dar acesta este crestinismul. aceasta este minunata noastra credinta. Noi credem in nastere din nou, in pocainta, penitenţă, dar şi în regenerare, iertare, recuperare, restaurare, restituire, dezlegare, eliberare. Fratele Iosif, dupa cum dinsul aminteste des, este marturia cea mai clara a aplicarii acestei paradigme. După cadere, s-a ridicat. Acestea sunt valorile noastre pe care ar trebui sa le promovam si intr-o astfel de situatie.

Cred ca acesti oameni pot reveni in biserica si este alegerea bisericii daca le mai accepta autoritatea invatatoreasca.

Daca ma intrebati ce as face eu? Aceasta este cu totul alta poveste. Eu sunt mai aspru. As renunta la pastorala. Cred ca sunt si alte meserii pe care le pot practica si Domnul nu va ramine in criza de predicatori daca eu ma retrag in smerenie si cu bunul simt al recunoaterii. As ramine „simplu” membru pentru ca altfel judecam cu doua masuri. Ce deosebire este intre un pastor care a cazut in pacate sexuale, in carne, adulter si a divortat si cel care a curvit in spirit? Dar asta as alege in dreptul meu, pentru mine.

Cred ca ramine la bunul simt al pastorului si generozitatea bisericii cum va proceda in aceste cazuri. In cazul curviei in trup, lucrurile trebuie nuantate potrivit si cu alte texte din scriptura. Dar sa raminem la problema noastra.

Sa ne ferim de a judeca cu doua masuri. Standardele scripturii sunt foarte inalte pentru cei care doresc sa fie episcopi.

cu drag,
mc

Alin Cristea, 7 ianuarie 2007:

Subiect: RE: Elefantul Alb – Abel si Kane

Marius,

Intrebarea care s-a pus era despre pastorii care au slujit Securitatii (care or fi aia inca nu se stie, dupa cum nu se stie daca Vadim Tudor e fiu de pastor baptist).

Raspunsul tau nu a amintit nimic despre aceasta situatie specifica, in schimb a adus in discutie o alta situatie specifica – curvia (in trup sau in spirit).

Salut formula: „Aceasta este minunata noastra credinta. Noi credem in nastere din nou, in pocainta, penitenţă, dar şi în regenerare, iertare, recuperare, restaurare, restituire, dezlegare, eliberare.”

Dar…

Exemplul lui Iosif Ton dat in continuare este anemic in context, avind in vedere ca nu mentioneaza nimic despre ponoasele pe care le trage de atitia ani in spatiul confesional in urma faptului ca se stie despre caderea lui.

In anumite discutii private mi-am exprimat convingerea ca cei care au pacatele la vedere, in sensul ca au fost descoperite si/sau au fost recunoscute, sint in avantaj fata de cei carora inca nu li s-a intimplat sa li se descopere si/sau sa recunoasca caderea. Mai mult, recent, intr-o discutie cu un prieten care a fost 10 ani pastor, am dat drumul la urmatorul porumbel: Cred ca oricare crestin ar trebui sa aiba binecuvintarea (aspra) a unei disciplinari publice macar o data in viata. Aici ma refeream, desigur, la importanta fundamentala pe care o are trupul eclesial local in a emite anticorpii spirituali necesari, dar si la efectul benefic pe care il poate avea o atentionare publica (a se citi disciplina in sens biblic, nu ideologic) asupra credinciosului.

De asemenea, ar fi un moment public in care comunitatea credinciosilor si-ar aduce aminte concret cit de lesne ne infasoara pacatul, dar si cita mare nevoie avem de partasia frateasca in a se stabili o disciplina limitata, care sa duca la recuperare (purtarea sarcinilor unii altora ca implinire a legii lui Hristos, afirma Pavel in Galateni 6, iar Evrei 12 ne cere: „croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel care schiopateaza sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat”, intr-un context extrem de interesant, care incepe cu orientarea perspectivei spre Capitan, apoi vorbeste despre oboseala si amaraciune, dar si despre pedeapsa si pace, evlavie si Dumnezeu nostru „foc mistuitor’), si nu la marginalizare.

An dupa an sint uimit de incompetenta pastorala a pastorilor, care se concentreaza asupra predicarii, proiectelor de constructie (sau alte proiecte), relatiilor cu strainii sau romanii din strainatate si formarii unei retele de stabilitate comunitara psiho-socio- manipulatoare, si aloca extrem de putina atentie si energie virozelor spirituale care apar in orice trup eclesial, ca sa nu mai vorbim de alte boli grave care ar trebui intimpinate cu profilaxie si in faza manifesta cu doftorie, ca sa vedem din nou si sa fim iarasi plini de rivna pentru Domnul nostru!

Acelasi lucru il observ si despre presbiteri si diaconi, care, ocupati cu activitatile de slujire a Bisericii, ajung sa nu-i mai slujeasca pe CEI din Biserica.

Nu mi-a fost usor, acum citiva ani, sa-i spun unui amic baptist: Sotia ta te inseala. Fara sa am nici o dovada. Nici lui nu i-a fost usor sa recunoasca, dupa citeva zile, ceea ce stia de mult. Insa situatia care e strigatoare la cer e faptul ca pastorii bisericii la care a apelat pentru consiliere nu s-au implicat in abordarea pastorala a situatiei nici macar cind tinarul a venit cu dovezi. Am auzit ca abia dupa 3 ani tinara a fost exclusa, atunci cind sotia penticostalului cu care traia nu a mai rezistat si a venit la pastorii baptisti.

La distanta de numai doua zile de gestul pe care l-am mentionat, a trebuit sa confrunt un prieten, dintr-o alta biserica baptista din tara , despre care am auzit ca ar fi cazut in pacatul curviei. Singurul lucru pe care i l-am spus a fost: De ce nu te multumesti cu sotia ta? Vrei sa discutam? Nu, a fost raspunsul sau. Mi-a spus doar ca se astepta sa il intreb, iar dupa ce m-a dus cu masina la locul unde gazduiam, la despartire a dat mina cu mine si mi-a spus „Multumesc”. Nu stiu nici acum daca ce am auzit despre el a fost sau nu adevarat. Dar stiu ca cei din conducerea bisericii din care facea parte il birfeau, dar nici unul nu l-a confruntat. Ce sa mai vorbim despre purtarea sarcinilor.. .

Acum citiva ani, intr-o biserica baptista mare din tara, tinerii s-au hotarit, de sarbatorile de iarna, sa treaca pe la cei in virsta, sa le duca un pachet, sa-i colinde. O usa nu li s-a deschis. Tinerii au aflat de la vecini ca sora murise de 2 ani!!!

In 1999, fiind ultimul an la Institutul Emanule din Oradea , am hotarit sa plec in vacanta la rude doar de Anul Nou, ca sa imi pregatesc materialele pentru examene. Sotia mea fiind plecata la neamuri, eu am mincat de Craciun doua rude de salam. Dupa citiva ani, le-am amintit fratilor despre acest fapt: au fost la biserica in prima zi de Craciun, dimineata si dupa-masa, a doua zi de Craciun, dimineata si dupa-masa, dar nici unul nu a urcat doua etaje in blocul de linga biserica sa ma intrebe ce fac si sa-mi ofere doua felii de cozonac.

Nu de cozonac e vorba aici, si nu de mine. E vorba de partasia frateasca.

Acum 5 ani, cind am implinit 10 ani de casnicie, s-a facut strigare duminica in biserica: unde-i fratele Alin si sotia lui, sa le dam buchetul de flori pe care l-am pregatit? Fratele Alin era acasa, in pat, bolnav. Credeti ca a venit cineva sa-l viziteze?

Situatia s-a repetat in toamna aceasta, cind s-a strigat numele sotiei in biserica cu ocazia zilei de nastere. Dar a dat cineva vreun telefon? A scris cineva vreo felicitare? – stiti, acea bucata demodata de carton care consemneaza, material, un eveniment in viata cuiva…

Nici de sotia mea e vorba aici. E vorba tot de partasia frateasca.

Si e vorba de o chestiune extrem de importanta pe care facem prea putine eforturi sa o abordam. SI SA O REZOLVAM. Anume:

Existi daca mergi, duminica, la biserica. Daca se intimpla sa nu mai mergi, nu mai existi. E ziua ta daca poate fi folosit momentul acolo, in fata. Nu mai e nici un eveniment daca nu esti prezent acolo, sa se bucure fratii ca mai apare ceva interesant in programul bsiericii…

Oare am fost destul de clar?

Cu citiva ani in urma, un tinar baptist s-a casatorit cu o tinara ortodoxa. Tinarul nu a mai venit la biserica. Dupa cit timp a fost exclus pentru nefrecventare? Dupa 3 ani!!! Sa ne mai intrebam daca cineva l-a cautat in acest timp?

Coruri, orchestre, fanfare, grupe de copii, tabere, conferinte.. .

Pe linga lucrurile benefice pe care le aduc, in acelasi timp ne distrag atentia de la chestiunile fundamentale ale bisericii ca organism care participa la largirea Imparatiei lui Dumnezeu si desavirsirea sfintilor care vor popula vesnicia.

Dar, Marius, sa revin in coltul in care stai pitit si sa amintesc, doar in treacat acum, cazul meu de anul trecut, despre care m-am abtinut sa vorbesc pina acum.

Apar insa opinii ca ar fi vorba despre ceva meciuri Alin Cristea – Marius Cruceru (?!?!)

Anul trecut, pe alte liste, unii spuneau ca ar fi vorba de ceva meciuri Alin Cristea – Paul Negrut (?!?!)

Vederea scurta, boala lunga…

Asadar, cum se poate sa primesc PRIN POSTA instiintare ca mi s-a ridicat statutul de membru in biserica baptista, fara sa fi discutat macar comitetul cu mine, iar biserica sa nu stie nimic?

Cum se poate ca un asemenea act sa fie semnat de un pastor girant (?!?!) care nu a fost niciodata ales de biserica, ba chiar dimpotriva, nu a intrunit votul necesar, moment in care Florin Negrut, presedintele Comunitatii din Oradea, il impune bisericii, spunind: Nu-i nimic, sa mergem la urmatorul punct de pe ordinea de zi.

Iar cealalta semnatura fiind a secretarului care a predat, oare de ce?, stampilele bisericii si autorizatia de functionare Comunitatii din Oradea, care a putut astfel sa ne tot santajeze biserica, in loc sa ne lase in pace, daca nu e in stare sa ajute…

Cum se poate ca un astfel de act oficial sa contina o MINCIUNA, conform careia as fi fost audiat de Comisia de Disciplina a Comunitatii?

Cum se poate sa fie vicepresedinte cu pastorala (!!!) Teodor Veres, cu gura spurcata pe care i-o cunosc atitia? Despre mine a spus ca “Alin Cristea a fost hirtia cu care s-a sters la fund Emil Bartos.” Halal pastorala! Halal vicepresedinte!

Dar sa trecem la Uniune: cum se poate ca vicepresedintele cu probleme pastorale (iarasi!!!) Gigi Dobrin sa vina sa dea mina cu mine rinjind: “Pace!”, iar dupa nici 20 de minute sa ceara sa ies afara ca sint exclus si nu pot participa la intilnirea barbatilor care pregatea cea de-a 4-a Adunare generala pentru alegerea comitetului, impusa de Uniune de data asta, in mijlocul verii?

Bineinteles ca nu am dat mina cu el, intrebindu-l aspru, in public: “Cu ginduri de pace ati venit aici?”

Cum se poate sa nu fi putut participa si femeile la aceasta intrunire, desi omul trimis de Comunitate sa anunte sedinta, Leuce, mostra de incompetenta (in serie cu Teodor Veres si Florin Negrut), anuntase ca fratii si surorile care vor pot participa la intrunirea de “pregatire” a sedintei? Astfel ca dupa ce au asteptat o ora dupa ora de rugaciune de miercuri seara, femeilor li s-a cerut sa p[lece. Pai nu au votat si ele duminica la sedinta, fiind, ca in oricare biserica baptista, mai multe decit barbatii?

Iar tu, Marius, “clarificatorul de serviciu”, cereai sa se stabileasca daca Alin Cristea e exclus sau nu.

Intrebare la care nu s-a raspuns nici atunci, nici pina in ziua de astazi.

Eu nu am facut nici o solicitare nimanui pina acum pentru rezolvarea situatiei mele.

E cea mai ciudata si complicata situatie de care am auzit vreodata pina acum la pocaiti. Probabil va ramine in istorie despre cit de mari abuzuri se pot face NU SUB COMUNISTI, ci in vremuri de libertate.

Marius, oamenii cu care te-ai inhaitat au facut mari compromisuri, care ies pe rind la iveala. Mi-e groaza de rusinea care ne va acoperi, probabil anul acesta (si/sau anii viitori). La fel cum pentru comunism trebuie sa ne recunoastem o oarecare inabilitatea de a-i face fata in mod moral, intr-o masura mai mare sau mai mica, tot la fel, nu doar maharii pocaitilor sint vinovati, ci toti cei care stiind sau intuind cuceririle pacatului in viata bisericii, au ales mai bine sa taca sau nu au gasit un mod adecvat de manifestare a spiritului moral crestin. (Dante spunea ca locurile cele mai intunecate ale iadului sint pregatite pentru cei care in momente de criza morala au ales sa fie neutri.) De asemenea, de neiubire sintem gasiti usori cind sintem “numarati, cintariti si impartiti”.

Chestiunile pe care le discut pe Masa Rotunda sau altundeva le discut mai putin pentru mine sau pentru tine, le discut pentru cei care sint prezenti si care vor sa-si rascumpere modul desert de vietuire. Iar cei care nu vor o astfel de ispasire vor cunoaste asprimea crestina si, sper ca in cele din urma sa acorde atentie mersului lumii veacului ce va sa vina.

Nu pot sa subliniez indeajuns cit de important este principiul “Omul potrivit la locul potrivit”. (Exemplul care se da de obicei e cel al usierului potrivit care sa intimpine adecvat pe cei care vin la biserica).

Nu pot sa exprim indeajuns dorinta inimii mele de a vedea pastori dedicati slujind celor din biserica prin pastorire si iubire.

Nu pot sa spun destule cuvinte care sa formuleze cit mai consistent nevoia de adevar, dreptate si mila de care nu doar societatea noastra are nevoie, ci fiecare comunitate de credinciosi.

Nu am destule cuvinte sa depling numeroasele certuri de vorbe (la care particip si eu), filozofari amagitoare, strategii citatomaniace, detalieri obositoare si schimburi de ironii si bascalii care ne consuma energia limitata pe care o avem si pe care am fi putut-o folosi sa ne indemnam unii pe altii la fapte bune si sa fim prieteni.

Recent s-a difuzat (din nou) un film in vreo 4 episoade: Abel si Kane (sugestiv titlu). Desi mi-ar fi placut sa revad de la un capat la altul istoria conflictului de a o viata dintre un bancher si un om de afaceri ambitios (ai caror copii s-au casatorit, spre disperarea celor doi tati, care tineau atit de mult la conflictul lor, deja facea parte din identitatea lor, erau deja celebri pentru conflictul lor), am prins doar citeva momente, dintre care cel pe care tineam neaparat sa-l vad. Dupa moartea bancherului, omul de afaceri a primit o hirtie care arata ca tocmai cel care cu care a avut o nonrelatie toata viata ii oferise anonim intr-un moment cheie de criza o suma mare de bani. Omului nostru i se stringe inima citind ca respectivul l-a considerat “o buna investitie”. “A fost bancher pina la capat!” spune cu admiratie, sau poate cu ciuda, pentru ceea ce spune apoi e dramatic: “Am fi putut fi prieteni!”

Acest “Am fi putut prieteni!” e una din cele mai tragice constatări ale vietii noastre (de unica folosinta). Mi-e si greu sa continui sa scriu despre acest subiect, sint cu ochii in lacrimi.

Ca o povara cotidiana mi-e constatarea cit de singuri sint atitia oameni pe lumea asta si cit de ingramaditi vor fi in iad pe lumea cealalta.

Am fi putut fi prieteni!

Mi-ai fost vecin – poate isi aduc aminte unii poezia care se recita mai demult in biserici, fara valoare literara, dar de un dramatism existential extraordinar.

Poate reusim, totusi, sa fim, daca nu prieteni, macar ce sintem, in mod autentic, pina la capat..

Sa cautam sa fim omul potrivit la locul potrivit.

Si sa fim “bancheri” pina la capat!

Desi nu vom reusi sa fim prieteni (mare tentatie viata asta, te face sa uiti sa traiesti cu adevarat), sa vedem unul in celalalt o buna investitie si sa ne depasim resentimentele macar in momentele cheie ca sa fim “bancheri” pina la capat.

Aparitia articolului lui Marius Cruceru (pe care inca nu l-am citit, articolu’ adicatelea, omul pare destul de usor de citit) s-ar putea sa fie un astfel de moment. Cu o asemenea intentie, de a fi “bancher” pina la capat, voi deschide documentul. Si apoi voi citi, nu cu ochii larg închişi, si confesiunile lui Iosif Ton din eseul sau “Eu si Securitatea”.

Cu asprime si rabdare,

Alin Cristea

Sîmbătă, 3 octombrie 2009, am avut ocazia să revăd scena favorită din filmul Abel & Kane. (De data asta am urmărit întreg filmul, difuzat în 3 părți).

Anunțuri

4 răspunsuri to “Masa Rotundă (5-7 ianuarie 2007): Alin Cristea / Marius Cruceru”

  1. Oana Says:

    Multă lume nu pricepe şi nu va înţelege niciodată de ce scrii ceea ce scrii, de ce transpui diverse convorbiri aici. Nici eu nu înţeleg. Dar ştiu, în sensul că sunt ferm convinsă, că un anume motiv, bine întemeiat, există. Şi că acesta merge dincolo de ceea ce crede „majoritatea” grabnic vărsătoare de sânge şi mereu nerăbdătoare. Majoritate din care uneori am făcut şi fac parte.

    Am văzut şi eu filmul de care povesteşti. Si m-a impresionat mult tocmai scena de care aduci aminte.

    Poate că tocmai acea replică „am fi putut fi prieteni” se aplică multora… în viaţa reală. Şi mie mi s-a întâmplat. Şi nu-s singura. Când prieteniei i se răspunde, în mod conştient şi voit, nu la întâmplare, cu nerăspuns… fie şi doar la un simplu telefon/apel… e greu să mai crezi în valorile/virtuţile ei. Rămâne ceva, însă, pe care nu ţi-l poate lua/fura nimeni, oricât de indiferent ar fi faţă de tine. Ceva despre care ai scris tu… în rândurile de mai sus. Sau mai bine spus, printre rânduri.

  2. cubosfericul Says:

    Inteleg multe dintre cele scrise aici si in unele ma recunosc. Stiu ce inseamna sa fii bolnav si sa nu existi pentru frati…
    Stiu ce inseamna sa fii victima a politicii bisericesti, stiu cum e sa vezi ca in fruntea unei bisericii ajunge un derbedeu delapidator.
    Cantari, scenete, „pace-pace” si relatii ZERO. Ai dreptate, de un milion de ori ai dreptate!

    Ceea ce nu inteleg este de ce de multe ori ne tratezi pe noi, cei care mai stam la o tacla pe mariuscruceru.ro, ca pe o… haita? Cu ce drept?
    Si nu inteleg ce ai vrea sa faca Marius Cruceru? Sa-si dea foc in piata publica?! Cred ca esti prea dur cu el. Este un om de carte, pasionat de ceea ce face. Judeca-l intr-un context mai larg. Oameni ca el sunt o rara avis. Si, indraznesc sa o spun, si oameni ca tine…
    Intr-adevar, pacat ca nu ati putut fi prieteni!

  3. Alin Cristea Says:

    Haită?

    Cubosfericule, îți dau temă:

    Caută unde am lansat eu conceptul… cu ce ocazie…

  4. Kane & Abel « România Evanghelică Says:

    […] https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2009/10/11/masa-rotunda-5-7-ianuarie-2007-alin-cristea-mariu… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: