Iarna fierbinte (2) – De n-ar fi inimile ca niște povești…

Ted Doru Pope: Se anunţă o iarnă fierbinte, partea a 2-a şi ultima

CLARIFICĂRI

1. Nu este adevărat că l-aș fi pus pe Dănuț Mănăstireanu în rîndul mogulilor blogosferei evanghelice.

Iată ce scrie Ted Doru Pope:

La postarea sa cu privire la mogulii blogosferei evanghelice, m-a trecut cu vederea! Păi cum? Am site-ul dorupope.com cu peste 420 mii de accesari. Site-ul predici.us cu peste 100 mii de accesări. Site-ul cu perspectivecrestine.wordpress.com cu peste 165 mii de accesari . Site-ul postari.blogspot.com cu peste 26 mii de accesari. Site-ul predici.net (care acum îl reconstruiesc) dar care a avut până la refinisarea sa peste 100 de mii de accesări. Alte site-uri, nici nu le mai pomenesc, că-s accesări puţine. Dacă facem calculul, totalizez în aceste accesări la peste 800 de mii. Acum, Alin este campionul justiţiei şi a dreptăţii. Cel puţin aşa lasă să pară. Dacă voia să fie drept, şi nu avea datele să zicem a site-ului perspectivecrestine.wordpress. com, putea sa ma intrebe, nu-i aşa? Dar nu a făcut-o. E scăpare de vedere? Nu ştiu. Am crezut că nu-s destul debaptist pentru blogosfera evanghelică! Dar, la moguli a apărut şi Mănăstireanu, care acum este anglican.”

Aici este postarea cu privire la mogulii blogosferei evanghelice:

Mogulii blogosferei evanghelice

Cei 4 moguli ai blogosferii evanghelice pe care i-am menționat sînt: Marius Cruceru, Daniel Brânzei, Vasile Tomoiagă, Alin Cristea.

2. Conflictul public dintre Alin Cristea și Ted Doru Pope:

Când mi se impută că aş căuta să fac ceva extraordinar, ieşit din comun şi mai ale rău, cum ar fi de exemplu, imputarea că eu aş considera pe Alin Cristea ca periculos pentru blogosfera evanghelică şi că aş dori să-l reduc la tăcere, nu ştiu cum ar trebui să reacţionez.

Uite la ce statistică mă gândesc: am publicat 1662 de articole. Din acestea, nu am scris despre Alin Cristea decât într-unul singur: acela din 26 August 2009. Este un procentaj de… 0,06%! Deci, cu o singură postare, am încercat să fac tot ceea ce sunt acuzat! Poate că sunt important, şi eu nu am ştiut! Ca să nu mai vorbesc că-n ajutorul lui Alin a sărit un pugilist de categorie grea (la figurat nu la propriu) scriind împotriva propriilor principii „despre mine” şi nu „mie”.

Cu Alin am avut cam 10 comentarii reciproce. Am încercat să le caut pe toate, dar m-am lăsat păgubaş. Poate că ar trebui să nu mai fac nimic şi să-mi văd de treaba mea, după principiul „câinii latră, ursul merge”. Să mai continui? Ce câştig? Cu Alin am spus că nu mai polemizez. Dacă el va zice că e albă, o las aşa. Dacă crede că e neagră, aşa să fie. Asta este… blogosferă! Nu este ceva pe viaţă şi moarte! Nu este o chestie de doctrină care să pericliteze crezul cuiva şi implicit viaţa veşnică! E ca un „fender-bender” (accident de circulaţie minor) după care, îţi vezi mai departe de drum şi cândva o să repari tabla. Dacă merită. Sau, vinzi maşina aşa cum este!”

Imputarea la care se referă Ted Doru Pope îi aparține lui Dănuț Mănăstireanu, din articolul “Cazul” Alin Cristea – 1 din 9 septembrie.

Ted Doru Pope se referă la o perioadă mult prea îngustă, mai exact la o singură postare, cea din 26 august intitulată România Evanghelică e … băieţel! .

Secvența pe care o urmărește Ted Doru Pope este: Dănuț Mănăstireanu – Ted Doru Pope – Alin Cristea, adică: ‘Iarăși mă împiedic în blogosfera evanghelică de Dănuț Mănăstireanu, anglicanul, care mă acuză, ia să clarific eu cum stau lucrurile referitoare la Alin Cristea.’

Secvența pe care o urmărește Dănuț Mănăstireanu este: Ted Doru Pope (și Rodica Boțan) – Dănuț Mănăstireanu – Alin Cristea, adică: ‘Mă enervează evanghelicii ăștia țîfnoși, voi face clarificări pe blogul meu referitoare la cazul Alin Cristea’.

Secvența pe care o urmăresc eu este: Ted Doru Pope – Dănuț Mănăstireanu – Alin Cristea, adică: ‘Ted Doru Pope are obsesii, Dănuț Mănăstireanu mai puține, trebuie să fac clarificări, eu sînt mogul în blogosfera evanghelică, nu Ted Doru Pope sau Dănuț Mănăstireanu.’

Precizare: Desigur, interpretările îmi aparțin.

Din cele de mai sus rezultă 3 tipuri de dilemă, referitoare la blogosfera evanghelică:

– Ted Doru Pope e mai interesat de Dănuț Mănăstireanu decît de Alin Cristea?
– Dănuț Mănăstireanu e mai interesat de Ted Doru Pope decît de Alin Cristea?
– Alin Cristea e mai interesat de Ted Doru Pope decît de Dănuț Mănăstireanu?

Cred că răspunsul la cele trei întrebări este DA, dar acum nu voi aloca timp pentru a arăta DE CE.

Revin la impresia pe care o dă Ted Doru Pope că NU PREA există un conflict cu mine, de vreme ce ar fi vorba DOAR de o postare din 26 august. Sau: că el nu ar fi alimentat acest conflict.

Chestiunea este, de departe, mult mai amplă, ceea ce se poate deduce printre rînduri, în cele 3 postări despre mine ale lui Ted Doru Pope, din 26 august, 10 septembrie, 11 septembrie, dar și în comentarii la alte postări.

Perioada în discuție trebuie lărgită cel puțin pînă la 7 iunie, pentru a cuprinde comentarii semnificative pentru conflictul public dintre Alin Cristea și Ted Doru Pope de la alte două postări de pe blogul pastorului:

Obama e un fel de dumnezeu… – 7 iunie
Standarde morale – 24 iunie

Primul articol începea astfel: “Ştiu că unii mă acuză că aceste articole despre Obama şi politică nu-s demne de „perspective creştine”. Dar sunt!“

Iată dinamica comentariilor noastre:

Alin Cristea:

Dacă sunt, asta nu înseamnă neapărat că și sunt demne.

Ted Doru Pope:

Alin, fiecare cu părerea sa. Părerile noastre-s precum copiii: fiecare crede că ai lui sunt mai reuşiţi!

Alin Cristea:

Ted, nu e vorba doar de păreri. E vorba de convingeri. E vorba de obsesii. E vorba de reflexe ideologice. E vorba de cum ne (re-)prezentăm în spațiul public părerile, convingerile, obsesiile, reflexele.

În public public, acestea se negociază. Se reformulează. Se re-prezintă.

Nu de relativism e vorba, ci de relativizare.

Calitatea blogului Perspective creștine a scăzut evident de cînd sînt exhibate obsesiile antidemocratice și mai ales antiobamiene.

Din păcate, iată că nu există polemici benefice, atîta timp cît apelăm la ideea “fiecare cu părerea lui”.

În comunitățile creștine, acesta este un flagel, care indică lipsa de disponibilitate pentru interogație și reflexie. Mai bine să cîntăm 10 cîntări decît să gîndim 10 minute pe cont propriu ÎN MIJLOCUL altor idei.

“Fiecare cu părerea lui” e o cursă de multe ori, în care cădem atunci cînd agenda noastră este deranjată de comentarii neașteptate și cînd confortul nostru este inoportunat de alte formule din afara limbajului de lemn cu care ne-am obișnuit.

Ted Doru Pope:

Aline,
Nu ştiu dacă e vorba de cum sau de ce ne prezentăm categoriile menţionate de tine. Am impresia că pe tine nu formula te deranjează (în final recunoşti că formula mea s-a întâlnit cu o altă formulă, şi că asta nu mi-a căzut bine), ci că vorbesc despre ce vorbesc. Dacă aş cânta osanale lui Hussein ai fi fericit? Ar mai fi scăzut calitatea blogului meu?

Vezi Aline, când ai cancer, să ai doar păreri, convingeri, obsesii cu privire la el nu te ajută cu nimic. Trebuie să faci ceva. De la distanţa de la care priveşti tu lucrurile, par altfel de cât sunt ele privite de aproape. Faptul că eu le văd lucrurile din America de aproape, şi simt pe pielea mea rezultatele policii lui Hussein, îmi dă dreptul să prezint în public ceea ce văd, aşa cum văd.

Mai concret, afacerea noastră a scăzut cu mulioane în ultimele 5 luni. Am de dat de lucru la peste 30 de oameni. Şi nu se găseşte de lucru. Băncile sunt timorate şi nu dau împrumuturi, industria de automobile e distrusă, taxele sunt până la nori, doar să amintesc câteva dintre probleme. Mai sunt lângă acestea şi probleme de ideologie şi morală. Cu siguranţă că am convingeri şi obsesii. Şi ideologice, şi morale. Că se susţin avorturile, se dă peste gură libertăţii de exprimare, se susţin căsătoriile homosexualilor, ş.a.m.d. Astea desigur în arena publică. Ca să nu mai vorbim despre ceea ce se întâmplă prin biserici!

Şi nu îmi permit luxul să negociez ceea ce e vital. Tu poţi s-o faci, că ai timp şi dispoziţie. Te plimbi prin mahala şi tragi nişte poze la două lăzi de gunoi şi trei copaci piperniciţi, apoi faci turul blogurilor, culegi statistici şi informaţii, întreţii zeci de bloguri la care le verifici zi de zi poziţia şi când înaintezi cu un loc mai scrii un post, cânţi osanale lui Mănăstireanu într-o zi şi afuriseşti pe Cruceru într-alta, şi treci pe la mine să-ţi strepezeşti dinţii în blogul meu. Pentru mine, ceea ce ai comentat aici rămâne doar o părere. Bună sau rea? Nu ştiu. E o părere. E părerea ta. Şi mi-e indiferentă.

De ce presupui că în mijlocul altor idei, cineva nu poate gândi pe cont propriu şi concluziile la care a ajuns nu poate să se potrivească cu unele din ideile în mijlocul cărora trăieşte? Sunt convins că idei ca ale tale se găsesc berechet în lumea în care trăieşti, în cărţile şi materialele pe care le citeşti, în oamenii cu care discuţi. În definitiv, mediul, ideile din jur, cărţile citite, oamenii cu care se discută, influenţează ideile fiecăruia. Nu trăieşte nimeni în vid. Rar de tot se naşte câte un vizionar care aduce o idee nouă… şi tu nu eşti acela! De altfel, nici eu. Deşi în lumea în care trăiesc acum, mai mulţi sunt de partea lui Obama decât contra, dacă e să vorbim despre subiectul postului.

Nu am nici o agendă, doar constat nişte lucruri. Şi nu-s deranjat de comentariile tale, nici de formulele tale. Dacă-mi amintesc bine, ai mai comentat la articole în care îmi manifestam o predispoziţie politică. Nu ştiu şi nici nu-mi pasă ce fel de poziţie politică ai, sau dacă ai una. Bănuiesc că nu eşti de acord cu poziţia mea, de ţi-ai luat timp să comentezi la aceste postări. Aş prefera în loc să contrezi cu petarde fumigene nebuloase, să spui clar unde am greşit. Ca să ştiu de unde vii. Atunci, poate discutăm. Altfel, nu am timp şi nici răbdare.

Alin Cristea:

Tonusul standardelor (morale)

Ted, îți scriu un comentariu la postarea ta ”Standarde morale”, întrucît ai închise comentariile la postarea “Obama este un fel de dumnezeu…”, unde eu deplîngeam scăderea standardelor blogului tău de cînd sînt exhibate obsesiile antidemocratice și mai ales antiobamiene.

Din ce observ la celelalte postări, închiderea comentariilor pare a fi o setare automată în cazul postărilor mai vechi, ceea ce mi se pare o prostie, din perspectiva anumitor standarde, că tot îți place să faci caz de ele.

Astfel, dacă cineva observă o inexactitate (sau minciună) la o postare, cum se va repara aceasta ACOLO unde a apărut? Reparația este o procedură normală în etica laică dar mai ales dacă e vorba de standarde morale inspirate de etica creștină.

După cum știi, ai greșit numele castelului (de chibrituri), iar eu, care am făcut efortul să verific (și să mă delectez și cu celelalte realizări din chibrituri), am făcut precizarea de rigoare. Dar dacă aș fi văzut greșeala doar acum? Cînd sînt închise comentariile? Blogul tău ar fi rămas cu o greșeală. Cum rămîne cu standardele?

Revenind la “Standarde morale”, postarea ta se încheie astfel:

“…plângem şi recunoaştem formal o „greşeală” doar pentru a dori să o mcomitem din nou cu prima ocazie. Astea nu-s standarde morale vrednice de Dumnezeu! Vorbesc pentru noi, creştinii! Că lumea va avea parte de judecata ei! Doar că judecata va începe de la noi!”

Dacă zici că vorbești pentru noi, creștinii și standardele noastre morale, iată ce am împotriva ta:

Cu ocazia replicilor noastre de la postarea ”Obama este un fel de dumnezeu…”, mi-ai făcut o caracterizare caricaturală:

“Te plimbi prin mahala şi tragi nişte poze la două lăzi de gunoi şi trei copaci piperniciţi, apoi faci turul blogurilor, culegi statistici şi informaţii, întreţii zeci de bloguri la care le verifici zi de zi poziţia şi când înaintezi cu un loc mai scrii un post, cânţi osanale lui Mănăstireanu într-o zi şi afuriseşti pe Cruceru într-alta, şi treci pe la mine să-ţi strepezeşti dinţii în blogul meu.”

Nu am nici o dificultate în a demonta fiecare dintre aceste afirmații ale tale despre mine. Dar nu cred că aceasta este prima mea datorie. Prima mea datorie este să îți atrag atenția asupra standardelor morale care ți-au coborît în jos atunci cînd ai scris așa ceva în public. Ai scris minciuni despre mine. Într-un ton pamfletar interesant, e adevărat, dar cel puțin bădăran.

Spre deosebire de alții, ignoranți, tu cunoști destule activități ale mele din care poți să faci o cu totul altă caracterizare a mea decît cea caricaturală. Ai aplicat reflexele gîndirii ideologice și ai selectat DOAR ce ai vrut tu ca să-ți iasă formula dorită.

Sper ca într-o zi să ai decența de a-ți cere scuze publice pentru aceste răutăți pe care le-ai scris la adresa mea.

Am destul simț al umorului și gust ironia, dar consider că ai depășit anumite limite și ai renunțat la anumite standarde (morale).

Desigur, nu îți cădea bine să menționezi că Alin Cristea editează de 7 ani revista electronică confesional@, în care au semnat 100 de nume (ceea ce implică cultivarea relațiilor, nu-i așa?, și să am un nume care să nu poată fi ușor discreditat, doar nu ești primul care încearcă, și nici ultimul), sau că aproape 7 ani am editat cel puțin 3 newslettere SĂPTĂMÎNALE cu informații culturale sau alte aspecte din viața mea care îți sînt cunoscute. Numai în Oradea am colaborat cu 13 edituri evanghelice, oare crezi că asta se realizează la telefon sau pe Internet?

După cum vezi, ceea ce îți scriu nu e doar o părere, ci are de a face cu realitatea existenței mele pe pămînt, pe care ai găsit cu cale să o calci în picioare în public. Unde sînt standardele tale morale?

Nu e doar o părere a mea ceea ce îți scriu, ci o provocare să îți reasumi standardele morale. În același timp e o provocare și pentru mine și pentru cei ce citesc să ne reasumăm standarde morale. Asta înseamnă cu totul altceva decît PĂRERE. Asta înseamnă că sîntem implicați în războiul spiritual cu dracii iar în contextul terestru în polemici care pot să aibă consecințe benefice, personale și sociale, eclesiale și confesionale.

Mai ești și neatent și/sau șmecher, aducînd în discuție poziția mea politică. Nu poziția mea politică era în discuție (pe care nu mi-am exprimat-o niciodată, tu însuți scrii: “Nu ştiu şi nici nu-mi pasă ce fel de poziţie politică ai, sau dacă ai una.”), ci faptul că blogul tău are o calitate scăzută.

De ce atunci am ajuns să vorbim despre mine și nu despre blogul tău? De ce despre Obama (obsesia ta și a altor evanghelici obsedați, oare despre ce o să mai scrieți dacă o să moară Obama săptămîna viitoare?) și nu despre standardele morale ale noastre? Eventual fără să ne jignim și fără să îi facem pe cititori să dobîndească o imagine greșită despre mine, despre tine sau despre alții.

Nu despre politică e vorba în polemica noastră, ci despre Împărăția Cerurilor.

Frate, zăbovește cu darul înainte de a-l pune pe altar, că altceva trebuie făcut înainte pentru ca închinarea să fie primită.

RE-EVALUĂRI

Procedura pe care o consider normală în cazul conflictelor (publice) este prezentarea scuzelor (și acceptarea lor de partea cealaltă).

Uneori lucrul acesta devine mai ușor de făcut în cel mai scurt timp, alteori după o perioadă de timp.

Ted Doru Pope scria despre cicatrice: “Unele răni rămân deschise mai multă vreme. Fie că le păstrăm noi, fie că ni le zgândăre alţii.”

Voi da două exemple:

Zilele trecute, o român evanghelic din America, pe care îl voi numi Americanul, a scris un comentariu indignat la o postare a mea în care semnalam un articol un limba engleză. Iată mai jos o parte din conversația noastră pe email, eu felicitîndu-mă apoi că nu am afișat comentariul persoanei, altfel probabil aș mai fi avut încă un conflict public.

Celor care, precum Ted Doru Pope, îmi contabilizează (din diverse motive, unul e ca să evite întrebările mele directe) conflictele publice, le propun, așadar, să bifeze, la clasamentul adevărului, un conflict public în minus.

Americanul:

Domnilor, de ce permiteti asemenea publicatii aberante pe un site evanghelic ? De cand evanghelismul a devenit exponentul si propagandistul monstruosului liberalism progresist ?

Alin Cristea:

Domnule, nu e vorba de domni, ci doar de mine, Alin Cristea.

Nu vad ca ati fi comentat vreo idee.

Dupa ce va racoriti, puteti incerca un ton de dialog, dar, desigur, trebuie sa va faceti mai intii temele, ca sa stiti despre ce vorbiti.

Evanghelicii sint de multe feluri, nu-i asa?

Dupa ce ma stampilati, dupa buna dvs. placere, dar nu pe site-ul meu, poate ca va si va puneti capul la contributie.

Ca sa vorbiti folosind ratiunea, nu reflexul ideologic.

Americanul:

Ma ierti n-am stiut ca esti un mare comunist.

Alin Cristea:

Si trebuia sa mi-o spuneti neaparat?

Eu nu m-am indoit ca nu va puteti abtine.

(Desi am sperat…)

Acum, daca tot m-ati anatemizat (si pe mine), pe cine o sa mai gasiti pentru a va exhiba mania opiniomana?

Americanul:

Domnule Cristea,

Te rog sa ma ierti. Sincer te rog. Am avut un moment de maniie necontrolata.
N-am avut nici un rationament sa te stampilez…n-a fost nimic premeditat.
Nu am obicei sa jignesc si sa replic ofensator. Continutul acelui articol m-a revoltat profund in contextul dramei pe care o traim in aceasta tara mai recent… Sunt de acord ca nu trebuie sa accepti aceasta scuza…

Nu am nimic cu dumneata si in calitate de crestin am gafat grav.
Am gresit fata de dumneata. Nu te cunosc si nu ma cunosti. Suntem doi oameni la mare distanta probabil… si poate ca avem sau n-avem prea multe in comun.

Iti multumesc ca m-ai invatat o lectie. Imi dau seama ca lumile noastre in care ne miscam sunt diferite..si ca dumneata ai libertatea poti sa publici ce vrei pe blogul care-ti apartine.

Iti promit ca fara asentimentul dumitale nu voi mai accesa acest site.

Oricat, daca imi poti accepta apologia, te rog sa ma lasi sa stiu.

Apelez inca odata, la dumneata ca si crestin … imi pare rau iarta-ma.

Iti doresc success si numai bine in tot ce faci.

Multumesc.

Alin Cristea:

Frate …,

Nu am intentionat sa va dau vreo lectie, sint destul de ocupat cu altele.

Mai degraba dvs. mi-ati dat o lectie. Mi-ar placea sa pot si eu sa scriu astfel de raspunsuri sincere precum ati scris acum dvs.

Pe blogul meu (si al altora) puteti intra fara nici o problema, sint spatii publice si nu aveti nevoie de acordul cuiva.

Despre activitatea mea puteti afla destule pe Internet, ma refer in primul rind la faptul ca de peste 7 ani promovez cultura de tip evanghelic.

Subiectul in discutie e foarte interesant, din pacate evanghelicii romani nu prea avem spatii de dezbatere, asa ca mai degraba stim sa ne certam decit stim sa polemizam.

Am dat un citat dintr-un articol aparut pe site-ul …

Daca avem diverse opinii, trebuie sa invatam si cum sa traim impreuna intr-o societate CHIAR daca avem opinii diverse, nu? Ba chiar si in biserica. :)

Pace si bucurie! (salutul bunicului meu Gligor Cristea, unul dintre pionierii credintei baptiste in Romania)

Americanul:

Frate Alin Cristea,

Multumesc ca am gasit intelegere si iertare.
Pot acum sa iau parte la masa Domnului liber si in pace.

Eu am plecat (fugit) mai demult de pe plaiurile mioritice, m-am educat pe taramuri americane si am lucrat o buna bucata de vreme in domeniul…, iar acum in…

Imi dau seama ca Romania lasata in urma nu mai exista, si de aceea e greu sa gasesc probabil puntea comuna in dezbateri.

Din pacate amprenta lasata de „epoca de aur” ne-a marcat pe unii dintre noi, ma refer la mine in primul rand, lasand urme de cicatrice, suspiciune si intoleranta bruta la tot ce pare de stanga…

Sunt de acord cu ce spui. Cred ca lipseste, in mediul nostru evanghelic, largimea de suflet, intelegerea si toleranta. In plus cred sincer ca efortul dumneatale este salutar.

Cultura evanghelica trebuie promovata, de oameni care au chemarea, si curajul (cum o dovedesti) sa supuna dezbaterii subiecte controversate. In plus, demonstrezi o stapanire a limbii romane, din pacate rar intalnita la evanghelici.

Ma bucur pentru fratele Gligor pionier al evangheliei, asa precum si bunicul meu…

Sa le urmam exemplul, traind curat si liber asteptand „fericita noastra nadejde”.

Cu dragoste frateasca iti doresc binecuvantarea Celui daruitor a tuturor celor bune si desavarsite.

In Hristos, al tau frate.

Precizare: Acest schimb de corespondenta a avut loc în decurs de 24 de ore, primele mesaje chiar în faza incipientă de conflict, cînd s-a și stins conflictul.

Un al doilea exemplu se referă la o experiență neplăcută pe care am pățit-o acum cîțiva ani, cînd un frate mi-a sucit mîna la spate și m-a pus cu fața la perete într-una din încăperile bisericii, de față cu alți frați. Era o perioadă de criză a bisericii. Însă, în aceeași seară, fratele, de față cu ceilalți bărbătuși, și-a cerut iertare, l-am îmbrățișat și pînă în ziua de astăzi nu am mai avut nici un conflict (spre deosebire de alții, care, deși nu au ajuns la astfel de gesturi extreme, păstrează răni necicatrizate și relații rupte).

Iată, așadar, două exemple din viața mea în care am văzut clar că se poate reface comunicarea, ba chiar relația, dacă există momentul în care sînt prezentate scuze (și sînt acceptate).

Alte conflicte nu se rezolvă așa repede, uneori trec ani. Iar consecințele lor se răsfrâng nu doar asupra celor care au declanșat conflictul, ci și asupra comunității creștine și societății românești.

Reconciliere intre Doru Motz si Iosif Ton
Despre Iosif Ton si nevoia de reconciliere intre evanghelicii romani

Nevoia de re-conciliere e IMENSĂ în mediul evanghelic și NECESARĂ pentru sănătatea societății în care trăim. Sîntem sarea urbei în care trăim? Dar dacă ne pierdem puterea de a săra?

Ca să învît cuțitul și mai tare: Am fost, cîndva, sare pentru România? Întrebarea nu e retorică. Îmi aduc aminte, acum vreo 7 ani, cînd eram în mașină, de la București la Oradea, cu un amic și cu o sculptoriță în vîrstă din București, că aceasta a spus că știe despre pocăiți că se ocupă cu renovarea de apartamente și că poți avea încredere în ei să le lași cheia de la apartament. Mi-a plăcut… clișeul ăsta.

O tînără evanghelică îmi spunea că nu a auzit de pocăiți în București pînă la 22 de ani. Și cum de ai aflat de ei?, am întrebat-o. La școala postliceală sanitară toate colegele copiau, numai una nu copia. De ce nu copiezi?, a întrebat-o. Pentru că nu e drept înaintea lui Dumnezeu, a venit răspunsul. Acest moment a însemnat demararea procesului de convertire a tinerei de care aminteam.

Re-evaluarea nu înseamnă doar citirea unui psalm sau, în cele mai bune cazuri, o noapte de veghe și rugăciune. Re-evaluarea implică diversele aspecte din viața noastră. Și trebuie făcută cu măsura potrivită. Una e să furi un ou la 10 ani, alta e să furi un bou, în fiecare an. Da, știu, cine fură azi un ou mîine va fura un bou. Totuși, nu aici e accentul re-evaluării și al re-concilierii.

Deuteronom prezintă diverse gesturi de recuperare.

Re-evaluarea relațiilor și re-concilierea sînt gesturi existențiale de prim rang pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu: nu altarul, nici lipsa de cusur al darului sau mărimea lui contează, ci dacă te-ai împăcat întîi cu pîrîșul tău. Nu postul ca un pipirig e plăcut lui Dumnezeu, ci dezlegarea lanțurilor răutății, într-un festin relațional care nu se sfîrșește niciodată (nici măcar în pustie, cu lăcuste la meniu sau cu mîncare adusă de corbi, cu întristări de moarte dar cu vocea lui Dumnezeu re-evaluînd numărul celor care nu și-au plecat genunchiul în fața mahărilor).

Este trist că unii au ales comoditatea interpretării unor gesturi ale mele publice DOAR ca și momente conflictuale, nu și ca ocazii care pot genera potențial relațional. Dar învățăm, nu-i așa?, să trăim și cu tristeți…

Preiau cu entuziasm exemplul dat de Dănuț Mănăstireanu:

I need to spend more time working on my relationship with God.”
I responded, “Why would you want to do that?”
Startled she says, “What do you mean?”
Well, why would you want to spend any time at all on working on your relationship with God?”
Isn’t that what I’m supposed to do?”
Let me answer by asking you a question. Can you think of anyone, right now, to whom you need to apologize? Anyone you’ve wronged?”
She thinks and answers, “Yes.”
Well, why don’t you give them a call today and ask for their forgiveness. That might be a better use of your time than working on your relationship with God.”

Îi datorez lui Vasile Tomoiagă faptul că mi-a semnalat că “esența postării de la Dănuț e că oamenii se refugiază în religiozitate, pietate, spiritualitate, dar evită să se confurnte cu cei împotriva cărora au ceva sau invers”.

IDENTIFICĂRI

1. Problema corespondenței declarațiilor cu intențiile reale

Aceasta este una din marile probleme ale mediului evanghelic, și mă refer în primul rînd la pastori, dar este, în același timp, o universală problemă a ființelor terestre: pot vorbele noastre să exprime ceea ce gîndim? Chestiunea e complexă și nu e deloc o întîmplare că în secolul XX (postmodernim) teoria limbajului a căpătat preeminență față de gnoseologie (în modernism) și ontologie (în filosofia antică).

Chestiunea particulară la care mă refer este exprimată foarte bine de Ted Doru Pope:

Aş prefera în loc să contrezi cu petarde fumigene nebuloase, să spui clar unde am greşit. Ca să ştiu de unde vii. Atunci, poate discutăm. Altfel, nu am timp şi nici răbdare.”

Deși este exprimată CLAR pretenția ca eu să spun clar unde a greșit Ted Doru Pope, nu există un interes vizibil pentru asumarea greșelii și repararea ei.

Dragi tineri, uneori așa de drăgălași în naivitatea voastră, vă rog să nu-i credeți întotdeauna pe pastori. Sau întotdeauna pe vreo altă categorie de oameni. Oameni sînt oameni, sînt supuși slăbiciunilor umane. Uneori e mai sănătos să fiți sceptici. Și, așa cum vreți să fiți iertați și voi pentru păcatele voastre, iertați-i și voi pe alții. Spuneți rugăciunea “Tatăl nostru” întotdeauna de 3 ori, ca să existe o probabilitate mai mare de a rezona chestiunea iertării în conștiința voastră. Fiți duri, dar fiți iertători. Uitați-vă tăios la pastori, dar după aceea îmbrățișați-i.

Uneori vă mint în față. Îmi pare rău să spun lucrul acesta. Dar sînt atît de bucuros că există cuvîntul UNEORI și că putem înțelege toți ce înseamă UNEORI.

Alteori vă mint fără să vrea. Din dorința de a face bine (dar răul se ține de noi), ajungem să fim neatenți la modul în care ne formulăm afirmațiile. În cele din urmă, dacă am învățat ceva din modul de a trăi al oamenilor, atunci putem chiar și să ne amintim de atîta singurătate pe care o experimentează oamenii (în mijlocul oamenilor) și să-i iertăm că năvălesc UNEORI neînchipuit de nătîng în viețile noastre. Mai tot timpul bocanii de năvălit în sufletul altora sînt lustruiți și pregătiți pentru o nouă expediție…

Nu, nu despre cum ajungem în sufletul altora vreau să scriu acum, și nici să mă adresez tuturor…

Vreau să identific chestiuni cu care ne întîlnim în mod regulat și care trebuie, cumva, sancționate.

De atîtea ori mă întîlnesc cu această situație, în care văd oameni spunînd: “Spune-mi clar unde am greșit.” De parcă treaba mea ar fi să spun CLAR…!

Păi e treaba Celuilalt să știe unde a greșit CLAR…! Asta ține de existența sa spirituală, fiu de Dumnezeu pe care inima să nu-l acuze, ca să aibă îndrăzneală la Tatăl!

Uneori mă simt așa de descumpănit cînd ajung în sufletul cuiva… E dureros… Nu e o călătorie pe o mare liniștită…

Și amintirile nu sînt niște bizoni care pasc întotdeauna liniștiți pe pășunea sufletului. Sîntem nişte îmblînzitori de amintiri… Nu toţi la fel de pricepuţi… Unii le împuşcă de-a binelea…

De atîtea ori e evident că vei fi întîmpinat nu după intenția sau competența pe care o ai. Vei fi întîmpinat după modul în care Celălalt și-a îmblînzit amintirile… (Re)sentimentele…

Așa că nu cred întotdeauna cînd cineva, fie chiar pastor, declară că vrea să știe clar unde a greșit.

Ba mi-e teamă de-a binelea că după ce îl voi convinge că a greșit mă va urî. E mai ușor să urăști pe cineva decît pe tine însuți. E mai ușor să ucizi mesagerul decît să re-evaluezi rostul și locul tău în Istoria Bine-cuvîntării. Nu e de mirare că sînt atît de puțini Natani și o inflație de Davidieni.

Vrea David să știe clar unde a greșit? Dacă nu ești Natan nu te-aș sfătui să te bagi în fața oricăui mic dictator precum sînt o droaie de pastori pe parcela lor eclesială.

Spațiul virtual pare că translatează acest duet al infamiei într-un teritoriu mai neutru… No Man’s Land… Oare chiar așa e? Iar ne păcălim singuri? Ne re-prezentăm ca evanghelici dar fără gesturile fundamentale ale evanghelicilor?

Creație, Cădere, Istoria Binecuvîntării, Jertfă, Răscumpărare, Taina care este Biserica, spectacol pentru îngeri!!!

Biserica nu este doar duminica spectacol pentru îngeri, este și acum, aici, pe Internet!

Dacă pastorii își fac schița de predică, de ce să nu-și facă și schiță pentru ceea ce postează pe blog? Scade cu ceva responsabilitatea pentru ceea ce afirmăm pe Internet decît pentru ceea ce afirmăm de la amvon?

Să spui clar ce am greșit

Of, de cîte ori am auzit asta, în diverse situații și nuanțe… De cîte ori nu am evitat să spun CLAR…

Pentru că știam CLAR că nu asta se vrea în mod CLAR…

CLAR… Ce mai înseamnă oare asta?… Mai bine metaforizăm, mai bine ne tînguim în doine și rapsodii, dar CLAR… Cine vrea de fapt claritate? Că ne condamnăm singuri atunci… E greu de suportat claritatea…

Da, știu, m-am lăsat cuprins puțin de așa-zisa noastră vecinătate și v-am lăsat să vedeți o bucățică din sufletul meu… Nu-i așa că e dureros să ajungi în sufletul cuiva?

Să nu ne rătăcim prea mult în sufletul nicicui…

Dumnezeu ne-a dat un univers relațional mult mai amplu și SĂNĂTOS decît ceea ce ne prezintă romanele și filmele…

Ce păcat că tocmai la relații renunțăm pentru a ne înjuga la carul singurătății…

Așadar, dacă Ted Doru Pope vrea să știe CLAR ce a greșit, să se uite în sufletul lui… O treabă nicidecum ușoară…

Eu i-am mai dat un exemplu la punctul 1 de la începutul acestui lung articol de peste 10 pagini.

2. Gestionarea mediocră a temporalului și a volitivului.

Același Ted Doru Pope: “poate discutăm

Acest “poate” nu înseamnă… poate. Acest “poate” e o condamnare: ‘nu înțelegi, Aline, că ești condamnat?’. Cumplit. Nu ți se oferă juriu, apărare sau vreun act de grațiere. E tirania Eului. EU am hotărît acum așa. Altădată EU voi hotărî altfel.

Cum rămîne cu Celălalt? Cu TU?

EU nu există fără TU…

Oare viața e o un șir de renunțări succesive de oglindire a EULUI în TU?

Of, că iar mă doare sufletul… Și las să se vadă…

Avem resurse limitate de timp și de voință. Unii trăiesc mai mult (și unii trăiesc mai intens). Unii au voință fieroasă… Alții sînt mai blegomani…

Dar, dacă privim la proiectele evanghelicilor din România în ultimii 20 de ani, de cînd a căzut comunismul și avem libertate, ce putem spune?

Poate discutăm?

Nu sînt destule poduri rupte între evanghelici? Nu sînt atîtea proiecte eșuate din cauza gestionării mediocre a timpului și a volitivului?

Faptul că scriem pe bloguri e UNEORI semnul clar al eșecului nostru în gestionarea timpului, a timpilor și a timpurilor… Eșecul nostru în felul în care VOIM în lumea reală.

Trebuie să învățăm să ne relaționăm unii la alții ȘI din perspectiva timpului și a volitivului.

Pe patul de moarte o să ne împăcăm cu toată lumea? Asta vrea Dumnezeu de la noi?

Unul dintre cele mai mari mistere ale vieții mele este: Îi voi ierta pe TOȚI cei care nu își cer iertare pentru răul pe care mi l-au făcut, pentru minciunile pe care le-au scris despre mine și familia mea?

De rostesc (de 3x) rugăciunea Tatăl nostru, ajung iar să glisez de la “poate” la “ trebuie”.

Mai citesc, pe sărite, Noul Testament în 60 de zile, și iar TREBUIE să iau jugul lui Hristos. COTIDIAN. Nu doar duminica. Și mai trebuie să învăț să gestionez timpul și energia, cui să le acord? Să mă dedic teologiei, compoziției muzicale, polemicilor pe Internet? Să vizitez bolnavii? Să mă duc la cei din închisori? Văduvele, orfanii… Multe lucruri aș putea face… Dar TREBUIE să-mi gestionez bine TIMPUL și VOINȚA.

Îmi cer scuze că n-am avut timp să scriu o postare mai scurtă…

De n-ar fi inimile ca niște povești…

Reclame

2 răspunsuri to “Iarna fierbinte (2) – De n-ar fi inimile ca niște povești…”

  1. mitica Says:

    frate Alin ,
    Trebuie sa recunosc faptul ca am reusit sa citesc pana la capat .
    Nu inteleg eu chiar toate lucrurile – asta si ca sunt dintr-un cerc mai indepartat- dar ceva am inteles si apreciez:
    -este disponibilitatea de a repara ceea ce -,,cel rau” a stricat si a semnat cu atata pricepere intre ,,fii luminii”
    …oare am inteles bine???

  2. Alin Cristea Says:

    Depinde de perspectiva lecturii.

    Cînd pot, le cer oamenilor care aduc minciuni pe lume să își ceară scuze.

    Sau dacă au exagerat… nestilistic.

    În ultimii 10 ani m-am dus la mai mulți frați pentru diverse chestiuni conflictuale. Nu îmi aduc aminte ca vreunul să fi fost la mine pentru clarificări, conform procedeului biblic.

    Dacă locuiam în același oraș cu Ted Doru Pope, cu siguranță că i-aș fi solicitat o întîlnire, așa cum am făcut, de-a lungul anilor, în alte situații conflictuale.

    Prima mea întîlnire cu Marius Cruceru, de exemplu, de acum 6 ani, a durat vreo 6 ore.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: