Călăuza ateistului (1)

Călăuza ateistului, Editura Politică, București, 1961, 720 pag. (traducere din limba rusă, Moscova, 1961)

“Oamenii de știință au încercat încercat în repetate rînduri să definească religia. Altfel, filozoful german Kant considera că religia este înțelegerea de către oameni a îndatoririlor lor morale. Filozoful idealist german Hegel a substituit noțiunii de dumnezeu noțiunea de idee absolută, atribuind o importanță hotărîtoare în religie elementului intelectual; pornind de la sensul etimologic al termenului ‘religie’, filozoful materialist german Ludwig Feuerbach a definit acest fenomen drept o legătură între oameni.

Mulți reprezentanți ai sociologiei burgheze s-au străduit și ei să definească religia. Etnograful englez Edward Tylor socotea că cea mai importantă caracteristică a religiei (‘minimul religiei’) este credința în ființe supranaturale. Emile Durkheim, șeful școlii franceze de sociologie, identifica religia cu noțiunea de ‘sacru’, considerînd că ‘sacre’ pot fi atît ideile cît și obiectele și oamenii. El opunea noțiunea de ‘sacru’ noțiunii de laic, lumesc. După părerea lui, ideea de ‘sacru’ deosebește fenomenele religioase de toate celelalte fenomene. Salomon Reinach, istoric francez al religiei, considera că religa este un sistem de interdicții (tabu). El includea în sfera fenomenelor religioase tot ceea ce este interzis, tot ce a devenit tabu.

Mulți reprezentanți ai științei burgheze contemporane sînt de părere că în religie rolul hotărîtor îl dețin sentimentele și emoțiile. Astfel, pragmatiștii americani văd esența religiei în existența unor sentimente, stări sufletești și trăiri religioase la fiecare individ. Precursorii lor în această au fost reprezentanții curentului preanimist, care susțineau că în religie nu predomină intelectul, ci latura afectiv-volițională. Există și tendința de a se considera că factorul principal în religie l-ar constitui ritualul, cultul; această tendință are la bază concepția etnografului englez James Frazer, care definea religia drept ‘îmbunare sau atragerea de partea omului a unor forțe aflate mai presus de el’.

Definițiile de mai sus nu reflectă însă adevărata esență a religiei. Unele dintre ele sînt prea înguste și nu cuprind toate fenomenele care se încadrează în sfera religiei (de pildă definiția lui Tylor exclude din religie întreaga magie); altele sînt prea cuprinzătoare și includ fenomene care nu țin numai de religie (interdicțiile, de pildă, nu sînt numai de natură religioasă); în sfîrșit, alte definiții sînt unilaterale. Astfel, emoțiile, sentimentele (teama, dragostea, venerația) joacă, firește, un rol însemnat în religie, dar pot fi un anumit ritual, un cult, dar nu aceasta este esențialul: unele secte din zilele noastre au redus la minimum latura ritualică a religiei. Neînțelegînd adevăratele rădăcini sociale ale religiei, oamenii de știință burghezi n-au putut formula o definiție exactă a acestui fenomen.

Știința marxist-leninistă a dat o definiție justă esenței religiei: ‘…Orice religie nu este altceva decît oglindirea fantastică în mințile oamenilor a forțelor exterioare care domină viața lor de toate zilele, o oglindire în care forțele pămîntești iau forma unor forțe suprapămîntești.’ (Fr. Engels, Anti-Dühring, E.S.P.L.P., 1955, ediția a III-a, pag. 350)

Clasicii marxismului considerau că religia reprezintă credința în supranatural.” (7-8)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: