Îndoială și credință (14)

“Mulți creștini bat în retragere în fața ideii de disciplină spirituală. Ei ar putea suspecta că aceasta nu se potrivește cu libertatea evangheliei. Ar putea s-o vadă ca pe o alunecare într-o formă oarecare de legalism. De fapt, nu este deloc vorba despre așa ceva. Este o cale prin care Dumnezeu poate, în îndurarea Sa, să ne adâncească credința în El și cunoașterea Lui, precum și ascultarea de El. Înseamnă a-L lua în serios pe Dumnezeu așa încât să încercăm să ne facem timp pentru El, în pofida tuturor presiunilor la care suntem supuși. Înseamnă să ne dăm seama că nu putem spera să înaintăm pe drumul credinței fără sprijin necurmat din partea lui Dumnezeu și, astfel, să ne structurăm viața astfel încât să acceptăm acest sprijin. Nu e vorba de legalism, de o rutină de dragul rutinei: dimpotrivă, este semnul unei ascultări și dedicări tot mai profunde, este semnul credinței care se maturizează.”

Alister McGrath – Îndoială și credință, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2009, 140 pag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: