Archive for 24 ianuarie 2010

Chris la București

24 ianuarie 2010

Sîmbătă, 30 ianuarie 2010, ora 18.00, Chris va cînta la Biserica Emanuel din București.

Pilda lui Isus pentru cei care se încred în ei însiși că sînt neprihăniți și disprețuiesc pe ceilalți

24 ianuarie 2010

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorît acasă socotit neprihănit decît celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”

Luca 18:9-14

BIG Impact – 4 conferințe importante în 2010

24 ianuarie 2010

www.big-impact.ro

„Proverbe” cu dr. VanGemeren – martie
Apologetică cu Ravi Zacharias – aprilie
Întîlnire cu Philip Yancey – octombrie
Summitul Global de Conducere – noiembrie

Marș Pro-Life în San Francisco

24 ianuarie 2010

Peste 35.000 de susținători Pro-life au participat sîmbătă în San Francisco la a 6-a ediție a marșului „Walk for Life West Coast”.

The Christian Post

Declarația zilei – 24 ianuarie 2010

24 ianuarie 2010

„Tradiţiile religioase sunt cele mai periculoase dintre tradiţii.” – Silviu Tatu

PostRank – 24 ianuarie 2010

24 ianuarie 2010

Post Rank cuprinde 9.576 de bloguri româneşti.

51. moldovacrestina.net
70. romaniaevanghelica.wordpress.com
91. clujulevanghelic.ro
104. chestiuni.info
141. trezirespirituala.wordpress.com
149. barzilaiendan.wordpress.com
151. suceavaevanghelica.wordpress.com
152. vaisamar.wordpress.com
179. rasvancristian.wordpress.com
198. romoflorin.wordpress.com

International Christian Concern: Hall of Shame Report for Year 2009

24 ianuarie 2010

Eritrea
Pakistan
Iran
North Korea
Somalia
India
Saudi Arabia
Vietnam
Nigeria
China

http://www.persecution.org/suffering/pdfs/ICCTop10Report.pdf

AlbertMohler.com – Nr. 1 la secțiunea Religie în Topul Technorati

24 ianuarie 2010

Secțiunea Religie conține 3.432 de bloguri.

http://technorati.com/blogs/directory

Cu ce Biblie se afișează evanghelicii români?

24 ianuarie 2010

Silviu Tatu: „Baptiştii se afişează cu Biblia cu explicaţii (format mare) şi cu Ediţia Thompson a Universităţii Emanuel. De observat, că această ediţie face public cu multă transparenţă echipa editorială care a contribuit la pregătirea ei. Totuşi, procedura aleasă îmi aduce aminte mai degrabă de versiunile ortodoxe ale Bibliei, în care patriarhul îşi dă girul pentru autenticitatea documentului. Cu siguranţă se putea găsi o altă formulă. Am îndoieli serioase cu privire la contribuţia reală a acestor editori. Din moment ce modificările sunt de natură literară, câţi dintre editori sunt specialişti în litere? Atunci care a fost contribuţia reală a celorlalţi membri din colectiv? Să înţelegem că versiunea Cornilescu era plină de greşeli teologice? Un avantaj real tot există şi acela este unul personal, anume că editorii au citit Biblia de la un capăt la altul cel puţin o dată. Cel puţin aceasta ar fi aşteptarea mea.

De cealaltă parte, penticostalii au opţiunea Bibliei pentru o viaţă deplină în care textul cornilescian este completat de materiale de studiu, studiul doctrinei despre Duhul Sfânt având un loc de cinste. La aceasta se adaugă ediţia cu litere roşii a cuvintelor Mântuitorului, promovată Societatea Biblică din România. După vânzări se poate constata că credincioşii caută funcţionalitatea şi utilitatea, pentru că au trecere ediţiile legate şi de format diferit (de la cel de buzunar la cel uriaş, de amvon).”

Îndoială și credință (9)

24 ianuarie 2010

“Apariția postmodernismului reflectă dezamăgirea față de concepția de viață pe care, de obicei, o numim ‘modernism’. Acest curent care s-a răspândit în cultura occidentală a secolului al optsprezecelea și care a avut un impact major asupra secolelor nouăsprezece și douăzeci, se află acum în declin. Speranțele pe care modernismul le-a adus – ca de pildă mult așteptatul triumf al ‘rațiunii’ și ‘științei’, despre care mulți au crezut că vor inaugura o nouă epocă a păcii, prosperității și progresului – s-au năruit aproape în toate domeniile. Așa cum au arătat mulți sociologi, ateismul este religia firească a modernismului. Dar o dată cu apariția postmodernismului, totul s-a schimbat. A apărut o nouă sete după lucrurile spirituale, oglindită în conștiința adânc înrădăcinată a faptului că modernitatea nu a reușit să răspundă la cele mai profunde întrebări ale omenirii.

Creștinismul are multe de spus, fiind legat de cele mai înalte aspirații ale umanității. Așa cum au arătat scriitori precum Blaise Pascal și C.S. Lewis, aceste aspirații sunt, în cele din urmă, un dor tainic după Dumnezeu, pe care nimic altceva nu îl poate ostoi. Se prea poate să trăim într-o cultură a îndoielii, dar ea este deopotrivă o cultură a năzuinței, care știe că se află în căutarea unui lucru pe care încă nu l-a găsit. Cât de multe are de spus creștinismul în această privință!”

Alister McGrath – Îndoială și credință, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2009, 140 pag.