Studiul ideilor pătrățoase (3)

Interesat dacă se poate face şi muzică uşoară bună în mediul evanghelic, Marius Cruceru pornește cu stîngul:

„Mai întîi mesajul. Ca să ne dăm seama de versuri, trebuie să le citim fără a asculta melodia. Dacă pot funcţiona ca poezie şi fără manipularea sunetelor muzicale, avem de-a face cu versuri bune, decente.”

Zic că a pornit pe latura stîngă a pătratului întrucît a folosit conceptul mesaj în loc de: text / versuri.

Conceptul de mesaj este unul foarte des folosit în mediul evanghelic și are o puternică semnificație ideologic-confesională. A transmite un mesaj CU MESAJ este o chestiune obsesivă la neo-protestanți.

Ortodocșii și catolicii folosesc la fel de mult conceptul de mesaj?

Dacă e vorba așadar de text (care TREBUIE să aibă un mesaj), mă declar sceptic față de tehnica pătrățoasă de a evalua versurile SEPARAT de melodie. Un textier ar putea explica convingător diferența între a pune versuri unei compoziții muzicale (versuri care au, nu-i așa?, o măsură de poeticitate) și a scrie poezie (ăștia-s poeții, nu textierii).

Pretenția cruceriană ca versurile să funcționeze ca poezie ÎN AFARA melodiei o consider exagerată, generată probabil de stilul scolastic al vremurilor în care trăim de a împărți întregul pe bucăți pentru a-l analiza. Nu spun că nu e necesar să împărțim analiza pe diverse aspecte, dar este ABSOLUT necesară refacerea întregului. Vom ierta anumite disfuncționalități ritmice unui poet care transmite MESAJ și vom ierta unei melodii porțiuni mici de umplutură de dragul întregului creației care ne încîntă.

Beniamin Fărăgău e binecunoscut în România evanghelică pentru insistența asupra tehnicii de lecturare a Bibliei pe cărți, nu pe versete. Un alt exemplu: venit din Occident, conceptul de predicare expozitivă încearcă să cuprindă ansamblul comunicativ al textului biblic aplicat unui auditoriu actual.

O altă chestiune, foarte importantă, dar nu ușor de abordat, este cea a mesajului muzical. Aș fi fost mult mai interesat de problematica inversă: rezistă mesajul muzical FĂRĂ text?

Aici neo-protestanții au mai multe probleme. Dacă îmi aduc bine aminte de o discuție de anul acesta (cu Vasile Tomoiagă și Daniel Fărcaș, în drum spre Iași, cînd mai opream să fotografiem biserici), chestiunea materializării ethosului religios în închinarea la icoane în cazul bisericilor tradiționale s-a deplasat, în cazul neo-protestanților, în spectrul muzical. Pocăiții VĂD muzica. Ne mai putem închipui închinare fără muzică?!? Doamne, iartă-ne!

O altă chestiune legată de muzică este faptul că evanghelicii nu prea au practica construcției mesajului muzical (fără text). Evanghelicii nu au compoziții de largă respirație, din mai multe motive, pe care nu le menționez acum. E însă cunoscut faptul că nu au, în general, obișnuința de a asculta sonate, concerte pentru pian sau simfonii. Cu alte cuvinte, atunci cînd evanghelicii folosesc conceptul de mesaj, acesta are de a face exclusiv cu discurs format din idei rostite sau scrise, nu cu un discurs format din idei MUZICALE.

De aceea am și ținut să deplîng formula neinspirată a Părățosului: aceasta nu face decît să vină pe linia ‘tradițională’ a autismului evanghelic în ceea ce privește ideile MUZICALE.

De ce mă doare sufletul sau mă leagănă muzica lui Enescu cînd o aud în cele mai diverse locuri, în mașină, nu doar la filarmonică? Are mesaj? Păi e clar că are. Dacă e să aleg între unele predici (cică cu mesaj) și o rapsodie de Enescu, ghiciți ce-aș alege…

Obsedați de mesaj (text), evanghelicii ratează MESAJUL (muzical).

Aceeași chestiune se poate remarca și în privința mesajului cinematografic. Aici incultura este larg răspîndită, atît în ghetoul evanghelic, cît și în societatea românească (în care nu există vreo revistă de critică cinematografică, doar rubrici de profil în diverse reviste culturale).

Consider melodia a fi de o importanță mult mai mare decît armonia, ritmul, stilul muzical sau stilul de interpretare. Din nefericire, practica actuală este de a sugruma melodia cu celelalte aspecte constitutive actului artistic (și social).

Am oroare de ceea ce afirmă Pătrățosu: „Am oroare de melodiile previzibile.”

Am oroare de faptul că are oroare de așa ceva. Despre chestiunea asta s-au scris destule de-a lungul anilor. Poate că altceva a vrut să spună Pătrățosu, dar astfel de formulări pătrățoase scurtcircuitează discuția, trebuind, iată, să nuanțăm astfel de chestiuni.

Simplitatea înseamnă altceva decît simplism.

De mai mult timp mă gîndesc la o rubrică „Dicționar deștept” în care să abordez astfel de distincții foarte importante.

Probabil Pătrățosu are oroare de simplism, dar, din cîte am putut citi printre rînduri, pe blogul lui (și în sufletul lui), NU are oroare de simplitate.

Așadar, o idee muzicală poate fi banală prin simplismul ei, dar o altă idee muzicală poate fi valoroasă prin simplitatea ei.

Dar și aici discuția poate fi purtată pe două direcții. Omenirea a ajuns la o înaltă tehnică compozițională și interpretativă care, prin variațiunile care se fac unei teme muzicale simple, poate transforma cam orice înlănțuire de sunete într-un fascinant vîrtej muzical (nu ar trebui să ne gîndim că TOATE compozițiile muzicale au neapărat MESAJ; nu toate prînzurile au mesaj, doar unele, de obicei doar ne hrănim, nu acordăm semnificație deosebită prînzului decît dacă e, de fapt, un act comemorativ, un moment de comuniune etc.). Pe de altă parte, creațiile postmoderne recuperează kitschul (într-o epocă a epuizării, în care există conștiința sfîrșitului Artei, a Istoriei – atenție: a se citi aceste concepte în modul în care sînt vehiculate de studiile postmoderne), sînt reciclate pînă și cele mai năstrușnice idei și obiecte produse de omenire.

Din cîte îl cunosc eu pe Pătrățosu (și am pretenția că îl cunosc destul de bine), se plictisește repede. Are nevoie tot timpul de un hobby, de o conversație, de o metaforă, ceva… o măslină… Dacă ar fi fost Adam, s-ar fi plictisit repede în Eden, dar ar fi fost foarte activ în afara lui, încercînd să găsească o modalitate să învingă îngerul-învîrtind-sabia ce nu-l lăsa să intre înapoi…

De fapt, cred că s-ar fi plictisit pînă și de constanta mișcare a sabiei angelice…

Dar ce măreție în această mișcare previzibilă a îngerului cînd o vedem din perspectiva planului lui Dumnezeu!

Și discuția trebuie luată iar de la capăt, ținînd cont ȘI de importanța prezenței evanghelicilor (fără aroganță) în societatea comunistă și postcomunistă, cu orchestrele lor de mandoline și melodiile previzibile…

Un răspuns to “Studiul ideilor pătrățoase (3)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: