Îndoială și credință (2)

„Mulți creștini își înăbușă îndoielile. Aceștia simt că este nepotrivit să le admită în mod deschis sau se tem că ar apărea ca niște proști dacă totuși o fac. Poate că își fac griji că demnitatea lor sau respectul față de ei înșiși ar avea de suferit. Totuși, unul dintre motivele pentru care atât de mulți creștini întâmpină dificultăți când e vorba de a face față îndoielii este că o confundă cu două idei relativ distincte, care la prima vedere par asemănătoare, deși sunt destul de deosebite.

În primul rând, îndoiala nu este totuna cu scepticismul, adică nu e același lucru cu a pune la îndoială în mod deliberat, din principiu, toate lucrurile.

În al doilea rând, îndoiala nu înseamnă necredință, respectiv decizia de a nu avea încredere în Dumnezeu. Necredința înseamnă mai degrabă un act de voință, decât a avea dificultăți de înțelegere.

A te îndoi presupune adeseori să pui întrebări sau să dai glas incertitudinilor din punctul de vedere al credinței. Tu crezi, dar întâmpini greutăți în ce privește credința sau îți faci griji într-o oarecare măsură din pricina ei. Credința și îndoiala nu se exclud reciproc, pe când credința și necredința da.

Îndoiala este probabil o trăsătură permanentă a vieții creștinului. Este un fel de durere datorată creșterii spirituale. Uneori se retrage în fundal; alteori revine în prim-plan făcându-și simțită prezența cu toată puterea.”

Alister McGrath – Îndoială și credință, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2009, 140 pag.

Publicitate