Gînduri la înmormîntare

Acum o săptămînă, am luat-o pe Andreea (7 ani) pentru prima dată la o înmormîntare. Richard Wurmbrand sfătuia creștinii să-și ia copiii la înmormîntări ca să învețe că omul e trecător.

Cînd mergem săptămînal cu mașina la un mall, trecem pe lîngă cimitir și Andreea era tot mai curioasă. Așa că acum două săptămîni am oprit și am intrat în cimitir. După care, cum am spus, am luat-o la înmormîntarea de acum o săptămînă.

Întotdeauna înmormîntările mă aduc în stare complexă, greu de descris, dar merită încercat de lăsat în scris cîteva impresii, așa cum am făcut cu alte ocazii, cînd am amintit faptul că evanghelicii cam ratează astfel de momente importante cînd pot să vorbească despre Moarte, Viață, Destin, Înviere unui auditoriu foarte diversificat. Din păcate, pastorii își pregătesc prea puțin discursul public ocazionat de înmormîntări. Nu de puține ori, predica din preajma catafalcului seamănă cu oricare altă predică din timpul anului de la amvonul bisericii.

De asemenea, diverse alte aspecte ale funeraliilor sînt exagerate sau fără semnificație profundă, astfel că rar putem spune că asistăm la o ceremonie decentă într-un cimitir. Dintr-un anumit punct de vedere, tocmai decesul ființei umane este indecent. Dintr-o altă perspectivă, sfîrșitul vieții terestre a unui om devine, pentru ceilalți, cel mai bun prilej de reflecție și reorientare a vieții.

Puține momente sînt resimțite cu așa intensitate, astfel că întotdeauna modul în care îngîn cîntările la înmormîntare e cu totul altfel decît în biserică, de exemplu. E un mod nemuzical de a cînta…

De data aceasta nu intenționez să mai adaug astfel de observații. De data aceasta aș vrea să menționez un anumit sentiment pe care l-am încercat, cînd eram copil, la înmormîntări, sentiment care continuă, într-o altă manieră, mai profundă, și azi.

Înmormîntarea rămîne, pentru mine, locul și timpul (suspendat) în care mîna tatălui meu (sau a fratelui meu mai mare) stătea cel mai mult pe umărul meu.

La o altă dimensiune, pentru mine înmormîntarea este și acum o astfel de suspendare a spațialității și temporalității, cînd am senzația cea mai concretă a mîinii Tatălui ceresc pe umărul meu.

Grea mînă, providențială mînă…

Publicitate