Despre misionariat, în Observator cultural

„Misionariatul, tipic catolicilor şi protestanţilor, e-acum timid în estul ortodox. Pe cînd baptiştii şi mormonii, adventiştii şi catolicii, ori trimişii unor secte cu nume neştiute sau irepetabile pogoară asupra estului scăpat din gîtuirea mamonei moscovite, aşezînd la gurile rîurilor baptismale hidrocentrale spirituale, ce face, oare, frumoasa noastră ortodoxie? Blîndă, mistică, discretă (dar uneori şi onctuoasă, cu pleoape îngroşate de lacrimi amestecate), cum ar putea ea să intre în hora misionariatelor care au transformat planeta într-un network de hai-huişti ce se-ntretaie unii cu alţii ca – Doamne, iartă-i, că-s activi! – caravane salvatoare prin deşertul derutei de-a fi om?”

„Baptişti americani care se mută în Moldova de sud pentru a se îngriji de orfelinate; catolici irlandezi care petrec luni şi ani, la Negru-Vodă sau în Bărăgan, ca să-i ajute pe copiii retardaţi; organizaţii caritabile ori NGO-uri occidentale care cheltuiesc bani, timp şi cît efort în umbra gros lăsată pe harta ţării sale de statul român: e suprarealist să-ţi închipui asemenea misionariate româneşti în Rwanda sau în Timorul de Est, în Sri Lanka, în Ciad sau – de ce nu? – în Mississippi. Dincolo de metaforă, călduţ, secularizarea provenită din ortodoxie ignoră, minimalist şi neutru, şi vinovăţia şi generozitatea.”

Călin Andrei Mihăilescu, „COSMOPOLIS. Misionari de-a pururi; de-a pururi, niciodată”, în Observator cultural, Nr. 508, 14 ianuarie 2010