Săptămîna de rugăciune (7): Incultura dialogului

Pe vremea lui Ceaușescu, într-un autobuz în care se înghesuiau oamenii, ultimul de pe scară strigă: Gata! Femeia care vindea bilete: Cine zice gata? Eu zic gata. Gata!

Atît Scrisoarea lui Paul Negruț cît și Clarificările Uniunii Baptiste indică lipsa culturii dialogului. Cu lipsa apetenței pentru dialog ne întîlnim cotidian în România. Dar cînd acest lucru devine evident în mediul evanghelic, cu atît mai mult ar trebui să ne îngrijoreze. Românii nu sînt săraci cu adevărat decît atunci cînd nu mai știu să converseze unii cu alții. Pe vremea lui Ceaușescu bancurile au reprezentat o formă de subzistență conversațională într-o lume schizoidă, în care dublul limbaj era prezent mai peste tot.

La 20 de ani de la căderea comunismului, spațiul libertății de exprimare este un teren de luptă sîngeros. Anul 2009, unul electoral, a fost martorul decăderii Cotidianului, publicație în care s-au scris articole de linșaj mediatic de o agresivitate de neimaginat.

Blogosfera evanghelică e și ea, prin părțile esențiale, un tatami virtual pe care Pătrățosul baptiștilor și Pătrățosul penticostalilor nu se dau în lături să dea de pămînt cu cei care nu stau prea bine pe picioarele lor. Iar dacă stau, cu atît mai mari sînt eforturile pătrățoșilor de a le pune la încercare stabilitatea. Fie că-i zi de muncă, fie că-i praznic luminos, mahalagioaice din lumea evanghelică sînt gata să se ia la harță cu oricine care le pune în față oglinda ce le arată hîdoșenia gurii care bîrfește ca o moară stricată.

În acest context, a analiza cu luciditate Scrisoarea și Clarificările e o chestiune de… finețe. De fapt, o treabă nesenzațională, lipsită de focurile de artificii cu care atîția evanghelici s-au obișnuit să le admire fie la colț de biserică fie la colț de blog. A dialoga devine, în vremurile acestea ticăloșite, o atitudine burghezo-moșierească, pentru scrobiți care încă nu știu sau nu vor să știe ce lume hipertehnologizată i-a călcat.

Dacă pînă și Paul Negruț a ajuns să acționeze pe Internet, e clar, nu-i așa?, încotro ne îndeptăm…

De data asta mă refer la faptul că ne îndreptăm spre o lume evanghelică prea puțin dispusă să dialogheze. În 2008 evanghelicii din România s-au mobilizat și au lucrat împreună (vezi reacția exagerată de atunci a lui Paul Negruț și a unor studenți de la Universitatea Emanuel) pentru 3 evenimente de marcă datorate vizitelor unor cunoscuți evangheliști: Josh McDowell, Andrew Palau, Franklin Graham.

Scrisoarea și Clarificările sînt exemple de comunicare de pe poziții de forță. Limbajul este categoric, fără vreun semn de inițiere a dialogului, fără o necesară repoziționare pentru negociere și reluarea procesului diplomatic care descurajează agresivitatea, politicianismul, nebunia puterii.

Paul Negruț provoacă, de fapt, prin expresii de felul: “direcție nebiblică și periculoasă”, “încalcă în mod flagrant Statutul Cultului Creștin Baptist”, “încalcă unul dintre principiile fundamentale ale credinței baptiste”, neuitînd să amintească numele președintului.

Nici Clarificările nu se lasă mai prejos, provocînd prin introducerea a două exemple în care este amintită Oradea, ca apoi la sfîrșit să dorească credincioșilor baptiși… An Nou binecuvîntat! (urare pe care o făcuse deja președintele pe site-ul Uniunii cu cîteva zile înainte)

Ar fi fost o adevărată binecuvîntare dacă cele două părți ar fi anunțat credincioșii baptiști că au decis să reia dialogul și să REFORMULEZE cele două documente, întrucît le-au dat publicității în mod pripit și necorespunzător standardelor unei comunicări eficiente.

Ar fi fost o adevărată binecuvîntare dacă cele două părți și-ar fi asumat, în documente, conștiența faptului că sînt slujitori, și nu stăpîni, ai feudelor baptiste.

Ar fi fost o adevărată binecuvîntare dacă cele două părți și-ar fi amintit că formulele categorice pot să mărească distanța dintre grupurile de influență și dintre confesiuni.

Ajung astfel la cea mai dureroasă chestiune, pe care am lăsat-o pentru încheierea Săptămînii de rugăciune, dar care m-a tulburat în fiecare zi: o formulare dură, gîndită pentru un bine local, poate duce la un rău neintenționat, dar care ar fi putut prevăzut.

Sau, folosind o formulă celebră a lui Patapievici: Ce se pierde atunci cînd ceva se cîștigă?

Atunci cînd Paul Negruț folosește expresii așa de dure, oare se gîndește cumva ce stigmat pune pe alte confesiuni, precum penticostalii, care acceptă subvenții de la Stat?

Atunci cînd Uniunea Baptistă, vrînd să clarifice (sau, mai degrabă, să se apere), se poziționează clar în mod antagonic față de Oradea, se gîndește oare ce stigmat pune pe Oradea?

Dacă au învățat oamenii aceștia să facă deștepte eseuri de teologie, cu finețuri de neînchipuit pentru masa credincioșilor, de ce nu își folosesc capacitățile intelectuale și spirituale pentru a găsi formulări mai nuanțate, care să deschisă calea dialogului, nu să o închidă? Constat cu multă mîhnire că nu există reflexul reformulării, al reluării expresiei într-o altă formă mai potrivită cu ethosul creștin-evanghelic.

Asta poate și pentru că cultura română este una minoră, orală. Dacă ne referim la mediul evanghelic, pastorul mai degrabă ar predica în 4 biserici într-o duminică decît să scrie un articol de jumătate de pagină, pentru care poate ar trebui să muncească mai mult decît pentru o predică.

Cum vor fi prezenți evanghelicii în societate, cum se va auzi vocea liderilor pentru a aduce vești bune acolo unde sînt crize, dacă se va perpetua incultura dialogului, dacă se va merge în continuare pe tușe grosiere, nu pe nuanțări necesare oricărui proces diplomatic?

Dacă obsesiile antipolitice vor fi folosite în continuare ca și chimval zîngănitor, cum se va mai auzi susurul blînd al adierii divine?

Societatea noastră e bolnavă, asta e evident. Cum vom putea atrage atenția asupra leacurilor divine, întotdeauna oferite de Dumnezeu, dacă sînt prea puțini secerătorii?…

E o iluzie să credem că Internetul evanghelic va face ceea ce nu se realizează în mediul evanghelic. Internetul evanghelic e doar proiecția în virtual a ceea ce sînt bisericile evanghelice.

Internetul evanghelic e doar un instrument. Nici măcar nu putem da vina pe el pentru măgăriile noastre. E o apă care se tulbură pe măsură ce ne scăldăm în el cu tulburările noastre. Sau care se limpezește pe măsură ce ce sufletul nostru e limpezit de Duhul Sfînt.

De mai bine de 7 ani spun: Într-o țară majoritar ortodoxă, evanghelicii nu pot avea un glas decît împreună.

Modul în care evanghelicii români se tot delimitează unii față de alții (Paul Neguț și gîndirea emanuelistă avînd un rol important în promovarea acestei mentalități) nu este drumul postdecembrist pentru Vestea bună. Libertatea e la pachet cu responsabilitatea.

Desigur, sînt destule proiecte locale care au avut un succes mai mare sau mai mic, dar rămîne întrebarea:

Ce se pierde atunci cînd ceva se cîștigă?

Cine spune gata? Eu spun gata!

GATA!

Miluiește-ne, Doamne!

Un răspuns to “Săptămîna de rugăciune (7): Incultura dialogului”

  1. Alin Cristea despre “Incultura dialogului” (între evanghelici) « Hunedoara Evanghelică Says:

    […] Citeşte întreaga scriere pe România evanghelică […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: